În urmă cu 8 ani, au avut o relație de 2 ani și el a cerut-o în căsătorie în timpul unei emisiuni de televiziune. Dar atunci deja știa, de la el, că a abuzat tinere sub 20 de ani și a fost condamnat pentru asta.

A început să se teamă pentru fiica ei

Femeia a fost îngrozită de ce a aflat, mai ales că avea o fiică de 15 ani. Deși o vreme relația lor a continuat, după doi ani s-au despărțit, pentru că nu mai voia să stea tot timpul cu teamă, cu ochii în patru.  

Femeia, care are acum în jur de 50 de ani, a acceptat să discute cu reporterul ziarului Libertatea Maria Andrieș, sub protecția anonimatului, și să povestească ce a aflat de la el despre familia lui și despre scenele de groază trăite la vârste fragede.

EXCLUSIV. Interviu în Olanda cu fosta logodnică a lui Johannes Visscher. „Dacă vii dintr-o familie ca a lui Joop, nu ai nici o șansă. Nu era un monstru, ci un om care a suferit mult”
Johannes Visscher deținea o fermă în orașul olandez Beers

Ea spune că a plâns când a aflat că Visscher a ucis o fetiță, apoi s-a sinucis, dar că o doare când aude că oamenii îl numesc “monstru”, pentru că, în opinia ei, el a fost doar un om care a suferit mult și a făcut eforturi mari să ducă o viață normală.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Reporter: Cum l-ați cunoscut pe Johannes Visscher?
Fosta logodnică: Se întâmpla acum vreo opt ani. Ne-am cunoscut pe un site de dating. A fost dragoste la prima vedere. Pur și simplu, ne-am îndrăgostit unul de altul nebunește, pe loc. El avea cu trei ani mai puțin ca mine.

– Cât a durat relația voastră?
– Cam doi ani. După câteva luni, Joop m-a cerut în căsătorie. Era romantic, îmi trimitea flori și bomboane la serviciu. Doar că, după ce a făcut cererea, a adăugat că are să-mi facă o mărturisire. Mi-a spus de faptul că a fost condamnat pentru că a agresat două femei care aveau vârste sub 20 de ani.

– El ce vârstă avea când a fost condamnat?
– 24 de ani, cam așa. A fost condamnat la închisoare, apoi a stat și într-o clinică de reabilitare. Dar faptul că atacase femei sub 20 de ani m-a alarmat.

Fiica mea avea 15 ani atunci, mi-am zis s-o țin departe de el. Am refuzat cererea în căsătorie, ne-am despărțit, dar, după câteva săptămâni, eu și Joop eram din nou împreună.

Fosta logodnică a lui Johannes Visscher

– De ce ați reluat relația?
– Greu de spus. Nu voiam să-l pierd, știam că n-o să mă căsătoresc niciodată cu el, dar eram atât de îndrăgostită… Când m-a cerut de soție și în emisiunea TV, am acceptat doar pentru că erau atâția oameni acolo și nu voiam să-i dezamăgesc. Dar în mintea mea îmi spuneam: Nu, nu, Joop, nu mă mărit cu tine!

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

– Cum era el ca iubit?
– Avea tot ce ți-ai putea dori de la un bărbat. Era atent, grijuliu, amuzant. Ne mergea de minune împreună. Era foarte posesiv, un pic cam gelos… Doar un pic, nu exagerat.

– Care era ideea lui despre iubire?
– Să stăm tot timpul împreună, să fim nedespărțiți.

– Aveați proiecte împreună? Ați vorbit despre copii?
– Ne gândeam la viitor doar înainte de a afla de trecutul lui. Da, am vorbit despre copii. Deși eu trecusem de 40 de ani, aveam o fiică, el, la rândul lui, avea o fiică. Ne spuneam că ar fi frumos să avem și un copil al nostru.

– V-a povestit ceva Johannes despre copilăria lui?
– Da, mi-a spus de tatăl lui, că îl bătea groaznic. Avea un frate vitreg, care a murit la 41 de ani. Era cu vreo nouă ani mai mare ca Joop.

Când Joop avea cam opt ani, a fost abuzat de fratele lui. Mama lui Joop avea probleme psihice, se interna mereu.

Fosta logodnică a lui Johannes Visscher

– Ținea legătura cu mama lui?
– Se vedeau de două, trei ori pe an. De sărbători, mai ales. Se sunau la zilele de naștere. Nu părea o legătură foarte strânsă. Joop mi-a spus că mama lui a scris o carte despre viața ei. Nu era nici încântat, nici supărat de asta. Părea, mai degrabă, amuzat.

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
EXCLUSIV. Interviu în Olanda cu fosta logodnică a lui Johannes Visscher. „Dacă vii dintr-o familie ca a lui Joop, nu ai nici o șansă. Nu era un monstru, ci un om care a suferit mult”
Johannes Visscher și logodnica, după ce a cerut-o în căsătorie, într-o emisiune TV

– De ce v-ați despărțit?
– Când îți pierzi încrederea în cineva, pierzi totul. Se schimbaseră lucrurile între noi, începusem să obosesc să fiu mereu atentă, cu ochii în patru. Să fiu bănuitoare. Așa că am zis că e mai bine să ne despărțim. Ne mai sunam de două, trei ori pe an, să vorbim, ca între vechi prieteni. Îl urmăream pe Facebook, mă bucuram să văd că îi merge bine, se căsătorise, avea un serviciu bun. Eram fericită dacă el era fericit.

– Îl mai iubiți?
– Nu, ce a fost între noi a fost cu mulți ani în urmă. Eram atât de fericiți. Acum mă simt foarte tristă să văd că Joop a sfârșit așa…

– Nu ați observat nimic în neregulă la el, nici un semn că ar fi în stare de așa ceva?
– Nu, nu am văzut nici un semn. Absolut nici unul. Poate pentru că eram orbită de dragoste, poate pentru că nu erau. Nu aveam ce să văd. Cred că nimeni nu se naște rău, dar dacă vii pe lume într-o familie ca a lui Joop, nu ai nici o șansă. Cred că Joop s-a luptat din greu să rămână bun, să fie omul pe care l-am cunoscut: cald, sensibil, inteligent, prietenos, vesel, generos…

Acum văd că oamenii îi spun în fel și chip, îl numesc “monstru” și alte lucruri din astea… Mă doare să citesc asta. Oamenii aceia care îl insultă nu l-au cunoscut pe Joop, nu știu nimic despre viața lui. Eu l-am văzut de aproape. Nu era un monstru, ci un om care a suferit mult și încerca să lase suferința în urmă… Făcea eforturi mari să ducă o viață normală, să aibă o familie a lui.

Fosta logodnică a lui Johannes Visscher

– Ați fost la înmormântare?
– Am transmis condoleanțe familiei. Încă nu îmi vine să cred că e vorba de el. Sunt tristă și pentru fetița care a murit. E o situația foarte, foarte tristă. Am izbucnit în plâns când am aflat.

Johannes Visscher, din copil abuzat a ajuns prădător sexual de copii și criminal

Despre Johannes Visscher știm că este acuzat în România că a ucis-o pe Mihaela Adriana Fieraru, fetița de 11 ani din Gura Șuții și că s-a sinucis trei zile mai târziu. Olandezul este suspectat și că ar fi abuzat sexual o altă fetiță, de 8 ani, în urmă cu 3 ani, când a fost la Iași. Dar probleme cu legea a avut și în Olanda.

La un capăt al poveștii, avem o fetiță crescută într-un sat din România, într-o familie cu mulți copii, într-o casă fără apă curentă, cu un gard care stă să cadă. O fetiță pe care părinții, muncitori cu ziua, o vegheau ca pe lumina ochilor și îi ofereau tot ce puteau ei să-i dea mai bun. Chiar dacă era vorba, uneori, doar de o bucată de pâine unsă cu margarină, pusă de dimineață în ghiozdan.

Mihaela Adriana Fieraru a fost un copil iubit

Fetița din Dâmbovița a murit sugrumată
Mihaela Adriana Fieraru, fetița din Dâmbovița, a murit sugrumată

La celălalt capăt al poveștii, în Haarlem, un orășel olandez de turtă dulce, cu o imensă catedrală unde clopotele intonează “Toccata” de Bach, avem un băiețel pe care tatăl îl bate de la vârsta de 2 ani, îl închide în debara, să nu-l mai vadă prin casă. Un băiețel care, de la 5 ani, s-a obișnuit să-și aștepte mama, săptămâni la rând, să iasă din clinica de psihiatrie.

Mihaela Adriana Fieraru a fost un copil iubit, așa rezultă din mărturiile părinților, profesorilor și vecinilor din Gura Șuții.

Copilăria lui Johannes Visscher, în schimb, a fost un coșmar.

Povestea copilăriei lui este o parte din mărturia mamei lui din cartea pe care a scris-o în 2016. Libertatea a scris că bunicul lui Johannes Visscher s-a sinucis, tatăl lui a fost alcoolic violent, iar mama a fost deseori internată la psihiatrie.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Știrileprotv.ro
Pățania unei femei care a rămas fără 600.000 € și două mașini după ce a angajat un bărbat să îi repare acoperişul, în Arad
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI