„Tipografii somează Ministerul Educaţiei să aloce fonduri pentru cele peste 3 milioane de manuale şcolare pentru clasele a 11-a şi a 12-a. Din păcate, deşi am cerut alocarea banilor încă de la sfârşitul lunii iunie, alături de reprezentanţii editurilor, nici până în prezent nu s-a primit vreun leu. Editurile aşteaptă, sunt proceduri, trebuie să facă negocieri, licitaţii publice, trebuie date comenzi la tipografii. Somăm Ministerul Educaţiei, pe noul ministru Mircea Dumitru, să dispună alocarea banilor necesari cel târziu până la sfârşitul lunii iulie, în caz contrar existând riscul major ca manualele să nu ajungă pe băncile elevilor la începutul anului şcolar care începe în 12 septembrie”, a declarat directorul Sucursalei „Ardealul” Cluj-Napoca a Companiei Nationale a Imprimeriilor „Coresi”, Mircia Giurgiu, potrivit ziare.com.

Tipografiile care se ocupă de tipărirea manualelor școlare avertizau încă de acum o lună că riscă să intre în faliment.

„De trei ani, Ministerul Educaţiei nu a mai fost în stare să asigure toate manualele şcolare necesare la începutul anului şcolar. Preţurile foarte mici oferite de minister, care nu ţin cont de situaţia reală din piaţă, pun atât editurile cât şi tipografiile în situaţia de a-şi închide porţile. Industria cărţii şcolare depinde, din nefericire, de comenzile Ministrului Educaţiei”, au transmis Compania Națională Imprimeriile Coresi și Uniunea Sindicatelor Tipografilor din România.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.