Un festival de muzică electronică desfășurat în Covasna s-a lăsat cu o serie de dosare penale pentru consum de droguri. Nu mai puțin de 17 persoane, mulți dintre ei străini, au fost ridicați de polițiștii și procurorii DIICOT.
Asupra lor s-au descoperit cantităţi de canabis, amfetamină, haşiş, ketamină, ciuperci halucinogene şi comprimate ecstasy.
Patru dintre persoanele depistate cu droguri la festivalul de muzică din Covasna erau cetățeni străini.
"În perioada 11 - 15 iulie 2019, comuna Băţanii Mari, din judeţul Covasna, a fost gazda celei de-a opta ediţii a unui festival de muzică electronică, eveniment la care au participat, în fiecare an, între 3.000 şi 8.000 de persoane. Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate prezenţi la eveniment au constatat 12 infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. De asemenea, poliţiştii au depistat în flagrant delict 17 persoane care ar fi deţinut sau consumat substanţe stupefiante, dintre care trei cetăţeni spanioli şi un cetăţean din Noua Zeelandă", potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Covasna, difuzat de Agerpres.