A fost o mișcare-surpriză a regimului, care a decis să elibereze vineri, între 1.000 și 2.000 de persoane reținute în timpul protestelor, o decizie care ar putea să semnaleze o posibilă schimbare de strategie a lui Aleksandr Lukașenko, care încearcă să devină mai conciliant, la cinci zile după alegerile prezidențiale pe care susține că le-a câștigat cu un scor neverosimil de 80%.

Oamenii eliberați au povestit că au fost bătuți, lăsați fără apă și mâncare, privați de somn și de îngrijiri medicale.

„Credeam că vom fi îngropaţi aici”, a declarat Iana Bobrovskaia, de 27 de ani, când a părăsit vineri închisoarea din Minsk unde a fost deţinută după reprimarea violentă a protestelor postelectorale din Belarus.

„Ei pot face tot ce vor, iar noi nu avem niciun drept”, a declarat pentru AFP această profesoară de matematică eliberată după ce a petrecut patru zile în închisoare, împărţind cu circa 50 de deţinute o celulă destinată unui număr de patru persoane.

”Mi-au ars mâinile cu țigarea”, a declarat și Maxim Dovjenko, un tânăr de 25 de ani, care spune că a fost arestat, deși nu lua parte la proteste.

”M-au lovit în cap, nu mă simt foarte bine, capul mi se învârtește”, a mai spus el, înainte de a fi dus la spital.

De ce bate pasul pe loc dosarul doctoriței care a luat mită de 926 de ori în timpul pandemiei. Medicul Venera Vatan a „făcut” peste 48.000 de euro din vaccinarea „la chiuvetă”
Recomandări
De ce bate pasul pe loc dosarul doctoriței care a luat mită de 926 de ori în timpul pandemiei. Medicul Venera Vatan a „făcut” peste 48.000 de euro din vaccinarea „la chiuvetă”

Mihail Cernenkov, un antreprenor de 43 de ani, a declarat că a fost supus unor șocuri electrice, apoi bătut cu bețe într-o stație de poliție.

”Asta e tortură”, a spus acesta, adăugând că asemenea altor oameni a fost obligat să doarmă afară, deoarece închisorile erau supraaglomerate.

Și acesta a spus că nu a luat parte la proteste.

Potrivit ONG-ului Amnesty International, mai multe femei au fost ameninţate cu violul în detenţie şi unii bărbaţi au fost obligaţi să se aşeze în patru labe, în întregime dezbrăcaţi, pentru a fi bătuţi cu bâtele.

Olesia Stogova, o rusoaică arestată pe străzile din Minsk în timp ce privea manifestaţiile, compară detenţia sa cu un sejur într-o „cameră de tortură”.

Venită de la Sankt Petersburg în vizită la un prieten din Belarus, rusoaica de 30 de ani spune că a fost bătută cu bastoanele şi ameninţată că va fi „desfigurată” dacă nu „recunoaşte”.

Ales Puşkin, celebru artist belarus, arestat în timpul manifestaţiei, susţine că a fost bătut până când a devenit „albastru”.

„Am fost brutalizat în fiecare zi”, a declarat pentru France Presse bărbatul de 55 de ani.

Ministerul de Interne a anunțat arestarea a celor puțin 6.700 de persoane de duminică, de la izbucnirea protestelor care contestau victoria lui Aleksandr Lukașenko în alegeri.

Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul Muzeului „Ștefan cel Mare”. Au profitat că nimeni nu le controla
Recomandări
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul Muzeului „Ștefan cel Mare”. Au profitat că nimeni nu le controla

Joi, mii de persoane îmbrăcate în alb au format lanțuri umane pentru a protesta față de violențele regimului.

Vineri, manifestațiile organizate în semn de protest față de violențele forțelor de securitate au continuat, așa cum a continuat și mișcarea amplă de contestare a regimului lui Lukașenko.

belarus protestatari epa 2Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
Unica.ro
Cristela Georgescu, dezbrăcată în zăpadă! Imaginile cu soția lui Călin Georgescu s-au viralizat pe internet / FOTO
„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Viva.ro
„Când îți clădești fericirea pe nefericirea unei persoane, ea fiind chiar fiica ta...”. Ioana Ginghină tună și fulgeră după nunta lui Alexandru Papadopol cu Cristiana Luca
Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
Libertateapentrufemei.ro
Au apărut imaginile pe care Laura Vicol le-ar vrea șterse din online. Cum arăta acum 10 ani. E de nerecunoscut. 20 de poze cu transformările “de lux” și “de look” are avocatei
Motivele pentru care România nu e invitată la „reuniunea anti-Trump” de la Paris: „Ne-am discreditat în ultimul timp”
Adevarul.ro
Motivele pentru care România nu e invitată la „reuniunea anti-Trump” de la Paris: „Ne-am discreditat în ultimul timp”
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
Elle.ro
INNA, imagini de colecție de la începutul carierei. Ce spune artista despre schimbarea de stil din ultimii ani: „Îmi asum ce am fost”
Vedetele din România fac scut în jurul Alinei Sorescu, după divorțul de Alexandru Ciucu. „Bravo!”. Mesajul Andreei Bălan s-a viralizat pe internet! Dana Săvuică, Ioana Ginghină sau Carmen Brumă au reacționat și ele

Americanii avertizează că se apropie momentul retragerii lor din Europa. Ce înseamnă pentru România: Scutul de la Deveselu ar putea fi dezactivat
Observatornews.ro
Americanii avertizează că se apropie momentul retragerii lor din Europa. Ce înseamnă pentru România: Scutul de la Deveselu ar putea fi dezactivat
Horoscop 17 februarie 2025. Taurilor li se potrivește de minune invitația la o abordare mai cuminte a oricărei probleme care apare
HOROSCOP
Horoscop 17 februarie 2025. Taurilor li se potrivește de minune invitația la o abordare mai cuminte a oricărei probleme care apare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI