„Eu aş vrea să ajungă AUR la guvernare în 2024, ca să se lecuiască românii şi să vadă că guvernarea înseamnă cu totul altceva decât tiribombele lui Simion”

Comentează
Arhiva foto

Fost consilier prezidențial, sociolog și scriitor, Sebastian Lăzăroiu crede că proba incompetenței va fi cea care îi va face pe români să se vindece de patriotismul bombastic.

Într-un interviu acordat pentru ProfitTV, citat de ziare.com, Lăzăroiu afirmă că pentru România „a fost rău că n-a câştigat Vadim Tudor atunci preşedinţia ţării şi chiar să facă guvernul”.

„Nu s-ar fi întâmplat nicio execuţie pe stadion. Efectul ar fi fost altul. Ar fi fost, probabil o întârziere la intrarea în NATO şi UE, dar măcar românii se lecuiau de acest naţionalism păgubos şi patriotism de paradă şi de toate sloganurile pe care le auzim la mitingurile AUR, pe care le auzeam la PRM”, a declarat Sebastian Lăzăroiu.

Sebastian-Laurențiu Lăzăroiu este scriitor, sociolog și politolog român, fost consilier prezidențial, care a deținut și funcția de ministru al muncii în Guvernul Emil Boc - foto Agerpres

Sociologul comparată venirea AUR la puterea cu perioada în care Grecia a fost guvernată de partidul de extremă stânga Syriza, când elenii au înțeles ce pot partidele radicale pentru că premierul „Tsipras s-a conformat şi n-a făcut nimic din ce promisese”.

Eu aş vrea să ajungă AUR la guvernare în 2024, să ia şi preşedinţia, şi guvernul, pentru că altfel o să ne târâm aşa mulţi ani. Marii patrioţi din România să-i vadă pe cei de la AUR cum guvernează. Sebastian Lăzăroiu, fostul consilier prezidențial din mandatul lui Traian Băsescu:

Venirea AUR la putere îi va obliga să-și modereze discursul pentru a se adresa unui public mai larg, spune Lăzăroiu ca subliniază că formațiunea nu are „oameni competenți” pentru a-și asuma o guvernare.

„Să vină Călin Georgescu premier cu basmele lui, măcar să se lecuiască românii şi să vadă că guvernarea înseamnă cu totul altceva decât tiribombele lui George Simion”, explică sociologul.

„PSD îl vrea pe George Simion în turul doi”

Sebastian Lăzăroiu consideră că persoane din structurile statului, inclusiv din PSD, „vor să se joace cu AUR”, dar riscă în final ca astfel de lucruri să le „explodeze în față” când vor veni vremea alegerilor.

Vor să folosească AUR ca să-l bage pe George Simion în turul doi la prezidenţiale, ca să câştige PSD cu un candidat prizabil, un intelectual - Dîncu, Rafila. Exact cum a câştigat Iliescu în 2000, pentru că PSD nu poate câştiga în turul doi, decât dacă intră cu unii mai răi decât ei, adică AUR.Sebastian Lăzăroiu:

El afirmă că își dorește o victorie a lui George Simion în alegerile prezidențiabile „ca să vadă românii majoritari, antivaccinişti, conspiraţionişti, patrioţi, naţionalişti să-şi pună ei oamenii să să vedem în ce direcţie o ia ţara”. „Să vadă (n.r. - românii) cât de competenţi sunt oamenii care-i aburesc azi cu sloganuri de partid”, concluzionează Lăzăroiu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Mona Segal alături de concurenți de la Asia Express 2026
Exclusiv
14:22
Mona Segall, detalii din culisele Asia Express 2026. Cine este echipa care a primit a doua șansă, după ce anul trecut a ratat startul
Cezar Ouatu si fetita lui
14:10
Cezar Ouatu a vorbit despre botezul fetiței sale, Serena. „Pentru mine contează creştinarea şi tot ce se întâmplă în acele momente”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
14:55
De ce nu este bine să conduci cu rezervorul aproape gol
Analiză
14:51
Partenerul cheie la Marea Neagră: ce note dă think-tank-ul american Heritage României în relația cu SUA
14:41
Admiterea separată la liceu, de la amânare, la eliminare. Traseul legislativ al unei legi abrogate
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală