Preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, a acuzat marți Moscova că ar fi implicată în apariţia dronelor detectate la sosirea avionului preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski în Dublin, pe 1 decembrie, potrivit AFP.
„Din păcate, ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută aici, la Dublin, este un nou exemplu al atacurilor hibride şi al ameninţărilor hibride ale Rusiei pe teritoriul european”, a declarat responsabilul european într-o conferinţă de presă comună cu prim-ministrul irlandez Micheal Martin.
Premierul Martin a susţinut acuzaţiile lui Costa, respingând negările ambasadorului rus în acest incident.
În context, Micheal Martin a reamintit de asigurările false ale ambasadorului din 2022 privind intenţiile Rusiei faţă de Ucraina.
„Nu împărtăşesc punctul său de vedere, doresc să reamintesc că acelaşi ambasador ne-a asigurat în 2022 că Rusia nu intenţiona să invadeze Ucraina şi am văzut cum s-a terminat (războiul Rusia-Ucraina)”, a comentat marţi premierul irlandez.
Într-un comunicat citat de cotidianul Irish Times, Ambasada Rusiei a negat categoric orice implicare în incident, afirmând că „nu există niciun temei pentru aceasta”.
Poliţia irlandeză a anunţat deschiderea unei anchete privind incursiunile dronelor. Conform The Journal, incidentul a avut loc în seara de 1 decembrie, când mai multe drone au pătruns în zona interzisă zborurilor din cauza vizitei lui Zelenski.
Dronele s-au îndreptat spre ruta prevăzută pentru zbor, la scurt timp după trecerea avionului președintelui ucrainean, care era puţin în avans faţă de orarul prevăzut.
În ultimele săptămâni, Europa s-a confruntat cu mai multe zboruri cu drone deasupra infrastructurilor sensibile. Oficialii europeni au acuzat Rusia de implicare în aceste acţiuni de război hibrid.