UPDATE: Fostul episcop de Huși și fostul arhimadrit al Catedralei Episcopale din Huși au fost arestați preventiv pentru 30 de zile de magistrații din Iași. Decizia poate fi însă atacată cu apel. De altfel, avocatul lui Cornel Onilă a anunțat că deja că va ataca soluţia.


Știrea inițială: Fostul episcol al Hușilor, Cornel Onilă, a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii Parchetului Curții de Apel Iași, fiind acuzat de viol și abuz sexual împotriva unui fost elev de-ai săi, de la seminarul teologic ortodox de la Huși.

În același dosar, alături de Onilă a mai fost reținut și fostul arhimandrit al Catedralei Episcopale din Huși, Sebastian Jitaru, acuzat, la rândul său, de multiple fapte de viol și abuz sexual asupra unor minori, elevi ai seminarului teologic Ioan Gură de Aur din orașul vasluian.

Acesta este în prezent închis, fiind condamnat pentru că-l șantaja pe Onilă pentru a obține funcția de episcop vicar la Huși, cu filmări compromițătoare.

În luna august 2019, reporterii  „Să fie lumină” au dezvăluit că cel puțin o probă video care demonstrează abuzurile sexuale ale fostului episcop de Huși, Corneliu Onilă, nu a ajuns la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Probele video au fost ridicate de DNA Iași în dosarul de șantaj în care victimă a fost fostul episcop, însă după ce șantajiștii au fost condamnați, înregistrările au fost puse la fișet, în loc să fie trimise la Parchetul Curții de Apel Iași, unde puteau fi folosite ca probă în dosarul în care acesta era cercetat pentru act sexual cu un minor.

Jitaru îl șantaja pe episcop exact cu faptele de agresiune sexuală asupra elevilor de la seminarul din Huși, însă procurorii DNA Iași care au instrumentat dosarul de șantaj l-au „decapat” pe Onilă din murdara poveste a abuzurilor și violurilor, el rămânând, până astăzi, formal, doar o victimă.

Potrivit jurnaliștilor platformei independente Să fie lumină, este pentru prima oară când un cleric ortodox de grad atât de mare e reținut pentru asemenea infracțiuni.

Episoadele investigației Să fie Lumină au fost publicate și în Libertatea:

Citeşte şi:

Ce le transmite șeful DNA lui Raed Arafat și lui Streinu-Cercel: ”Facem cercetările după lege și nu după îndemnul persoanelor publice”. El cere Guvernului 195 de posturi noi

Expert în comunicare: Cercetătorii români fac multe studii pe tema COVID -19, dar nu știu să le ”traducă” pe înțelesul publicului

Marea iubire a lui Nichita Stănescu, poeta Gabriela Melinescu, stă într-un azil din Stockholm, izolată în fața COVID-19 și zăvorâtă în propria suferință

Fosta soție, dezvăluiri horror despre marele Björn Borg: „Dădea bani pe drogul violatorului, era dependent de sex”
PARTENERI - GSP.RO
Fosta soție, dezvăluiri horror despre marele Björn Borg: „Dădea bani pe drogul violatorului, era dependent de sex”
BOMBĂ! Totul e clar acum! Cu cine se iubește Alexandra Dinu, imaginile sunt grăitoare
Playtech.ro
BOMBĂ! Totul e clar acum! Cu cine se iubește Alexandra Dinu, imaginile sunt grăitoare
Un tânăr de 20 de ani a stat o noapte întreagă lângă prietenul său mort, după un accident cumplit în Constanţa
Observatornews.ro
Un tânăr de 20 de ani a stat o noapte întreagă lângă prietenul său mort, după un accident cumplit în Constanţa
Horoscop 19 septembrie 2021. Gemenii ar trebui să se adapteze la ce apare și să lase deoparte planurile pe care le au în minte
HOROSCOP
Horoscop 19 septembrie 2021. Gemenii ar trebui să se adapteze la ce apare și să lase deoparte planurile pe care le au în minte
Cum îți dai seama dacă mierea pe care o cumperi e 100% naturală. Metoda dezvăluită chiar de un producător
Știrileprotv.ro
Cum îți dai seama dacă mierea pe care o cumperi e 100% naturală. Metoda dezvăluită chiar de un producător
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
Telekomsport
Ţara, în stare de şoc. Vedeta unei generaţii a murit misterios. Ultimul mesaj, tulburător: "Creierul meu vreau să fie studiat"
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor
PUBLICITATE
În vara asta, o bucurie deschide o alta! FRESH 0.0 – optimism 100% răcoritor