Arestat la începutul anului 2018, după ce agresat sexual doi copii într-un lift din Capitală, fostul polițist Eugen Stan a fost condamnat, marți, 14 iulie, la 19 ani de închisoare. Decizia nu este definitivă.
“Polițistul pedofil” Eugen Stan a fost trimis în judecată pentru 18 fapte de agresiune sexuală comise în Bucureşti, în perioada noiembrie 2009 – ianuarie 2018, asupra unor victime cu vârste cuprinse între 5 şi 38 de ani.
Marți, 14 iulie, acesta a primit o condamnare de 19 ani de închisoare.
Libertatea scria în ianuarie că fostul polițist pare să suporte detenția cu greu. El a suferit un atac vascular în închisoare, înainte de Crăciun, când a fost transportat de urgență la Spitalul Municipal București.
Avocatul său susținea atunci că viața în penitenciar l-ar fi afectat pe clientul lui, care, “în afară de un diabet pe care-l ducea, așa cum îl duc toți cei care au boala asta, nu a mai avut alte probleme de sănătate înainte”.