EXCLUSIV. Una dintre marile personalități ale Rusiei numește conducerea lui Putin drept „mioapă” și spune că Ucraina are dreptul „de a-și alege viitorul”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
„Generația copiilor mei încearcă să părăsească Rusia și pare să prefere să nu se întoarcă pentru a lupta împotriva regimului, așa cum a făcut Naavalnîi, ci să înceapă o nouă viață în afara Rusiei”, explică mâhnită mare scriitoare Ludmila Ulițkaia, într-un interviu acordat exclusiv pentru publicul Libertatea. Ulițkaia este un monument al culturii ruse, fiind dintre cei mai citiți autori ai țării.
Cuprins:
- A reapărut cartea „Oamenii țarului nostru”
- „M-am obișnuit cu intoleranța ca peștele cu apa”
- „Scrisul reprezintă procesul de deslușire a ceea ce se întâmplă”
- „Sub actuala conducere mioapă, mă tem că Rusia va lupta până la epuizarea resurselor sale: atât economice, cât și psihologice”
- Ludmila Ulițkaia: Migrația înseamnă salvare
- „Crimeea a lăsat o urmă adâncă în viața mea”
- „Acest regim se va devora singur”
- Războaiele de cucerire se plătesc
- „Prigonitorii evreilor dispar, evreii există”
- Mitul că intelectualii determină societatea din Rusia
- A evitat puterea
- DESPRE MIGRAȚIE: Ea însăși cu formație de om de știință, Ludmila Ulițkaia are despre migrație o opinie pozitivă. Recunoaște că țara din care se pleacă pierde, însă spune: „Oamenii de știință ruși lucrează de minune în laboratoare din întreaga lume, din Statele Unite până în Taiwan. Pentru lume, acest lucru este mai degrabă benefic - condițiile și finanțarea științei în țările dezvoltate din Occident sunt mai bune decât în Rusia”.
- DESPRE IMPORTANȚA CRIMEEI: „Crimeea era singurul fragment al spațiului mediteraneean, al culturii mediteraneene, în primul rând grecești, accesibil omului sovietic și prin ea puteam simți adierea culturii europene”.
- DESPRE EFECTELE RĂZBOIULUI ÎN CULTURĂ. „Nu cu mult timp în urmă, un autor ucrainean nu a vrut să participe la un eveniment alături de mine. Am fost puțin mâhnită, dar nu m-am supărat - îi înțeleg motivele”.
Una dintre cele mai apreciate voci ale literaturii contemporane, scriitoarea rusă Ludmila Ulițkaia s-a născut într-un sat din Urali, în 1943, într-o familie de origine evreiască, provenită din Ucraina.
A reapărut cartea „Oamenii țarului nostru”
De-a lungul carierei sale, Ulițkaia a primit numeroase distincții, printre care premiile Médicis étranger și Giuseppe Acerbi, pentru primul său roman, „Soniecika”, premiul Booker pentru romanul „Cazul doctorului Kukoțki” (la care a fost nominalizată și cu romanul „Medeea și copiii ei”).
De curând, Editura Humanitas a reeditat cartea de povestiri „Oamenii țarului nostru”, care reunește tablouri și personaje cât se poate de diverse. Pelerinajul cărții oferă cititorilor viețile unor fiice de scriitoare împovărate de descendența lor, un reglor la o fabrică de ceasuri, frumoase apăsate de propria frumusețe, o pisică recalcitrantă sau apartamente la comun în care locatarii sunt nevoiți să-și ducă zilele într-o resemnare mocnind a furie.
<strong>Cele treizeci și șapte de povestiri prilejuiesc o radiografie fină a naturii umane și creionează aspecte semnificative din Rusia ultimului secol. </strong>
Plecând de la acest volum, Libertatea a purtat un dialog cu scriitoarea, care atinge și teme ca războiul din Ucraina, rolul scriitorilor în acest context, speranțele și deznădejdea sa pentru Rusia contemporană.
Dacă mai demult Ulițkaia numea generația părinților săi drept „tăcută”, rugată să-și definească propria generație, cea care astăzi are 70 plus, ea a folosit termenii „intimidată și dezorientată”.
Interviul a fost realizat în scris, iar traducerea din rusă îi aparține lui Anton Breiner.
- Ați vorbit, de la început, foarte vehement împotriva războiului din Ucraina și ați numit invazia „o pată” pe istoria țării. Acum, la aproape un an și jumătate de la startul războiului, cum arată speranțele dv. în ceea ce privește încheierea conflictului?
- Toate războaiele se încheie mai devreme sau mai târziu. Și acesta se va sfârși. Și cu cât mai repede, cu atât mai bine pentru ambele părți. Presupun că sfârșitul războiului va fi însoțit de sfârșitul sau de schimbarea puterii în Rusia. Pentru că, sub actuala conducere mioapă, mă tem că Rusia va lupta până la epuizarea resurselor sale: atât economice, cât și psihologice.
„M-am obișnuit cu intoleranța ca peștele cu apa”
Libertatea: Consecințele intoleranței modelează mai multe din povestirile din „Oamenii țarului nostru". E o temă care vă preocupă?
Ludmila Ulițkaia: Nu m-am gândit la asta. Intoleranța este mediul în care am crescut. Intoleranța față de orice fel de disidență, față de orice manifestare a individualității, chiar și față de gusturile personale. M-am obișnuit. La fel cum se obișnuiește peștele cu apa. Acesta este mediul în care trăiesc. Sunt multe caracteristici care îi împiedică pe oameni să trăiască în pace. Și mă refer aici la toate nivelurile - în familie, în curtea blocului, dar și la scară mai largă. Și ne întâlnim adesea cu acest fenomen căruia îi place să se ascundă după diverse măști morale sau pseudomorale. Ne confruntăm cu acest fenomen în viața de zi cu zi, și este bine să fim conștienți de el.
- Cum s-a născut povestea „Dezertorul” despre „dezertarea” unei cățelușe?
- Povestea asta mi-a fost spusă de Irina Ilinicina Ehrenburg, care a fost mulți ani vecina mea în Casa scriitorilor din Moscova, unde ea a ajuns ca fiică a regretatului scriitor Ehrenburg, iar eu - ca noră a unui scriitor sovietic de mult uitat. Când Irina Ilinicina era bolnavă, eu îi plimbam cățelușa. Așa ne-am apropiat, prin intermediul cățelușei. De altfel, aceasta este o poveste adevărată, care s-a întâmplat cu ea și cățelușa ei în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
„Scrisul reprezintă procesul de deslușire a ceea ce se întâmplă”
- Cum ne poate ajuta o carte cum e „Oamenii țarului nostru” să înțelegem mai bine societatea din Rusia, ca observatori externi?
- Eu nu am un astfel de scop - să ajut pe cineva să înțeleagă ceva. Pentru mine, personal, scrisul reprezintă procesul de deslușire și înțelegere a ceea ce se întâmplă. Și dacă pe parcurs reușesc să ajut pe cineva să înțeleagă ce i se întâmplă, nu pot decât să mă bucur.
- Cărțile dumneavoastră sunt printre cele mai citite în Rusia și aveți o reputație care impune respect. În acest context, și dat fiind războiul din Ucraina, cum vedeți rolul dv. ca scriitoare?
- Eu nu mă privesc din afară ca scriitoare. Sunt Liusia Ulițkaia și îmi place să scriu povestiri, și uneori romane. Și asta nu are nicio legătură cu războiul din Ucraina sau din orice alt loc de pe pământ. Credeți-mă, nu mă consider o parte a acelui uriaș proces social care astăzi este numit „războiul din Ucraina”. Din tot sufletul îmi doresc ca Ucraina să-și apere independența și dreptul de a-și alege viitorul.
Fiecare om joacă mai multe roluri în viața sa: rolul de copil și rolul de părinte, rolul de elev și rolul de profesor.
Când aud sintagma „rolul de scriitor” îmi vine să mă ascund în dulap. Scriu pentru că îmi place. Asta e tot.
„Sub actuala conducere mioapă, mă tem că Rusia va lupta până la epuizarea resurselor sale: atât economice, cât și psihologice”
- Ce considerați rusesc și ce considerați universal la literatura dv.?
- Întrebarea în sine este amuzantă, având în vedere că sunt o evreică pursânge. Dar sunt o evreică a culturii ruse. Ca să fiu sinceră, nu analizez niciodată ceea ce am scris deja. Munca mea cu textul se limitează la timpul petrecut scriind. Scriu în limba rusă - este singura limbă în care pot scrie. Omul, ca fenomen grandios al naturii, mă interesează foarte mult și acest lucru a determinat în tinerețe alegerea profesiei mele. Sunt genetician și nu mă interesau doar muștele Drosophila, ci în primul rând omul. Pe scurt: scriu în limba rusă despre oameni.
Limba mea, singura în care scriu, este rusa. Ca scriitor, nu mă evaluez. Să răspundă criticii sau cititorii la întrebarea asta.
Ludmila Ulițkaia: Migrația înseamnă salvare
- În urmă cu 100 de ani, mare parte din elita culturală a Rusiei a emigrat. S-a repetat istoria? Și dacă da, care sunt consecințele?
- Da, istoria se repetă și asta devine chiar un pic plictisitor - de câte ori să se mai repete același lucru? Mai ales că e vorba de tot felul de oameni talentați. Emigrarea elitei culturale din Rusia în anii ’20 a salvat mulți scriitori, oameni de știință și muzicieni, spre binele culturii ruse și mondiale. Este posibil ca și astăzi să vedem ceva similar. Consecințele pentru cultură sunt cele mai pozitive - în străinătate, rușii își vor continua activitatea. Iar apoi, când vor veni vremuri noi, unii se vor întoarce, iar alții poate chiar vor rămâne. Răspunsul la această întrebare ar necesita multe pagini. Haideți să-l reducem la minimum: ceea ce se întâmplă este mai degrabă bine decât rău. Se pare că asistăm la un proces similar cu ceea ce s-a întâmplat în Rusia acum o sută de ani.
Un exod atât de puternic al elitei intelectuale este foarte dăunător pentru Rusia, dar destul de benefic pentru restul omenirii
Oamenii de știință ruși lucrează de minune în laboratoare din întreaga lume, din Statele Unite până în Taiwan. Pentru lume, acest lucru este mai degrabă benefic - condițiile și finanțarea științei în țările dezvoltate din Occident sunt mai bune decât în Rusia, iar realizările oamenilor de știință din zilele noastre devin rapid accesibile tuturor. În ceea ce-i privește pe scriitori și alte personalități culturale, aici nu se poate prezice nimic.
- Cum credeți că a afectat războiul din Ucraina societatea internă a Rusiei?
- Trăiesc în Germania de un an și jumătate și îmi este greu să judec acest lucru. Dar este foarte clar că mii de ruși, tineri, uciși în acest război nu vor îmbunătăți în niciun fel societatea internă a Rusiei.
- Într-un interviu mai vechi, din 2011, spuneați că nu vă temeți de Vladimir Putin și adăugați cum, comparativ cu era stalinistă, guvernul actual e o pisicuță blândă. S-a schimbat opinia dv. anul trecut?
- Da, s-a schimbat atmosfera. Țara este condusă de serviciile secrete și acest lucru a devenit evident.
<strong>Pisoiul a crescut, i-au crescut ghearele și dinții, și pretinde deja un comportament foarte atent, dorind să arate tuturor cine este stăpânul în bucătărie. Practic, totul în țară este pregătit pentru mari represiuni: există deja personalul necesar, iar noile lagăre vor fi construite de deținuții înșiși.</strong>
Asta s-a mai întâmplat. Să vedem cum evoluează lucrurile - în fiecare zi citesc știri din Rusia și nu pot spune că mă bucură ce citesc.
„Crimeea a lăsat o urmă adâncă în viața mea”
- Spuneați, într-un documentar de anul trecut, că dacă ați fi putut alege unde să vă nașteți, ați fi ales Crimeea. De ce?
- M-am născut în Urali, unde familia mea a fost evacuată din Moscova în timpul războiului și, ajungând pentru prima dată în Crimeea când eram încă mică, am simțit că aceasta este patria mea. Surorile bunicii mele locuiau acolo, în Feodosia. Poate că memoria genetică mi-a jucat o festă - în subconștientul meu erau, probabil, imprimate imagini ale altor ținuturi mediteraneene. Dar acele ținuturi le-am văzut mult mai târziu. Iar Crimeea a lăsat o urmă adâncă în viața mea.
Iubesc Crimeea. Întotdeauna mi-a fost bine acolo. Era singurul fragment al spațiului mediteraneean, al culturii mediteraneene, în primul rând grecești, accesibil omului sovietic, și prin ea puteam simți adierea culturii europene. Când scriam romanul „Medeea și copiii ei”, am citit mult despre istoria Crimeei și m-am identificat cu acest ținut. Ca să nu mai vorbim de faptul că, în copilărie, îmi petreceam verile în Feodosia, la surorile bunicii mele, iar apoi am început să-mi duc și copiii în Crimeea pe timpul verii. Probabil că sufletul meu simțea respirația Mediteranei.
„Acest regim se va devora singur”
- Ați numit, la un moment dat, generația părinților dv. „generația tăcută”. Cum este generația din care faceți parte?
- Generația mea este intimidată și dezorientată. Cei mai activi și talentați părăsesc Rusia în număr mare. Generația copiilor mei încearcă să părăsească Rusia și pare să prefere nu să se întoarcă pentru a lupta împotriva regimului, așa cum a făcut Alexei Navalnîi, ci să înceapă o nouă viață în afara Rusiei. Acesta este un deznodământ foarte trist.
- Și ce speranțe aveți de la generația copiilor dv. să recâștige Rusia din mâinile unui regim autoritar?
- Nu prea am. Mai ales că, în prezent, copiii și nepoții mei trăiesc prin întreaga lume - în Londra, Boston, Ierusalim. Mai degrabă, acest regim se va devora singur. Este puțin probabil ca descendenții mei să se implice în cultura sau politica rusă și nici măcar nu sunt siguri că ei vor păstra limba rusă.
Războaiele de cucerire se plătesc
- În „Scara lui Iakov” dramatizați acest concept rusesc de sudba, înțelegerea sorții ca o închisoare din care nu putem evada. Și la un nivel mai subtil, e vorba de esența vieții însăți, de felul în care esența strămoșilor noștri e manifestată prin noi. Cum credeți că s-ar putea aplica acest concept la războiul din Ucraina?
- Cred că destinele indivizilor și destinele țărilor sunt consemnate în cărți diferite. Astăzi, sub ochii noștri se desfășoară un proces istoric și se pare că Rusia, cu vastul său teritoriu și resursele sale minerale, se va transforma în viitorul apropiat într-un furnizor de materii prime. Și aici nu mă refer la esența vieții, nu privesc atât de în profunzime, este doar o observație cu privire la procesul istoric care se desfășoară sub ochii noștri.
Rusia pretinde că este un imperiu într-un moment în care istoria imperială s-a încheiat în întreaga lume. Aceasta este conștiința arhaică a conducerii actuale a țării și în această privință nu se poate face nimic.
În ceea ce privește războaiele de cucerire, ele sunt o meteahnă imperială constantă. Pentru care va trebui plătit un preț greu.
„Prigonitorii evreilor dispar, evreii există”
- Antisemitismul a luat amploare după invazia Rusiei în Ucraina, avertiza recent un raport al Uniunii Europene. Cum vă raportați la acest fenomen?
- Antisemitismul este un fenomen foarte util pentru evrei, dacă nu se ajunge la camerele de gazare. Îmi amintesc că, atunci când dădeam admiterea la universitate, știam că pot intra doar cu o singură condiție - să promovez toate examenele cu calificativul excelent. Atitudinea ostilă a mediului te obligă să fii în formă, să nu te relaxezi. Voi remarca de asemenea faptul că mulți prigonitori ai evreilor - și am în vedere un spațiu istoric mai larg - au dispărut din istorie, în timp ce evreii încă există și chiar, presupun, prosperă. De remarcat că 20% dintre laureații Premiului Nobel sunt evrei, deși populația evreiască a lumii este de numai 15 milioane, o fracțiune minusculă din populația mondială de 7,8 miliarde de locuitori.
Antisemitismul este un factor foarte important în formarea conștiinței evreiești. Nu pot spune că îmi place antisemitismul, dar tocmai datorită antisemitismului european a putut fi reînființat statul evreu în 1948. Și asta după două mii de ani de risipire a evreilor în întreaga lume.
Există un proverb care spune că ceea ce nu ne ucide ne face mai puternici. Din acest motiv, haideți să le lăsăm antisemiților acest hobby al lor, dar să nu le punem la dispoziție și camere de gazare.
Mitul că intelectualii determină societatea din Rusia
- Deși mulți intelectuali ruși s-au opus public războiului din Ucraina, nu au părut să fie auziți de societatea din Ucraina. De ce credeți că s-a întâmplat asta? Care a fost punctul în care a scăzut influența intelectualilor asupra întregii societăți?
- Dar sunteți sigură că intelectualii au avut cândva o mare influență asupra societății rusești? Mă tem că ultima dată când s-a întâmplat acest lucru în Rusia a fost în 1917, când majoritatea intelectualilor i-a urmat pe bolșevici. Și asta i-a costat scump.
- Au fost, mai ales anul trecut, o serie de reacții vehemente în Ucraina, dar și în Europa față de cultura rusă. De pildă, în Ucraina au fost scoși autorii ruși din manuale. La unele evenimente culturale nu au mai fost invitați artiști ruși, și așa mai departe. Cum vi s-a părut acest boicot cultural?
- Au tot dreptul. Motivele sunt clare. Cultura nu are de câștigat, dar cultura este legată de politică, fie că ne place sau nu. Nu cu mult timp în urmă, un autor ucrainean nu a vrut să participe la un eveniment alături de mine. Am fost puțin mâhnită, dar nu m-am supărat - îi înțeleg motivele. Cel mai probabil, la câteva decenii după încheierea războiului, Pușkin și Dostoievski se vor întoarce în manualele școlare. Dar foarte important este faptul că această confruntare va ajuta poporul ucrainean să se afirme în propria cultură și va avea loc un proces de maturizare finală a națiunii ucrainene și de separare de puternica cultură rusă; îi doresc succes în acest demers.
A evitat puterea
- De peste 9 ani ați avut o voce critică față de regim încă de la invazia Crimeei. Cum ați echilibrat, în toți acești ani, această poziționare politică cu faptul că ați rămas implicată în viața culturală a țării?
- Nu am făcut-o. Spun ceea ce gândesc atunci când sunt întrebată. Nu eu particip la viața culturală, ci cărțile mele, atât timp cât se mai vând în magazine. Iar apoi, vedem ce va urma. Nu-mi place puterea ca atare, și nu doar în ultimii nouă ani, ci în toți anii precedenți ai vieții mele. Voi repeta cuvintele lui Mandelștam: „Puterea este odioasă ca mâinile unui bărbier”.
Am încercat întotdeauna să trăiesc în așa fel încât puterea să aibă o influență cât mai mică asupra vieții mele. Niciodată nu mi-am calculat poziția și nu am pretins să ocup vreun loc în viața culturală. Astea sunt cărțile mele. Atât timp cât sunt citite, eu sunt acolo, iar când nu vor mai fi, prezența mea s-a încheiat.
durban22 06.09.2023, 17:07
Desi toti intelectualii tarii cei mai de seama sant impotriva lui Putin si regimului sau, acestuia nu numai ca nu-i pasa ci incearca sa reprime cu brutalitate orice miscare de protest !.
piciusz 06.09.2023, 17:27
curajoasa
dsterian2001 06.09.2023, 17:45
Curajoasa
andreea.online 06.09.2023, 18:17
"Atitudinea ostilă a mediului te obligă să fii în formă, să nu te relaxezi." Asta se aplica si pentru Putin?
Marica13 06.09.2023, 20:01
Pana nu dispare putin din peisaj..razboiul nu se va termina.