EXCLUSIV / Confesiunile unui toxicoman care a ”tras” prima oară la 11 ani: ”Opt ani am fost prizonierul drogurilor și șapte luni al unei celule”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Un chiul nevinovat de la ore și curiozitatea unui fum de țigară tras, ”hoțește”, într-o scară de bloc, în compania unui grup ”select” de colegi mai mari care simțiseră deja gustul stupefiantelor. O zi pe care Laurențiu nu are cum să o uite toată viața. O zi neagră care i-a schimbat complet destinul. După primul fum de canabis a urmat un al doilea și un al treilea.... După prima țigară vândută a intrat în hora traficanților de stupefiante. Și-a pierdut prietenii și mai apoi chiar libertatea...Acum, după mai bine de opt ani de la acel moment crucial al existenței sale, Laurențiu îmbracă - culmea!, fără urmă de regrete -, tot necazul său într-o celebră expresie:”Am fost în locul nepotrivit, la timpul nepotrivit”.
Pe când avea doar 11 ani, puștiul de clasa a șasea nu trebuia să-și facă prea multe griji privind viitoarea sa existență. Părinții săi, oameni cu ceva stare materială și trecuți prin școli, îi ofereau cam tot ce trebuia să aibă un băiețel de vârsta lui. Singura lui grijă, a copilului, era să se țină cât mai aproape de carte și, firește, cât mai departe de anturajele rău-famate și de problemele cu legea. La începutul clasei a șasea, elevul - unul de pluton -, și-a zis că chiulul în grup face bine la reputație. Așa că, în locul orei de biologie de la care a fugit, băiatul a ales, fără ca măcar să aibă habar pe ce drum o apucă, prietenia unor amici alături de care, într-o obscură scară a unui bloc din cartierul bucureștean Berceni, a deprins gustul ”ierbii” fumată la ”poștă”, în grup.
”Aveam 11 ani când m-am apucat. Nici nu am știut ce fac, eram un copil. Atunci am tras prima <jumică> (n.r. țigară cu cannabis, în limbajul consumatorilor și al traficanților). De atunci, timp de vreo opt ani, nu am mai stat fără <iarbă>. La început mă drogam ocazional, dar treptat am început să fumez zi de zi. Fără să realizez, intrasem în anturajul toxicomanilor, în lumea drogurilor. Acolo am rămas prizonier mai bine de opt ani”, își începe Laurențiu povestea.
Pentru ca țigara cu canabis să-i fie mereu lipită șmecherește de colțul gurii, iar portofelul părinților să nu fie devalizat în fiecare zi, Laurențiu s-a transformat într-un soi de ajutor al celui pe care, la acea vreme, îl numea dealer. Ba chiar se mutase la el acasă și participa nu numai la ședințele de fumat în grup, ci și la porționarea și chiar vânzarea mărfii pe care le-o procura un alt puști.
”Aveam grupul meu. Toată ziua nu făceam nimic, doar mă drogam. Eram mereu <fumat>. Un minor ne aducea <iarba> acasă la băiatul ăla. Niciodată nu am știut de unde o are și nici nu m-a interesat. Cred că era omul unor traficanți care-l foloseau ca să nu se expună ei, dar era problema lui. Eu cu dealer-ul porționam marfa în așa fel încât să ne rămână și nouă ceva, de-o <jumică>. Și rămânea…D’aia nu am furat nici din buzunare, și nici nu am vândut nimic de prin casă”, pășește Laurențiu printre amintiri privindu-mă egal pe sub cozorocul unei șepci de rapper.
Comisioanele în bani și ”jumicile” fumate gratis au fost, pentru cel care între timp ajunsese elev de liceu, recompense mult prea tentante la care nu a putut renunța în nici un chip și care l-au ținut aproape de lumea tenebroasă a drogurilor și a traficanților de stupefiante.
Mereu <fumat>, fura mașina tatălui și conducea fără permis
Bieții părinți simțeau că se întâmplă ceva cu fiul lor, dar în toți anii aceia nu au găsit cheia rezolvării problemei. Nu au reușit să-și smulgă băiatul din mlaștina care îl înghițea încetul cu încetul. Nici măcar mama lui care este cadru medical și care lucrează - culmea! -, cu toxicomani nu l-a putut scoate din acea gaura neagră. De la un fum nevinovat, tras pe o scară de bloc, Laurențiu ajunsese să fumeze cinci grame pe zi. Suficient stupefiant cât să-i ia mințile și să-l facă chiar să fure mașina tatălui său și să se plimbe, aiurea, cu drogații lui, prin București și chiar până la Ploiești.
”Trăgeam cam cinci grame pe zi. Asta era doza mea zilnică. E mult, e puțin, nu știu…Dar mai puțin nu mergea, că îmi cerea corpul. Ca să-mi iau un film bun, cum ziceam noi, legam <iarba> de o țigară normală, să mă țină mai mult. Că trebuie și aici o tactică, altfel îți iei un film nașpa și ți-e rău de mori…Așa că eram mereu <fumat>. Nici nu mai judecam. D’aia furam mașina lu’ taică-miu și mă plimbam cu ea, fără permis, în tot Bucureștiul. O dată m-am dus cu ea până la Ploiești și nu m-a prins nimeni. Culmea, m-au agățat, după câțiva ani de condus fără permis, în parcarea de la bloc, chiar când parcam mașina…”, își amintește Laurențiu.
”În România, sunt condamnat să fiu șomer pe viață”
Apoi, ca un trăsnet a picat momentul arestării. O lună petrecută într-un beci al Arestului Poliției Transporturi și alte șase luni într-o celulă a Penitenciarului Rahova a fost prețul scump pe care toxicomanul l-a plătit. Mereu cu mintea în vălătuci de canabis, Laurențiu s-a ”băgat” să vândă și ceva ecstasy. La început 20 de pastile, apoi 100. Chipurile, să ajute pe cineva…Nu s-a oprit decât atunci când ofițerii antidrog care-l filau pe el și pe amicul lui dealer l-au luat pe sus pentru trafic de droguri de mare risc.
”M-a vândut una din grupul nostru. Auzi, cică eram liderul rețelei și am căzut pe interceptări. Mi-au dat cu suspendare, dar tot am făcut mai bine de juma’ de an de pârnaie. Am băgat şi pe arest, și pe pușcărie, la Rahova. Noroc că acolo, la bididii (n.r. tineri infractori) am dat peste niște șmecheri de calitate și am dus-o regește. Când alții nu aveau ce mînca, noi făceam prăjeală în cameră, cu fierbătorul băgat în ulei. Acu’ îmi dau seama că asta nu era șmecherie, da’ ce să fac, să dau timpul înapoi? Nu mai pot!. Pot doar să mă bucur că nu am luat 10-12 ani de pușcărie, că nu mai eram om”, spune fostul toxicoman în tımp ce-și frământă mânile.
Fost, pentru că, de aproape un an, Laurențiu nu mai este <fumat>. Amintirile acelor vremuri i-au rămas adânc întipărite în memorie, dar gustul <ierbii> l-a uitat. Băiatul de 20 de ani este acum în programul dezintoxicare al Agenției Naționale Antidrog (ANA). Între două drumuri pe care le face în căutarea, fără succes, a unui loc de muncă Laurențiu se prezintă la medicul Agenției pentru taratament.
”Încerc să-mi găsesc ceva de lucru, dar nimeni nu mă vrea când aude că am fost consumator și că am fost închis pentru trafic de droguri. Pentru că eu spun de la început cum stă treaba. Am prins câte o slujbă de sezon, dar m-au aruncat rapid sub diverse motive. În România sunt condamnat să fiu șomer pe viață și nu înțeleg de ce. Am plătit pentru greșelile mele, pentru felul în care am trăit niște ani din viață. Când mi se va încheia perioada de încercare și voi executa și orele de muncă în folosul comunității la care am fost condamnat o să plec din țară. Mă duc în Germania...Aici nu mă mai întorc pentru că nu am la ce. O să am grijă de acolo de mama mea”, încheie Laurențiu al cărui chip este acoperit de un zâmbet amar. Regrete? Nici vorbă! A primit, crede el, o palmă de la Dumnezeu care, așa cum a spus-o din capul locului, l-a așezat într-un loc nepotrivit, la momentul nepotrivit...
Canabisul, drogul tinerilor
Laurențiu este unul dintre cei aproape 1.000 de consumatori de canabis care, doar în ultimul an, a cerut ajutorul specialiștilor Agenției Naționale Antidrog (ANA).
”În acest moment, canabisul este cel mai consumat drog în rândul tinerilor. Procentual, 4,6% din populația cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 de ani au declarat în cadrul unui studiu al Agenției că au experimentat consumul acestui drog. Pe categorii de vârstă 6,6% reprezintă tinerii ce au între 15 și 24 de ani, iar 7,4% cei cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani”, ne-a declarat chestor Sorin Oprea, directorul ANA.
Conform statisticilor specialiștilor antidrog, în anul 2014 au fost înregistrați la tratament 2.622 de consumatori, o creștere cu aproape 60% față de anul 2013 când ”doar” 1.645 de toxicomani au cerut ajutor medical. Cifra înregistrată în 2014 reprezintă maximul perioadei cuprinsă între anii 2006-2014.
