Potrivit ordinului ministrului Sănătății, publicat în Monitorul Oficial, elevii vor da teze sau lucrări de control în noul an școlar doar în zilele de marți, miercuri sau joi. Practic, nu se va mai putea da o teză și o lucrare de control în două zile consecutive, scrie portalinvatamant.ro.
”Tezele și lucrările de control planificate nu se stabilesc în prima și în ultima zi din săptămâna școlară și nici în două zile școlare consecutive”, menționează ordinul ministrului Sănătății, potrivit site-ului potralinvatamant.ro.
Potrivit sursei citate, într-o săptămână nu pot fi date decât maximum două teze, mai precis în zilele de marți și de joi. Asta pentru că luni și vineri nu se mai dau teze, iar miercuri este ziua "liberă" obligatorie.
"Se evită planificarea unui număr mai mare de două teze pe săptămână, iar pentru clasele la care sunt prevăzute numai două teze se planifică o teză pe săptamână", se mai specifică în ordinul ministrului Sănătății.
Potrivit aceluiași Ordin, ghiozdanul nu trebuie să fie mai greu de 10% din greutatea elevului.