„Europa sau moarte”: Oamenii care-și riscă viața pe mare pentru un trai mai bun
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Aminata Traoure a supraviețuit unui naufragiu în care și-a pierdut fiica, sora și nepoata, dar este hotărâtă să înceapă din nou trecerea ilegală către Europa, relatează France24. .
Cuprins:
Cel puțin 453 de migranți au murit doar în acest an în încercarea de a ajunge în Europa din Africa de Nord. În primul trimestru al anului 2021, mai mult de jumătate dintre cei care au sosit în Italia din Tunisia erau în mare parte cetățeni din țările din Africa subsahariană, potrivit organizației tunisiene pentru drepturi FTDES.
Europa, singura șansă pentru migranți
Pentru tânăra de 28 de ani din Coasta de Fildeș, traversarea periculoasă a Mediteranei din Tunisia este singura modalitate de a construi un viitor mai bun. „Să plec din Tunisia mi-ar putea ușura durerea”, a spus Traoure.
Tentativa ei precedentă s-a încheiat cu o tragedie pe 9 martie, când ambarcațiunea șubredă pe care se îmbarcase s-a răsturnat împreună cu alta în Marea Mediterană. Traoure a fost aruncată în apă împreună alte 200 de persoane. Printre cei 39 de oameni care s-au înecat se numără și
Sangare Fatim, fata ei de doar 15 luni.
Traoure a spus că i-ar plăcea să se întoarcă acasă, în Coasta de Fildeș, la 3.000 de kilometri sud-vest prin nisipurile Saharei, dar nu își poate permite.
Prețul biletului - plus o amendă pentru șederea ilegală de trei ani în Tunisia - costă mai mult decât o trecere către Europa. „Va trebui să încerc din nou”, spune ea.
Numărul care riscă trecerea maritimă periculoasă din Tunisia crește și pentru prima dată majoritatea bărcilor nu sunt tunisiene.
„În ciuda naufragiilor, în ciuda rudelor pe care le-am pierdut, suntem întotdeauna gata să ne riscăm viața”, a spus Prista Kone, în vârstă de 28 de ani, tot din Coasta de Fildeș.
Ea a mai încercat trecerea anul trecut, dar barca ei a fost interceptată de autoritățile tunisiene.
Victime ale rasismului
Kone a sosit în Tunisia în 2014 cu o diplomă în managementul afacerilor și intenționează să-și continue studiile. Dar fără bani, și-a găsit de lucru ca menajeră. Ea a descoperit, cu această ocazie, „măsura rasismului” în Tunisia.
„Șeful meu mi-a cerut să nu-i ating copiii, pentru că sunt negru!”, spune Kone. „Când lipsea ceva în casă, mă acuza că am furat”.
Pe străzi „oamenii mă numeau maimuță și aruncau cu pietre”, a adăugat ea. Este o poveste obișnuită printre compatrioții ei.
„Dacă acești oameni ar supraviețui unui naufragiu la prânz, ar fi gata să participe la o altă traversare la ora 13.00”, a spus Oumar Coulibaly, șeful asociației ivorienilor din Sfax.
„Pentru ei este Europa sau moartea!”
Coulibaly consideră că există aproximativ 20.000 de oameni din țările sub-sahariene în Tunisia, aproape două treimi din Coasta de Fildeș.
„Ei reprezintă speranțele familiilor lor”, a spus Coulibaly. „Unii au venit să-și continue studiile, să lucreze, altora li s-au promis salarii uriașe, dar… au fost mințiți”.
Fără permise de angajare, mulți lucrează ilegal și sunt plătiți foarte prost, toate acestea în timp ce se confruntă cu abuzuri regulate din partea poliției sau a altor cetățeni.
Președintele FTDES, Alaa Talbi, a declarat că migranții care au venit să lucreze în Tunisia vor să plece, deoarece „nici cadrul legal, nici cadrul cultural nu favorizează integrarea”.
Acordurile dintre Italia și Libia - un alt punct-cheie al migrației către Europa - au „complicat plecările”, mai mulți migranți încercând acum să plece din Tunisia, a spus el.
Economia Tunisiei a trecut de la o criză la altă criză după revoluția din 2011, iar acum se confruntă cu criza COVID care a venit la pachet cu o criză economică, din cauza măsurilor restrictive.
Cu mările mai calme în lunile de vară care se apropie, mulți se așteaptă ca și mai mulți tunisieni să riște trecerea spre Europa.
Potrivit agenției Caritas care oferă ajutor, contrabandiștii ademenesc migranții cu povești privind cazare și locuri de muncă mult mai ușor de găsit în Europa, susținând că virusul a decimat populația europeană.
Sozo Ange, o mamă ivoriană de 22 de ani, se află în Tunisia de doi ani. Pentru ea, a rămâne înseamnă - în cel mai bun caz - o viața în care face curățenie pentru alții și câștiga suficient doar pentru a împărți o cameră mică împreună cu mai multe persoane și a supraviețui din „supă de curcan expirat”, a spus ea.
„Voi pleca de aici cu familia mea, este totul ori nimic”, a spus ea în timp ce își alăpta fiul.
Soțul ei, Inao Steave, în vârstă de 34 de ani, este angajat într-o brutărie, unde este obligat să muncească mai mult decât colegii săi tunisieni.
„Nu-mi pot lăsa copilul să crească așa”, a spus el. „Suntem conștienți de riscuri, dar nu avem de ales - vom muri sau vom trăi în Europa!”.
