ECHO Elderly Care, platformă națională de servicii dedicate seniorilor, investește 1,3 milioane de euro în modernizarea centrului AsertivO din Otopeni și își deschide porțile pe 23 septembrie

Comentează
foto: ECHO

De la un centru cu peste 10 ani de experiență la o rețea națională: ECHO își prezintă la Otopeni modelul de îngrijire și planurile de dezvoltare, cu investiții planificate de aproximativ 100 de milioane de euro în 10 centre la nivel național

Piața serviciilor dedicate seniorilor intră într-o etapă de consolidare, iar ECHO Elderly Care își propune să construiască una dintre rețelele naționale importante din domeniu, prin investiții de aproximativ 100 de milioane de euro în următorii ani. Centrul din Otopeni, cunoscut timp de peste zece ani sub numele AsertivO, a trecut în 2026 printr-un amplu proces de renovare și modernizare, susținut printr-o investiție de peste 1,3 milioane de euro, și va deveni oficial unul dintre centrele ECHO pe 23 septembrie. În aceeași zi, centrul își deschide porțile pentru seniori și familiile lor, profesioniști din domeniul sănătății, reprezentanți ai instituțiilor, parteneri din mediul de business și presă. Vizitatorii vor putea vedea spațiile în care locuiesc rezidenții, sala de kinetoterapie, zonele comune și curtea centrului și vor putea discuta direct cu echipa despre îngrijire, recuperare și viața de zi cu zi într-un astfel de centru.

„Într-un domeniu în care încrederea se câștigă greu, cel mai onest lucru pe care îl poți face este să lași oamenii să intre. De aceea, 23 septembrie înseamnă trei momente dedicate celor care contează pentru dezvoltarea acestui sector: seniorii și familiile lor, profesioniștii care fac această muncă și partenerii care contribuie la dezvoltarea ei. Misiunea noastră încape într-o singură frază: să le dăm seniorilor noștri încă un an bun de viață. Si inca unul. Si inca unul. Iar un an bun se construiește din oameni pregătiți, protocoale clare și clădiri moderne, proiectate în funcție de nevoile celor care locuiesc în ele”, a declarat Iulian Pleșcan, CEO ECHO Elderly Care.

Pentru ECHO, investiția de la Otopeni este una dintre primele etape ale dezvoltării unei platforme naționale lansate la finalul anului 2025 împreună cu Morphosis Capital Fund II, antreprenorul Iulian Pleșcan și fondatorii AsertivO. ECHO pornește de la două centre existente, AsertivO din Otopeni și Maria Theresia din Șura Mică, Sibiu, și urmărește să construiască o rețea națională de 10 centre, cu o capacitate de peste 2.000 de rezidenți. Dezvoltarea combină integrarea unor centre existente cu investiții în centre noi, construite de la zero și adaptate nevoilor locale. La nivelul întregii rețele, ECHO urmărește aceleași standarde ridicate de îngrijire, protocoale medicale standardizate și procese operaționale profesionalizate, susținute de investiții totale de aproximativ 100 de milioane de euro în următorii ani. În prezent, ECHO are, în cele două centre operaționale, 250 de paturi și peste 100 de angajați.

„ECHO își construiește dezvoltarea în jurul unor standarde uniforme de calitate, protocoale medicale standardizate și profesionalizarea operațiunilor, cu obiectivul de a putea replica aceeași experiență de îngrijire în mai multe orașe din România. Pentru o piață în care serviciile sunt încă fragmentate, miza este trecerea de la centre individuale la rețele capabile să ofere aceeași rigoare în îngrijire, pregătirea personalului, siguranță, recuperare, alimentație și comunicarea cu familia”, a explicat Iulian Pleșcan, CEO ECHO Elderly Care.

O zi în care centrul își deschide porțile

Pe 23 septembrie, ECHO va organiza la Otopeni o zi dedicată celor trei categorii care definesc dezvoltarea unui astfel de serviciu: familiile, profesioniștii și partenerii care contribuie la dezvoltarea sectorului.

09:00- 11:00 Seniori și familii

Prima parte a zilei este dedicată seniorilor și familiilor acestora. Vizitatorii vor putea vedea camerele, spațiile comune, sala de kinetoterapie, sala de activități, sala de mese și curtea și vor putea discuta direct cu echipa centrului.Echipa ECHO va prezenta modul în care arată o zi obișnuită pentru un rezident, programele de recuperare și activitățile desfășurate în centru, precum și modul în care este construit planul de îngrijire în funcție de nevoile fiecărui senior. Reprezentanții mass-media sunt invitați în acest interval.

12:00- 14:00 Profesioniști din domeniul sănătății

A doua sesiune este dedicată medicilor, kinetoterapeuților, psihologilor, asistenților medicali, asistenților sociali și altor specialiști implicați în îngrijirea seniorilor. Programul va include prezentări de caz privind recuperarea post-traumatică și post-operatorie, recuperarea neurologică și vasculară, managementul imobilității și al leziunilor de presiune, precum și abordarea psihologică și socială a afecțiunilor neurocognitive.

16:00- 18:00 Instituții, parteneri și mediul de business

Ultima sesiune a zilei va pune în discuție dezvoltarea ECHO, investițiile în infrastructură, extinderea rețelei și standardele comune pe care platforma urmărește să le implementeze în toate centrele sale. Discuțiile vor aborda și una dintre provocările majore ale sectorului: dezvoltarea unei capacități suficiente de îngrijire și recuperare pentru o populație aflată într-un proces de îmbătrânire.

1,3 milioane de euro pentru transformarea centrului din Otopeni

Fondat în 2015 de Andra Marinescu, AsertivO a construit în peste zece ani o experiență în îngrijirea seniorilor și recuperare medicală. În decembrie 2025, centrul a devenit parte din ECHO Elderly Care, iar în 2026 clădirea a trecut printr-un amplu proces de renovare și modernizare.

„Am deschis centrul din Otopeni în 2015, cu un gând simplu: că se poate face îngrijire serioasă și în România. Unsprezece ani mai târziu, centrul este complet renovat, echipa este mai mare, iar numele de pe fațadă se schimbă. Ce rămâne este felul în care se lucrează aici și atenția acordată rezidenților. Intrarea în ECHO ne permite să ducem această experiență mai departe, într-o rețea în care standardele de îngrijire pot fi construite și aplicate consecvent”, spune Andra Marinescu, fondatoarea AsertivO și COO ECHO Elderly Care.

Investiția de peste 1,3 milioane de euro a vizat infrastructura centrului, de la pardoseli și instalații până la camere, mobilier, spații comune și curte. Centrul are peste 4.000 de metri pătrați construiți, un parc de aproximativ 900 de metri pătrați, 146 de locuri autorizate și licențiate, 18 camere single, 62 de camere duble și un izolator. Toate camerele au baie proprie adaptată pentru seniori. Din cele 146 de locuri, 127 sunt echipate cu paturi medicale profesionale, cu funcții de poziționare și reglare care permit continuarea îngrijirii și recuperării inclusiv la pat. Siguranța a fost una dintre componentele importante ale investiției. Centrul dispune de sistem nurse call, cu transmiterea solicitărilor către echipa de gardă prin pager, precum și de sisteme de detectare și alertare la incendiu, desfumare, iluminat de securitate, generatoare de urgență și control al accesului. Centrul are autorizație de securitate la incendiu.

Recuperare medicală în fiecare zi

Centrul din Otopeni are o echipă medicală formată din trei medici specialiști permanenți, în geriatrie, chirurgie generală și neurologie, alături de psiholog clinician, asistent social, asistente medicale și infirmieri disponibili 24/7. Echipa de recuperare include patru kinetoterapeuți proprii, prezenți zilnic. Fiecare rezident beneficiază de minimum două ședințe de kinetoterapie pe săptămână, incluse în pachetul de îngrijire, iar în funcție de necesități pot fi adăugate ședințe individuale. Sala de kinetoterapie este echipată pentru diferite etape ale recuperării, de la pacienți care nu își pot susține încă greutatea corporală până la cei care își reiau mersul independent. Profilul centrului acoperă atât îngrijirea rezidenților independenți și semi-dependenți, cât și îngrijirea persoanelor dependente, recuperarea neurologică și traumatologică și suportul pentru persoane cu afecțiuni cognitive.

Despre ECHO Elderly Care

ECHO Elderly Care este o platformă națională de servicii dedicate seniorilor, lansată în decembrie 2025 împreună cu Morphosis Capital Fund II, antreprenorul Iulian Pleșcan și fondatorii AsertivO. Platforma a pornit de la integrarea a două centre existente, AsertivO din Otopeni și Maria Theresia din Șura Mică, Sibiu, și urmărește dezvoltarea unei rețele naționale prin achiziții strategice și investiții greenfield. Obiectivul este construirea unei rețele de 10 centre, cu o capacitate de peste 2.000 de rezidenți, susținută de standarde comune de îngrijire, protocoale medicale standardizate și operațiuni profesionalizate. ECHO urmărește ca experiența acumulată în centrele existente să poată fi transformată într-un model de îngrijire care să fie aplicat consecvent în mai multe orașe din România.

Articol susținut de ECHO Elderly Center

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: promo
ALTE ȘTIRI
Țiriac Auto a câștigat un contract de peste 17 milioane de lei pentru a livra 100 de mașini electrice către SRI. Foto: Facebook / Serviciul Român de Informații
08:20
SRI, contract de peste 17.000.000 de lei cu Țiriac Auto pentru 100 de mașini electrice prin proiectul eFLOT
Călin Georgescu a câștigat surprinzător primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024, anulate apoi de CCR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
08:08
Alegerile prezidențiale din 2024, anchetate de Parchetul General. Dosar penal, după 600 de sesizări
MONDEN
Actorul Alexandru Ion | sursa foto: Instagram
14 oct.
Actorul care tocmai a semnat contractul cu PRO TV apare în această toamnă la Antena 1: „Mă bucur că au văzut potențial”
Mona Segall la Asia Express 2026 | sursa foto: Antena 1
14 oct.
Probleme la Asia Express 2026: „12 oameni erau pe perfuzii în același timp”. Ce a spus Mona Segall
POLITIC
Marian Neacșu a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare în 2016. Foto: Hepta
14 oct.
Cine este Marian Neacşu, propunerea PSD pentru Ministerul de Interne. A fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare în 2016
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
14 oct.
Sorin Grindeanu anunță că PSD va evalua Guvernul Luca Niculescu după 6 luni. Indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame, veterani și persoane cu dizabilități, printre priorități
Ultimele știri
08:44
Frunzele uscate, aurul verde din grădină. Cum le poți folosi inteligent în această toamnă
08:42
Ce spune Elon Musk despre restricțiile Starlink în Ucraina: limitele de viteză sunt decise de Casa Albă
08:36
Un sat întreg, cu 17 case și un lac privat, se vinde cu 7,5 milioane de lire în Anglia. Ce mai poate construi cumpărătorul
08:35
Luca Niculescu depune azi programul de guvernare și lista miniștrilor susținută de PSD, PNL și UDMR, în Parlament
TRENDING
Analiză
14 oct.
Harta puterii PSD în Guvernul Niculescu. Gruparea sudului face legea. Ardealul și Moldova, puse la colț
14 oct.
Denumirea de „pâine”, schimbată în magazine de un proiect de lege: ce se întâmplă cu produsele de panificație cu zahăr, semințe sau aditivi
14 oct.
Horoscop 15 octombrie 2026. Capricornii vor lua astăzi taurul de coarne într-o problemă legată de familie sau de casă
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
Foto: Buturuga Mică
14 oct.
Buturuga Mică: câteva zile împreună, în mijlocul naturii
Sare Epsom - Sursă foto: Shutterstock
14 oct.
Ce este sarea Epsom și la ce poate fi folosită în gospodărie
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă și cum salvezi rădăcinile.
14 oct.
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă. Trucuri pentru salvarea rădăcinilor
autobuzul 850-FT din Taipei, se vede șoferul reflectat în oglindă
14 oct.
Orașul cu cel mai bun transport public din lume: 95% dintre locuitori sunt mulțumiți de o rețea impecabilă, care a depășit Singapore și marile metropole europene
Cuplu senior fericit plimbându-se cu bicicleta în aer liber, zâmbind
14 oct.
Obiceiul la îndemână care te-ar putea ajuta să trăiești mai mult și mai sănătos
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, în timpul unei conferințe de presă la Guvernul României. Poartă un costum negru, o cămașă labă și o cravată roșie
07:51
Radu Miruță, după incendiul de la bordul navei din largul portului Sulina: „Nu a fost văzută pe radare o dronă venind spre această navă”
Dovleci ornamentali sunt expuși la Elbauenpark, locul de desfășurare a celei de-a 31-a ediții a Festivalului Recoltei din Saxonia-Anhalt. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Getty Images.
07:42
Cu cât vinde Lidl un dovleac de plăcinte și unul pentru Halloween
Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol, după ce o dronă a fost detectată în spațiul aerian al României. Foto: Facebook / Ministerul Apărării Naționale, România
07:35
Dronă în spațiul aerian al României, la Sulina. Avioane F-18 și F-16, ridicate de urgență. Mesaj RO-Alert în Tulcea
Spitalul modular din Pipera, investiție de 5 milioane, devastat de hoți. Foto: TVR Info
07:12
Spitalul modular din Pipera, în valoare de 5 milioane de euro, furat la bucată. Au dispărut aproape toate aparatele de aer condiționat
inteligenta-artificiala
14 oct.
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice