Oana Neț, educatoarea care și-a înecat fetița de doar patru anișori le-a spus procurorilor că nu știe de ce a comis crima.
„A fost reținută pe bază de ordonanță pentru 24 de ore de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, sub acuzația de violență în familie, omor asupra unui membru de familie. În cursul zilei de mâine (n.r. – joi) va fi prezentată instanței cu propunere de arestare preventivă”, ne-au declarat reprezentanții IPJ Timiș.
Femeia riscă să stea până la 25 de ani după gratii.
Oana Neț a fost audiată, miercuri după-amiază, de către procurori de la Parchetul Tribunalului Timiș. Medicii de la Psihiatrie care au consultat-o pe femeie în cursul dimineții au stabilit că ea poate fi supusă audierilor.
Mama criminală va fi dusă în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș
Marți seară, femeia de 38 de ani s-a încuiat în baie cu fiica ei de patru ani, i-a tăiat venele copilei și a înecat-o în cadă. Ulterior, Oana Neț a sunat la Poliție și și-a mărturisit fapta.
Anchetatorii spun că educatoarea s-a certat cu soțul ei, care era la lucru. După ce a anunțat ce a făcut, femeia a încercat să se sinucidă cu erbicid.
Ea fost luată de un echipaj SMURD și dusă la spital, unde medicii i-au acordat îngrijiri medicale. Ulterior, ea a fost dusă la Spitalul de Psihiatrie.
Femeia de 38 de ani este acuzată de violență în familie, omor comis asupra unui membru de familie. Ea nu mai fusese testată psihologic de șase ani, însă n-a avut niciodată probleme de comportament care să arate că ar putea recurge la un asemenea gest.
Citește și: VIDEO/Blocul cu cele mai mari restanțe la RADET. Locatarii nu au de doi ani apă și căldură. ”E groaznic de frig”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro