Emma Răducanu a fost surprinsă incognito într-un autobuz public la Londra, în timp ce ajuta un cuplu de bătrâni să coboare, relatează The Sun.
Fosta campioană de la US Open și-a tras gluga pe cap și a purtat ochelari de soare, chiar dacă era o zi înnorată în capitala britanică. A postat imaginea pe contul de Instagram. Ulterior, a fost fotografiată când ajută cuplul în vârstă.
Vedeta britanică în vârstă de 20 de ani, care se recuperează după intervenții chirurgicale la încheieturile mâinilor și la glezna stângă, a fost văzută ținând mâna unei doamne care se clătina, în timp ce pășea pe trotuar, pe o ploaie torențială. Emma, care era cu mama ei, Renee, a observat imediat că cei doi bătrâni aveau dificultăți.
Îmbrăcată în pantaloni negri și un hanorac gri, ea purta gluga pe cap pentru a se proteja de ploaie. Ea a zâmbit în timp ce vorbea cu perechea de londonezi care nu păreau conștienți de faima ei.
De asemenea, Emma a fost văzută oprindu-se pentru o cafea la The Cheeky Scone și uitându-se la tarabele din piața Notting Hill.
Emma Răducanu s-a născut în Toronto, în Canada, pe 13 noiembrie 2002, dar s-a mutat cu familia în Marea Britanie la vârsta de doi ani. Tatăl ei, Ian, este român, iar mama ei, Renee, este din China și ambii lucrează în finanțe.
laurlaur2180 30.07.2023, 21:02
Mama ce mare lucru a facut
nicoleta1 31.07.2023, 02:15
Bravo ei un gest frumos
bituca 31.07.2023, 09:21
Asteptam sa revina in tenis.
mariussorin75 31.07.2023, 15:48
Bravo ei, felicitari