Judecătorii amână verdictul pentru Elena Udrea şi Ioana Băsescu, în dosarul finanțării ilegale a campaniei pentru alegerile prezidenţiale din 2009

Comentează

Curtea Supremă, care trebuia să pronunţe joi, 16 martie, decizia definitivă, a anunțat ca va da verdictul pe 13 aprilie.

Ioana Băsescu, fata cea mare a fostului președinte Traian Băsescu, și fosta consilieră de la Cotroceni, Elena Udrea, sunt judecate în acest dosar de șase ani. Pe fond, Udrea a fost condamnată la 8 ani de închisoare, iar Ioana Băsescu, la 5 ani de închisoare.

UPDATE ora 13:30: Verdictul final pentru Elena Udrea și Ioana Basescu a fost amânat de judecătorii de la Curtea Supremă.

La ultimul termen al procesului, avocații apărării au invocat prescrierea faptelor pentru care au fost acuzate Elena Udrea și Ioana Băsescu. În replică, DNA le-a cerut judecătorilor de la ÎCCJ condamnarea celor două inculpate şi majorarea pedepselor.

DNA: „Fugile Elenei Udrea au ţinut procesul pe loc”

În concluziile sale, procurorul de ședință a cerut ca toţi inculpaţii din dosar să fie condamnaţi și a invocat deciziile CJUE care spun că, atunci când există risc de impunitate, instanţele pot lăsa neaplicate deciziile naţionale. Adică, deciziile CCR şi decizia ÎCCJ care au stabilit că în perioada iunie 2018 - mai 2022 nu a mai existat nimic în lege care să întrerupă cursul prescripției.

Reprezentantul DNA a adăugat că nu li se poate imputa magistraţilor durata anchetei şi a procesului. „Ancheta din acest dosar complex a durat maxim 2 ani. În 2018, Elena Udrea a fugit în Costa Rica, iar instanţa a fost nevoită să facă comisii rogatorii, pentru a asigura respectarea procedurilor. În 2022, a doua fugă a Elenei Udrea a ţinut din nou procesul pe loc”, a explicat procurorul.

El a solicitat majorarea pedepselor spre maximum, invocând gravitatea infracţiunilor, valoarea ridicată a sumelor de bani, „schema infracţională complexă pusă la cale de Elena Udrea, care a fost creierul acestei operaţiuni, de obţinere de fonduri pentru campania lui Traian Băsescu”.

Procurorul a mai spus că ceilalţi inculpaţi din dosar, funcţionari publici, „au urmărit consolidarea propriilor poziţii în aparatul de stat, în eventualitatea în care Traian Băsescu ar fi câştigat alegerile, lucru care s-a şi întâmplat”.

Ce vrea Elena Udrea de la CCR

La ultimul termen al procesului, Elena Udrea a cerut sesizarea CCR, care ar trebui să spună dacă articolele de lege referitoare la confiscarea specială sunt sau nu constituționale.

Fostul demnitar a spus că faptele din acest dosar s-au prescris, iar „confiscarea echivalează cu aplicarea unei pedepse”. Judecătorii de la ÎCCJ urmează să anunţe dacă îi vor admite sau nu cererea.

DNA a pus sub sechestru, din 2018, un imobil al Elenei Udrea, evaluat la 565.000 de euro. Măsura a fost menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, în decizia de condamnare pe fond, prin care s-a dispus confiscarea a circa 2.000.000 de lei de la Elena Udrea.

Când s-ar fi prescris faptele

În concluziile lor, avocaţii inculpaţilor au cerut încetarea procesului, pentru că faptele s-au prescris.

În cazul Elenei Udrea, acuzată de comiterea a 7 infracţiuni, prescrierea s-a produs între decembrie 2017 şi decembrie 2019, a spus avocatul Veronel Rădulescu.

Fostul ministru al dezvoltării regionale și turismului a asistat la proces prin videoconferinţă, din Penitenciarul Târgşor, unde execută pedeapsa de 6 ani de închisoare primită în dosarul „Gala Bute”. În ultimul ei cuvânt, Elena Udrea a cerut instanței să constate că a intervenit prescripţia. La rându-i, Ioana Băsescu a declarat instanței că se consideră nevinovată și a cerut achitarea.

Pedepsele date de Curtea de Apel Bucureşti

Elena Udrea şi Ioana Băsescu sunt acuzate de DNA că au încălcat legea în 2009, atunci când au colectat fonduri pentru campania electorală a lui Traian Băsescu.

În martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti a condamnat-o pe Elena Udrea la 8 ani de închisoare. Fosta ministră a dezvoltării regionale și turismului e acuzată pentru instigare la luare de mită și spălare de bani.

Ioana Băsescu a primit o pedeapsă de 5 ani de închisoare, pentru instigare la delapidare și instigare la spălare de bani.

Procesul a durat 6 ani

DNA a trimis dosarul în instanță în mai 2017. În rechizitoriu, se arată că „în cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală”.

Procurorii spun că „legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela, la acea dată ministru al dezvoltării regionale și turismului. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare”.

DNA mai precizează, în actul de acuzare, că remiterea foloaselor infracţionale a fost ascunsă prin contracte fictive încheiate cu firme care prestau în realitate servicii în cadrul campaniei electorale, respectiv publicitate stradală, tipărire de afişe, reclame publicate în mass-media, realizarea unor pagini de internet, monitorizarea presei, organizarea de spectacole şi prestarea de servicii de consultanţă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O hartă meteorologică a Europei ce indică variațiile de temperatură, evidențiind zone cu valori mai ridicate marcate cu roșu în Europa Centrală și de Vest și zone cu aer mai rece colorate în albastru în sud-estul continentului.
08:35
ANM a actualizat prognoza meteo pentru octombrie 2026. Cum va fi vremea în România, în următoarele 4 săptămâni
Imaginea prezintă partea inferioară a unui avion de vânătoare F/A-18 Hornet al Forțelor Aeriene Spaniole în timpul zborului pe cer.
08:00
Mesaj RO-Alert în Tulcea, după ce o dronă a fost detectată la nord de Isaccea, în apropierea graniței. Două avioane F-18 spaniole au fost ridicate de la sol
MONDEN
Denise Rifai | Foto: Viva
09:14
Denise Rifai schimbă postul TV și va prezenta o nouă emisiune. La ce televiziune o să apară vedeta
Dorian Popa și Andreea au adoptat o cățelușă
09:11
Dorian Popa a adoptat o cățelușă la 4 luni după pierderea lui Cheluțu: „Ne-a trimis un semn de Sus”
POLITIC
siegfried-muresan-depunere-program-guvernare-parlament-26-septembrie (4)
Analiză
09:23
Prohodul Guvernului Mureșan, cântat din start de miniștri și lideri ai coaliției
Cristian Tudor Popescu este gazetar din 1990
28 sept.
Cristian Tudor Popescu dă de pământ cu Grindeanu „Știucă” și ambasadoarea SUA! Ce spune ziaristul despre „contractul păgubos” pentru România
Ultimele știri
10:14
„Asia Express” 29 septembrie 2026. Începe lupta pentru Marea Imunitate, iar echipele au parte de o probă inedită
10:13
Polonezul care a mers 2.381 de km cu un sigur plin, a reușit o nouă performanță: 1.338 de km cu o singură încărcare, parcurși cu un Audi A6 electric
09:58
Fragmente de dronă au căzut în Insula Mare a Brăilei. Un martor a sunat la 112 după ce a văzut un incendiu
09:42
Câți bani primești la pensie, după 15 ani de contribuții. De ce doi români pot avea sume diferite
TRENDING
28 sept.
Traian Băsescu a tras concluzia despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu două zile înaintea votului din Parlament
28 sept.
Alai de nuntă, sancționat cu 87 de amenzi în Franța: 10.945 de euro și 242 de puncte retrase de pe permise
28 sept.
Horoscop 29 septembrie 2026. Gemenii au șansa de a rezolva probleme importante, cu condiția să-și asume cea mai mare parte a efortului necesar
28 sept.
Cum a fost surprinsă Simona Halep alături de iubitul ei, Dorin Mateiu. S-au sărutat în mașină
Colaj un radar pe o stradă // indicator-viteza-70 km
09:29
O persoană a montat un indicator fals de limitare a vitezei: 400 de șoferi au primit amenzi în trei zile, în Germania
Vedere aeriană a orașului vechi din Tallinn, de la Turnul „Fat Margaret”, la apusul soarelui Estonia
09:19
Cel mai relaxant oraș din Europa pentru vacanțe în 2026. O capitală medievală a devansat destinațiile celebre
O fotografie a unui avion alb în zbor, care arată clar partea inferioară și motoarele pe fundalul unui cer albastru pal. Avionul este ușor înclinat în sus, surprinzând momentul ascensiunii.
09:08
Cele mai bune companii aeriene din lume la clasa economy în 2026. Detaliile care fac diferența pentru zborurile lungi
Berlin, 20 februarie 2026, fotografie detaliată, persoane cu obezitate, Berlin, Germania
09:00
Costul plătit de România pentru obezitate. Oamenii din opt țări au pierdut 8 milioane de ani de viață sănătoasă
Jetavanaramaya, Sri Lanka, cea mai mare clădire din cărămidă din lume
08:51
Construit în anul 301 din 93 de milioane de cărămizi, acest dom budist, rămas în picioare la 1.700 de ani distanță, este cea mai mare structură de acest gen din lume
Sâmbăta Morților- Moșii de toamnă 2026
27 sept.
Moșii de toamnă 2026: data exactă a Sâmbetei Morților și ce se face în această zi
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Conservă de ton
26 sept.
Cum citești eticheta la conserva de ton: ce înseamnă zona FAO și tipurile de ton
Noua carte de identitate, prezentată de MAI. FOTO: Vlad Chirea
25 sept.
Cum îți faci cartea electronică de identitate în 2026: pași, costuri și acte necesare
Călin Georgescu la Curtea de Apel București
07:49
Curtea de Apel judecă marți contestația DIICOT în dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu: Procurorii cer arestarea sa preventivă
Fosta termocentrală pe cărbune din Doiceşti a funcţionat din 1953 până în 2009. După închidere, a trecut prin toate etapele destrămării, începând cu vânzarea la un preţul modic şi terminând cu demolarea unor părţi din construcţie.
Exclusiv
07:00
Nova Power ar fi vrut să iasă din proiectul minireactoarelor de la Doicești înainte să înceapă lucrările efective. Compania vrea să răscumpere terenul pentru un proiect energetic propriu
Jurnalistul Patrick André de Hillerin s-a stins din viață la doar 52 de ani, în urma unui accident vascular cerebral
28 sept.
A murit Patrick André de Hillerin. Jurnalistul, cofondator al Academiei Cațavencu, avea doar 52 de ani
proces-calin-georgescu-s-31
ReportajExclusiv
28 sept.
Călin Georgescu, în sala de judecată. Ce a făcut în timpul procesului în care e acuzat de complicitate la tentativă de lovitură de stat
Poluare Bucureşti
09:00
Gargara și impostura nu rezolvă problema poluării aerului din București!
Benjamin Netanyahu Foto: Imago
07:00
Doar sângele masacrului din 7 octombrie 2023 l-ar putea mătura pe Netanyahu de la putere
Blocuri în construcție, fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
28 sept.
În loc să urlăm APOCALIPSA, nu luăm și noi banii ăia de unde sunt? Din închirieri, de exemplu?
Sinteza Zilei, Antena 3 CNN. Sursa foto: captură Youtube / Antena 3 CNN
Analiză
25 sept.
Monologuri în loc de dezbateri: cum arată talk-show-urile televiziunilor de știri