Un autotren și o autoutilitară s-au ciocnit frontal, sâmbătă dimineață, pe DN 2, în zona localităţii Răcăciuni din judeţul Bacău, informează Centrul Infotrafic.
„Sâmbătă, 21 mai, în jurul orei 05:00, pe DN 2-E85 în afara localității Răcăciuni, un conducător auto de 21 de ani, din județul Tulcea, în timp ce se deplasa cu o autoutilitară pe direcția București-Bacău a intrat în coliziune cu un ansamblu format din cap tractor și semiremorcă, parcat în afara părții carosabile”, a transmis Poliția Bacău.
În urma coleziunii, a rezultat decesul ambilor conducători auto, rănirea gravă a unui pasager de 15 ani și rănirea ușoară a unui tânăr de 23 de ani.
Traficul rutier a fost blocat. Polițiștii sosiți la fața locului urmează să stabilească circumstanțele în care s-a petrecut accidentul.