Un bărbat rănit în incendiul din Clubul Colectiv a fost transferat, vineri, cu o aeronavă a Inspectoratului General de Aviaţie, la o clinică din Austria, conform unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne
"O aeronavă tip Cessna Citation a Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, special dotată medical pentru transportul aerian al victimelor, a efectuat vineri, 13 noiembrie, o misiune umanitară, pentru transferul în Austria a unui bărbat rănit în incendiul de la clubul Colectiv", se preciza într-un comunicat al MAI.
Tânărul este Ionuț Liviu Popescu, chitaristul formației Up to Eleven. După incendiul devastator de la clubul Colectiv, el a ajuns la Spitalul de Arși în stare stabilă, dar cu arsuri profunde și starea i s-a înrăutățit.
Un incendiu puternic a izbucnit, vineri seara, în jurul orei 23, în clubul Colectiv din Capitala. Bilanțul provizoriu este unul terifiant: 55 persoane decedate și alte peste 140 au suferit arsuri grave. Ranitii au fost transportați la mai multe spitale din Capitala. Zeci de ambulanțe și echipaje SMURD și toate autospecialele ISU București-Ilfov au acordat ajutor la fața locului.
Incendiul ar fi izbucnit de la materialele pirotehnice pregatite pentru show. Flacarile de la artificii au cuprins un stâlp din club si s-au extins cu repeziciune de la buretele care antifona încaperea, din cauza spatiului mic si a materialelor din jurul scenei. Tavanul s-ar fi prabusit peste tinerii aflati în club.