Episcopul Hilarion, vicarul Patriarhului Porfirie, a vorbit despre curajul fetei de 14 ani și cum ea a reușit să salveze mai mulți copii, înfruntându-l pe băiatul ucigaș.

„Îmi este extrem de greu să vorbesc astăzi. Din acest chin și durere, ne rugăm Domnului să dea putere părinților, să trăiască în continuare pentru Ema. Ea este un soldat și un erou al lui Hristos și nu întâmplător cad cei mai buni, ca să putem continua să trăim datorită sacrificiului lor. De asemenea, ar trebui să ne rugăm pentru băiat și pentru sufletul lui nefericit”, a spus Episcopul, la începutul discursului de la funeraliile fetei.

Apoi, a dezvăluit felul în care Ema a fost ucisă de colegul ei, încercând să-l oprească: „Ea a stat în calea răului care era în acel băiat nefericit și a spus: De ce faci asta? Oprește-te! Și a câștigat timp ca niște copii să fie salvați. Când ne vom întâlni în lumea cealaltă, îți vom mulțumi că ne-ai apărat și ne-ai protejat”, potrivit presei sârbe.

Sute de oameni au participat la înmormântarea fetei lui Dragan Kobiljski, foști coechipieri cu antrenorul de volei, alți mari foști sportivi ai Serbiei, reprezentanții clubului din Zalău, colegii de școală ai Emei, dar și oameni necunoscuți.

Românul care trăiește la cea mai înaltă altitudine din Bucegi. Ce sfaturi le dă turiștilor surprinși de furtună pe creastă: „Sunt două lucruri banale care le pot salva viața”
Recomandări
Românul care trăiește la cea mai înaltă altitudine din Bucegi. Ce sfaturi le dă turiștilor surprinși de furtună pe creastă: „Sunt două lucruri banale care le pot salva viața”

Dragan Kobiljski a ținut în mână tot timpul un ursuleț de pluș pe care Ema îl adora, iar colegii de clasă care au supraviețuit atacului și-au luat adio aducându-i omagiu câte o floare albă.

Băiatul ucigaș, Kosta Kecmanović,13 ani, a intrat în școală miercuri, 3 mai, în jurul orei 8:40, cu două arme și a început să tragă. L-a ucis pe paznicul școlii, Dragan Vlahović, și apoi opt copii, șapte fete și un băiat, și a rănit șase elevi și un profesor.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câți mici a comandat un singur român la o terasă de 1 Mai. Numărul l-a uimit până și pe grătargiu
FANATIK.RO
Câți mici a comandat un singur român la o terasă de 1 Mai. Numărul l-a uimit până și pe grătargiu
Ipostază rară! Andreea Esca, poze în costum de baie, la 51 de ani, în vacanța din Grecia: "Nu mă suna! Te sun eu"
Viva.ro
Ipostază rară! Andreea Esca, poze în costum de baie, la 51 de ani, în vacanța din Grecia: "Nu mă suna! Te sun eu"
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Libertateapentrufemei.ro
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Nadal, gest de mare campion. Cadou special pentru adversarul de la Madrid: „Ai făcut ca visul meu să devină realitate”
GSP.RO
Nadal, gest de mare campion. Cadou special pentru adversarul de la Madrid: „Ai făcut ca visul meu să devină realitate”
Singurele zodii care vor avea noroc pe toate planurile în următoarele două luni. Primesc șansa unică să-și schimbe viața complet
FANATIK.RO
Singurele zodii care vor avea noroc pe toate planurile în următoarele două luni. Primesc șansa unică să-și schimbe viața complet
Occidentul a dat undă verde Ucrainei să atace Rusia. Zelenski a primit ce își dorea
Știrileprotv.ro
Occidentul a dat undă verde Ucrainei să atace Rusia. Zelenski a primit ce își dorea
Jennifer Lopez, prinsă cu minciuna. Cum arată în realitate și cum e prezentată publicului / FOTO
Unica.ro
Jennifer Lopez, prinsă cu minciuna. Cum arată în realitate și cum e prezentată publicului / FOTO
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a vrut să iasă la poartă. Cum a fost convins să se predea
Observatornews.ro
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a vrut să iasă la poartă. Cum a fost convins să se predea
Horoscop 2 mai 2024. Fecioarele intră într-o perioadă în care va conta orice gest pe care-l vor face pentru a-și proteja starea de sănătate
HOROSCOP
Horoscop 2 mai 2024. Fecioarele intră într-o perioadă în care va conta orice gest pe care-l vor face pentru a-și proteja starea de sănătate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI