„Esteticianul vedetelor” cere să opereze din nou, deși nenumărate femei reclamă că le-a mutilat. Mărturia unei paciente: „La subraţ mi-a însăilat efectiv pielea”

Comentează
Arhiva foto

Medicul iordanian Shamieh Hussein, ajuns cunoscut în mediul monden din România drept „esteticianul vedetelor”, cere voie instanţei să folosească din nou bisturiul, pentru că „nemaioperând, nu mai are surse de venit”. Solicitarea doctorului vine în contextul în care 12 foste paciente au depus plângeri penale împotriva lui sau l-au dat în judecată.

În plus, Hussein a mai cerut instanței şi să fie lăsat să plece din România. Tribunalul Constanţa i-a respins solicitarea, motivând că există riscul să fugă în țara natală, Iordania, stat cu care România nu are acord de extrădare.

Shamieh Hussein a fost numit de presă „esteticianul vedetelor”, după ce mai multe persoane cu vizibilitate în spaţiul public au apelat la serviciile lui medicale. Acum, medicul este acuzat de vătămare corporală din culpă, în baza reclamaţiilor depuse la parchet de cinci femei. Alte şapte foste paciente l-au dat în judecată pe dr. Hussein pentru malpraxis şi-i cer despăgubiri.

Zilele trecute, medicul a încercat să scape de măsura controlului judiciar sau măcar de unele dintre restricţiile impuse. În motivarea încheierii prin care Tribunalul Constanţa i-a respins cererea sunt consemnate mărturiile femeilor care spun că au fost mutilate de dr. Shamieh Hussein.

„Pe viu, mi-a desfăcut incizia de la şold”

În august se fac doi ani de când Carmen* a depus plângere penală împotriva medicului plastician. Ea a apelat la serviciile lui, în ianuarie 2021, pentru o operaţie de micşorare a sânilor şi o alta de îndepărtare a excesului de piele şi grăsime de pe abdomen.

Carmen a încheiat cu medicul un contract de prestări servicii medicale şi i-a plătit 36.525 de lei (peste 7.300 de euro). Operaţia a fost efectuată la un spital privat din centrul Capitalei şi „a durat aproape 10 ore, din câte mi-au spus asistentele medicale”, declară femeia, în plângerea de la Parchet.

A doua zi dimineaţă, femeia s-a trezit în salon şi nici nu se putea mișca, din cauza durerilor, aşa că a vrut să mai plătească o noapte în spital, ca să rămână sub supraveghere medicală. Dar dr. Hussein, deşi ştia istoricul medical al pacientei (care avea un singur rinichi şi-i fusese scoasă şi glanda tiroidă), i-a spus că nu e cazul să mai rămână şi a externat-o în aceeaşi zi.

Femeia a mers într-un apartament închiriat de sora ei, în Bucureşti, şi acolo i s-a făcut rău. „Am leşinat”, spune Carmen, „iar drena pe care o aveam în partea dreaptă de la şold a sărit şi a ţâşnit sânge”.

Medicul Hussein a fost sunat de sora lui Carmen şi a venit, însoţit de o colegă. „Mi-a pus o perfuzie cu calmante şi, probabil, cu vitamine, apoi a improvizat un câmp de intervenţie medicală şi, pe viu, mi-a desfăcut incizia de la şold, şi a montat o altă drenă. Totul a durat aproximativ 3 ore, timp în care starea mea s-a ameliorat”, povesteşte femeia.

„La subraţ mi-a însăilat efectiv pielea”

Mai târziu, Carmen a observat că sânii ei au dimensiuni diferite, dar medicul i-a transmis că „totul e normal, după 6 luni se vor aşeza definitiv implanturile”, iar dacă nu, o va opera din nou. Apoi, când a început să simtă înţepături, dr. Hussein i-a explicat că „e din cauza corpului tău, care nu topește ațele”.

A decis să i le scoată, iar Carmen venea „periodic, la două-trei săptămâni, la un cabinet stomatologic”, unde „fără anestezie, îmi scotea capetele de aţă, tăind cu bisturiul pe inciziile iniţiale”.

Femeia mai spune că nici operaţia de la abdomen nu arată deloc bine, „la subraţ mi-a însăilat efectiv pielea. Şi incizia, şi sutura sunt executate urât, iar rezultatul e dizgraţios şi nu are nimic de-a face cu o operaţie estetică”. Când l-a întrebat de ce arată aşa, medicul i-a spus că „e din cauza faptului că s-a întins prea mult”.

În ciuda chinurilor prin care trecea, Carmen nu-şi pierduse încrederea în acest medic şi, mărturiseşte ea, legase cu el „un fel de prietenie”, ba chiar l-a recomandat şi prietenelor ei care voiau să-şi facă diverse intervenţii noninvazive (botox, acid hialuronic, etc.).

Dar, după ce au trecut cele 6 luni fără ca implanturile să se „aşeze definitiv”, iar medicul o tot amâna cu operaţia pentru retuşuri, Carmen a mers la un alt chirurg estetician care a anunţat-o că intervenţiile chirurgicale prin care trecuse au fost făcute „neprofesional”.

Comisia din DSP: „Este un caz de malpraxis”

Mai întâi, femeia l-a reclamat pe dr. Shamieh Hussein la Colegiul Medicilor din Bucureşti, dar plângerea i-a fost respinsă. „Mă aşteptam la asta, din moment ce chiar el îmi spusese, la un moment dat: «Am relaţii şi acolo, pentru 300 de euro nu o să se întâmple nimic»”, a declarat Carmen, la Parchet.

Femeia nu s-a lăsat, a trimis o sesizare şi la DSP Bucureşti, pe adresa comisiei de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis. Cei din comisie au dispus efectuarea unui raport de expertiză medicală care a stabilit că „nemulţumirile relatate de pacientă sunt justificate”.

La final, cu unanimitate de voturi, membrii comisiei au decis că „în acest dosar este un caz de malpraxis, pentru ambele intervenții chirurgicale”. Dr. Hussein a contestat actul în instanţă, dar procesul a fost suspendat, până la soluţionarea dosarului penal în care el este inculpat.

În plângerea depusă la parchet, Carmen reclamă că, în urma operaţiilor efectuate de dr. Hussein, ea a rămas cu „două implanturi inestetice, care o dor”, că „cicatricile erau vizibile și urâte”, iar la 6 luni de la intervenţia chirurgicală, încă mai avea aţe sub piele care o înţepau.

„Cu privire la infecţie, mi-a spus că e ceva normal”

O altă fostă pacientă, Ioana*, le-a spus procurorilor că, la o săptămână după ce dr. Hussein i-a făcut o operaţie de ridicare a sânilor, ea a început „să aibă dureri mari, usturimi și înțepături și a observat că zona mameloanelor a început să se necrozeze, în sensul că s-a înnegrit și supura puroi”.

Când i-a cerut lămuriri, medicul i-a zis că „mamelonul s-a înnegrit din cauza fumatului, deşi eu renunţasem la fumat cu o lună înainte de operație. Iar cu privire la infecţie, mi-a spus că e ceva normal, pentru că acolo e un lichid care trebuie să se elimine singur”, scrie Ioana, în plângerea de la Parchet.

Femeia adaugă că și după trei luni de la operaţie, ea încă avea dureri, cicatricile erau foarte mari şi rămăsese cu o diformitate, „sânul drept fiind mai ridicat și deplasat spre dreapta, iar mamelonul practic nu mai există, fiind căzut complet”.

A dat mii de euro la privat şi s-a ales cu o infecţie nosocomială

Maria, a treia pacientă care l-a reclamat pe dr. Shamieh Hussein, i-a plătit acestuia 4.800 de euro, tot pentru o operație de ridicare a sânilor. Intervenţia chirurgicală a avut loc, pe 13 octombrie anul trecut, într-un spital privat din Bucureşti.

După o săptămână, spune femeia, dr. Hussein a anunţat-o că i s-a descusut operaţia, dar că a liniştit-o: „e normal, pentru că eşti alergică la aţe”. Şi a cusut-o la loc chiar acolo, în clinica dentară unde o chemase pentru control.

După câteva zile, Maria spune că sânii au început să o doară şi „aveam nişte scurgeri”, dar medicul a asigurat-o iar că „e normal ce se întâmplă” şi i-a recomandat să ia nişte calmante.

Pe 7 noiembrie, femeia a plecat în Germania, la mama ei, care o programase pentru un control la inimă. N-a mai ajuns la control, i s-a făcut rău şi a fost dusă cu ambulanța la spital. Acolo a aflat că are necroză şi o infecţie gravă la nivelul sânilor, cu o bacterie nosocomială. 

Carmen a trecut prin două operaţii, a făcut tratament intravenos şi a stat trei săptămâni cu rănile deschise, ca să-i fie drenată infecţia.

Cercetat şi pentru coruperea sexuală a minorilor

Recent, alte două foste paciente au depus plângeri penale împotriva medicului. În toate aceste cazuri, cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa. Dr. Shamieh Hussein e acuzat de vătămare corporală din culpă, dar şi de evaziune fiscală pentru că, spun procurorii, el „nu a emis facturi și chitanțe privind plata serviciilor medicale”.

În anchetă, chirurgul estetician a spus că nu se consideră vinovat şi a depus la dosar mai multe mesaje de mulțumire primite de la alte femei pe care le-a tratat, dar şi contractul-cadru încheiat cu pacientele, în care acestora le erau prezentate şi riscurile intervenţiilor.

În acelaşi dosar penal, dr. Hussein mai este cercetat, alături de fosta lui soţie, pentru coruperea sexuală a minorilor și pentru rele tratamente aplicate minorilor, după ce, la percheziţia informatică, s-au găsit şase filmări în care cei doi întrețin acte sexuale în prezența fiului lor, care avea 3 ani.

Medicul a declarat la Parchet că „regretă situațiile în care și-a expus copilul”, explicând că „nu a realizat impactul pe care l-ar putea avea acțiunile sale asupra dezvoltării minorului”.

Prins că încerca să plece din ţară cu familia

La începutul anului 2024, anchetatorii au descoperit că, după ce a fost pus sub acuzare, dr. Hussein „intenționa să părăsească teritoriul României”. Nu pleca singur, ci împreună cu cei trei copii şi cu fosta soţie, de care divorţase în august 2023, iar asta, spun procurorii, „ridică suspiciunea că cei doi ar continua relația și în prezent, iar divorțul ar avea ca scop real separarea bunurilor și sustragerea acestora de la executare silită ca urmare a proceselor de malpraxis”.

Potrivit procurorilor, există „un interes teoretic al inculpatului de a părăsi ţara”, având în vedere că acesta este şi cetăţean iordanian, iar „Iordania nu are un acord bilateral cu România de extrădare, existând numeroase cazuri în care inculpaţi au părăsit teritoriul țării în cursul procesului penal şi nu au mai putut fi extrădați în România”.

Pe 25 ianuarie, procurorii au dispus măsura controlului judiciar, iar medicului i s-a impus să nu părăsească România, dar şi „să nu efectueze intervenții chirurgicale de nicio natură, putând să își desfășoare profesia de medic în continuare, cu excepția acestei interdicții”.

Cum se apără esteticianul vedetelor

Dr. Hussein a contestat măsura şi a precizat că nu voia să fugă din România, ci mergea la un congres medical la care se înscrisese dinainte de a afla că e acuzat de ceva. Dar „nu a prezentat niciun fel de dovezi în acest sens”, adaugă procurorii.

Medicul mai spune că urma să plece cu familia, doar pentru că dorea „să petreacă timpul liber cu copiii, după participarea la conferinţa medicală”.

Prin avocat, dr. Hussein a mai declarat că „nu are nicio intenţie să părăsească România”, unde „a făcut studii timp de 12 ani şi a profesat timp de 6 ani, perioadă în care a tratat mii de pacienți”.

În mai 2024, medicul iordanian a cerut să-i fie ridicat controlul judiciar sau măcar să fie lăsat să opereze din nou, pentru că „nemaioperând, nu mai are surse de venit” şi are 3 copii în întreținere şi „cheltuieli suplimentare cu creșterea acestora, din cauza discuțiilor din mass-media”, „respectiv, consiliere psihologică şi mutarea copiilor la alte școli”.

Instanţa: „Numărul victimelor încă nu s-a epuizat”

Săptămâna trecută, Tribunalul Constanţa i-a respins medicului cererea şi a menţinut măsura controlului judiciar.

„Interdicţia impusă, de a nu efectua intervenţii chirurgicale de nicio natură, este deplin justificată de rezonanţa acuzaţiei aduse inculpatului, de urmările grave şi ample pe care le reclamă părţile vătămate, de rezonanţa socială puternic negativă, încă actuală în rândul opiniei publice, revigorată şi de noile plângeri formulate, ceea ce arată că numărul victimelor încă nu s-a epuizat”, subliniază judecătorul, în motivarea deciziei sale. 

Instanţa mai arată că „implicarea presei în relatarea unor atare situaţii are caracter justificat, informativ”, iar „obligaţia impusă care îl nemulţumeşte pe inculpat, cea de a nu efectua intervenţii chirurgicale de nicio natură, este deplin justificată, remarcând că poate oferi consultaţii, tratamente, ca orice medic generalist, nefiindu-i interzisă exercitarea profesiei de medic şi nici încălcat dreptul la muncă”.

Decizia Tribunalului Constanţa este definitivă, iar interdicţiile impuse medicului estetician sunt valabile până pe 22 iulie, când procurorii ar putea dispune prelungirea controlului judiciar.

* Nu este numele real al victimelor, cărora le protejăm identitatea.

Foto: Facebook

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
MONDEN
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
Mihai Trăistariu | Foto: Facebook
10:58
Câți bani a câștigat Mihai Trăistariu în vara lui 2026 din garsonierele închiriate la mare și din muzică: „Mi-a mers bine, dar am și muncit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
12:01
320 de șoferi de TIR primesc câte 30.000 de euro ca să iasă la pensie imediat. Ce condiții trebuie îndeplinite de camionagii, în Spania, ca să fie eligibili
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
O pensionară cu părul cărut, în timp ce stă la un birou din sufragerie, în fața unui laptop și plătește facturi
09:15
O femeie de 80 de ani nu a putut să își cumpere mâncare trei săptămâni din cauza unei plăți către o firmă de taxi
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Hacker care utilizează un computer conectat la rețeaua globală
7 sept.
Hackerii se dau angajatori pe LinkedIn și fură datele celor care vor să se angajeze
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!