În cerința 6 de la Subiectul I de la proba de Matematică era dată o diagramă care prezintă repartiţia notelor obţinute la un test la matematică de elevii unei clase a VIII-a dintr-o şcoală. Cerinţa este următoarea: „Conform diagramei, numărul elevilor care au obţinut nota 5 la acest test este egal cu…”. Părinții susțin că elevii au fost induși în eroare, pentru că nu au înțeles clar cum se citește diagrama. „Nu au înţeles exact cum se citeşte diagrama fiindcă nu era clar precizat care sunt notele şi care şir este numărul de elevi. Suntem câţiva care ne gândim să contestăm”, a spus mama unui elev, potrivit mediafax.ro.

subiecte matematica evaluare nationala 1

Profesorul Ștefan Vlaston le dă dreptate părinților și anticipează că vor fi zeci de mii de contestații pe acest subiect.

„Diagrama nu este complet enunţată pentru că nu se specifică în axa OX notele elevilor şi în axa OY, numărul de elevi. De aceea, unii elevi au citit invers diagrama şi nu le poţi cere în condiţii de examen să gândească ca un adult. Vor fi probabil zeci de mii de contestaţii pe acest subiect şi cel mai simplu ar fi să să plece o notă de la Comisia Centrală de Examen către centrele de corectare prin care să li se ceară să acorde punctajul prevăzut indiferent în ce mod au citit elevii diagrama”, a explicat profesorul Ştefan Vlaston pentru Mediafax.

Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, a fost condamnat la zece ani de închisoare. Decizia nu este definitivă. Tatăl unuia dintre cei uciși: O mizerie de pedeapsă
Recomandări
Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, a fost condamnat la zece ani de închisoare. Decizia nu este definitivă. Tatăl unuia dintre cei uciși: O mizerie de pedeapsă

EVALUAREA NAŢIONALĂ 2016, CALENDARUL EXAMENELOR. Afişarea rezultatelor va avea loc pe 1 iulie, până la ora 16:00, iar depunerea contestaţiilor se va face în aceeaşi zi, între orele 16:00 – 20:00. Rezolvarea contestaţiilor se va face în perioada 2-4 iulie, iar pe 5 iulie vor fi afişate rezultatele finale.

Ponderea Evaluării Naţionale pentru admiterea la liceu este de 75%, restul de 25% fiind ponderea notelor din şcoala generală

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Fiica transgender a lui Elon Musk a povestit ce obișnuia să îi facă tatăl ei în copilărie. Miliardarul are 12 copii
Unica.ro
Fiica transgender a lui Elon Musk a povestit ce obișnuia să îi facă tatăl ei în copilărie. Miliardarul are 12 copii
WOW, cum arăta Dana Budeanu, în urmă cu 15 ani, înainte să devină celebră pe social media. Purta pălării extravagante și rochii cu decolteu adânc, iar rujul roșu era semnătură. Imaginile care fac și acum furori
Viva.ro

Semnul prevestitor de moarte pe care l-a văzut Dumitru Dragomir la Dinu Gheorghe: ”Când vezi asta, ştii sigur...”
Libertateapentrufemei.ro
Semnul prevestitor de moarte pe care l-a văzut Dumitru Dragomir la Dinu Gheorghe: ”Când vezi asta, ştii sigur...”
De sâmbătă, 1 februarie 2025, de la ora 7, trei zodii își schimbă viața la 180 de grade. Începe o nouă eră pentru ele
FANATIK.RO
De sâmbătă, 1 februarie 2025, de la ora 7, trei zodii își schimbă viața la 180 de grade. Începe o nouă eră pentru ele
Gina Matache, declarații surprinzătoare despre Delia. Cum era artistă în adolescență: „A plecat și ea de acasă la 18 ani...”
Elle.ro
Gina Matache, declarații surprinzătoare despre Delia. Cum era artistă în adolescență: „A plecat și ea de acasă la 18 ani...”
Dependența de alcool i-a distrus viața! Drama unei vedete pe care milioane de români au îndrăgit-o. A ajuns să vorbească singură pe străzi / FOTO
Unica.ro
Dependența de alcool i-a distrus viața! Drama unei vedete pe care milioane de români au îndrăgit-o. A ajuns să vorbească singură pe străzi / FOTO
Familiile tinerilor ucişi de Vlad Pascu reacţionează la pedeapsa de 10 ani. Ar putea ieşi din puşcărie în mai puţin de 4 ani
Observatornews.ro
Familiile tinerilor ucişi de Vlad Pascu reacţionează la pedeapsa de 10 ani. Ar putea ieşi din puşcărie în mai puţin de 4 ani
Horoscop 1 februarie 2025: Fecioara vede viața cu alți ochi și ai ocazia să înveți lucruri cu totul noi
HOROSCOP
Horoscop 1 februarie 2025: Fecioara vede viața cu alți ochi și ai ocazia să înveți lucruri cu totul noi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI