Iniţial, Adi Minune a refuzat să dea declaraţii în legătură cu atacul de la Million Dollars, restaurant în care, acum mai bine de o lună, petrecea de zor cu Florin Salam alături de câteva femei. Atunci, Marian Noca, zis “Italianul”, a fost înjunghiat de Nuţulică, fiul interlopului Nuţu Cămătaru. Mult mai “generos” cu anchetatorii, Salam a îndrugat la început o poveste care s-a dovedit a fi doar o minciună gogonată, drept pentru care amândoi s-au ales cu dosare penale pentru favorizarea infractorului şi mărturie mincinoasă.
Speriat, probabil, că ar putea deveni clientul unei celule, Minune s-a răzgândit şi, cu memoria nealterată, a făcut mărturisiri complete. Mai mult, Minune a renunţat la apărător. “Ce avocat, şefu? Dă-mi o hârtie să-ţi zic cum a fost”, a spus Minune, înainte de a da declaraţii. Apoi, manelistul l-a convins pe Florin Salam să-l urmeze pe calea adevărului. “Facem puşcărie, stai în banca ta!”, i-ar fi şoptit la ureche Adi Minune lui Salam, pentru a-l convinge să interpreteze “partitura” reală.
Arestat şi un subofiţer SRI
Tribunalul Bucureşti a făcut, ieri, publică motivarea arestării preventive a patru persoane în scandalul de la Million Dolars. Printre arestaţi se află şi subofiţerul Ştefan Corneliu, şofer la UM 466- SRI, acuzat de favorizarea infractorului, după ce l-a învăţat pe Nicu Ţîşi, şeful pazei din restaurant, ce să spună în faţa procurorilor.