Libertatea: Tot singurică?
Elena Băsescu: Cam aşa ceva. Viaţa mea merge normal, sunt ocupată acum, mai ales că vine şi campania electorală. Va fi mult de lucru.

Ai mai discutat cu Andrei Hrebenciuc după despărţire?
Vorbim deseori, pentru că Andrei e un om de foarte bună calitate. Am rămas prieteni, nu se ştie niciodată ce ne mai aduce viitorul.

Circulă zvonuri legate de o împăcare între voi.
Aici e vorba de viaţa mea personală, n-am ce să comentez. Depinde doar de noi.

Se aude că te-ai fi consolat un pic cu Rani Adamescu…
Rani face parte din grupul meu de prieteni, dar nu e mai mult decât un amic. Nu a fost, nu este şi nu va fi nimic între noi. Citesc şi eu presa, apar tot felul de aberaţii, dar deja m-am obişnuit.

N-aţi fost la Londra împreună, nu v-aţi făcut ochi dulci?
A fost un grup mai mare, în care fiecare şi-a plătit biletul de avion. Eu am stat de miercuri până vineri, Rani de miercuri până duminică. Ne-am distrat un pic cu toţii, dar atât. N-am făcut excese.

Dar aţi mai fost văzuţi şi prin cluburi!
Nu merg des în cluburi, iar când ies o fac doar împreună cu amicii mei. În acest grup mai larg se află şi Rani. Ce să fac, să nu vorbesc cu băiatul ăsta de frica paparazzilor? Ar fi penibil, mai ales că ne ştim de atâta vreme.

Nu eşti foarte iubită de jurnaliştii de la monden…
Nici nu am această pretenţie. Însă cred că pot fi tratată corect, am un telefon, email, de obicei răspund la apeluri.

Îţi plac tinerii miliardari, copiii de bani gata?
Îmi plac relaţiile stabile. Sunt un om statornic, fidel, care nu flirtează cu nimeni. Am amici de condiţie materială diferită, pe care-i apreciez la fel de mult.

Visezi, totuşi, să pui mâna pe vreun bogătaş?
Sunt Elena Băsescu, un om independent, normal. Nu-s numai fiica tatălui meu, nu vânez miliardari, nu visez cai verzi pe pereţi şi vreau să-mi găsesc singură drumul în viaţă.

Vine campania electorală, cât de tare tragi de tine?
Voi merge la toate acţiunile importante ale PD-L, va fi mult de alergat. În paralel, lucrez part-time la compania Luxten, patru ore pe zi. Va fi o perioadă interesantă, voi da ochii cu oamenii. Abia aştept…

Care e bărbatul visurilor tale?
Un om cu care să mă înţeleg, ăsta e secretul trăiniciei unei familii, asta am văzut la mine acasă. Vreau să mă sprijine în carieră şi să mă accepte, cu dorinţele mele de a face politică, ceea ce e cam greu.

Ai tăi ce zic când citesc despre unul şi altul?…
Mama şi tata nu se bagă în viaţa mea, dar au încredere în mine. Sunt obişnuiţi să vadă una-alta, dar ei ştiu adevărul. Fireşte că nu le convine, dar nici eu nu am ce face. Doar n-o să-mi pierd vremea prin procese, pe la tribunale…

De unde pleacă aceste zvonuri care nu-ţi fac plăcere?
Am o bănuială: jurnalistul Radu Prunaru, fostul meu prieten, este implicat în presă şi acum. Cred că mai mult respect faţă de trecutul nostru comun l-ar fi obligat la o mai mare discreţie. A înţeles greşit să se folosească de diverse detalii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.