Biroului Politic Naţional al PNL a decis cu 47 pentru şi cinci împotrivă ca Ovidiu Silaghi să fie desemnat pentru a prelua portofoliul ministerului Transporturilor. Propunerea va ajunge pe masa preşedintelui Traian Băsescu, care va lua decizia finală privind numirea lui Silaghi în fruntea Transporturilor.
Primul-ministru a precizat, la România TV, că preşedintele nu a dat un răspuns clar dacă va accepta nominalizarea lui Silaghi. "Am avut o discuţie informală cu preşedintele. Ştiam de la colegii liberali că propunerea lor va fi probabil Ovidiu Silaghi. Domnul preşedinte a spus că se gândeşte şi că probabil, la sfârşitul săptămânii, îşi va face cunoscut punctul de vedere", a declarat Ponta.
Silaghi a fost ministrul Transporturilor în Guvernul Ponta I. Însă ANI l-a declarat pe Silaghi incompatibil în noiembrie 2012. Inspectorii Agenției au considerat că Ovidiu Silaghi nu poate justifica aproape 200.000 de lei din declaraţia de avere. Mai târziu, Silaghi a câştigat în instanţă procesul împotriva Agenţiei Naţionale de Integritate.