EXCLUSIV | Peste 3 milioane de apeluri non-urgente la 112, în prima jumătate a anului. Topul județelor cu cele mai multe apeluri abuzive

Comentează

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a precizat, într-un răspuns pentru Libertatea, că numărul apelurilor abuzive către serviciul de urgență, la nivelul Centrelor 112 din toată țara, au fost mai puține în luna de după tragedia din Caracal, decât în cea de dinainte.

În prima jumătate a anului 2019, numărul total al apelurilor recepționate la 112, precum și cel al apelurilor non-urgente prezintă o tendință generală descendentă față de aceeași perioadă a anului 2018, a transmis STS.

În acest an, pentru prima dată de la înființarea Serviciului de urgență 112, numărul apelurilor non-urgente a scăzut sub 50%.

STS a precizat că stabilirea faptului că un apel este fals nu este de competența Serviciului de Telecomunicații Speciale, ci a agențiilor specializate de intervenție (Poliție, ISU-SMURD, Ambulanță etc.) care pot confirma, în urma intervențiilor, care apeluri sunt false și care sunt cu adevărat urgențe.

Potrivit datelor centralizate de către STS la nivelul Centrelor 112 din toată țara, în perioada 26 iunie – 25 iulie 2019 (cea de dinaintea apelurilor făcute de Alexandra Măceșanu), s-au înregistrat 439.807 apeluri abuzive, iar între 26 iulie - 25 august 2019 au fost efectuate 438.562, cu 1.245 mai puține apeluri abuzive față de perioada anterioară.

Au fost, însă, și județe în care apelurile abuzive la 112 au crescut în perioada 26 iulie – 25 august 2019, față de intervalul de timp 26 iunie - 25 iulie.

Iată județele în care s-au înregistrat cele mai mari creșteri ale apelurilor abuzive:

  • Maramureș, cu 30,56%;
  • Brăila, cu 23,82%;
  • Tulcea, cu 23,17%;
  • Caraș-Severin, cu 14,20%;
  • Covasna cu 13,15%.

Cele mai multe apeluri non-urgente în luna iulie a anului 2019:

  • Bucuresti + Ilfov: 65236
  • Constanța: 21748
  • Mureș: 20866
  • Argeș: 19556
  • Iași: 19217
  • Olt: 11269

3.216.111 Este numărul total al apelurilor non-urgente în perioada ianuarie-iulie 2019

Numărul total al apelurilor la Serviciul 112, în perioada ianuarie – iulie 2019, a fost de 6.716.129, dintre acestea 3.216.111 fiind apeluri non-urgente.

La începutul lunii august, STS a infirmat oficial afirmația lui Raed Arafat potrivit căruia circa 70% din apeluri nu ar reprezenta urgențe reale. Libertatea a probat deja că datele invocate de către Arafat nu sunt reale.

Există o statistică STS a apelurilor recepționate în Centrele unice pentru apeluri de urgenţă, din anul 2014 până în 2019.

Statistica arată numărul total de apeluri către numărul de urgență 112 în perioada mai sus menționată. Apelurile recepționate sunt împărțite în "apeluri non-urgente" și "apeluri urgente". De asemenea, statistica STS arată câte dintre apelurile primite de dispeceri au fost redirecționează spre Poliție, Ambulanță, ISU plus SMURD, Jandarmi și alte agenții.

Ce s-a întâmplat după tragedia din Caracal cu apelurile la 112

Alexandra Măceșanu a apelat 112 în data de 25 iulie, în jurul orei 11:00 și a cerut ajutorul autorităților după ce fusese sechestrată, bătută și violată de Gheorghe Dincă. Fata de 15 ani nu a fost însă găsită la timp și a fost ucisă de fostul mecanic auto din Caracal.

STS estimează că, după tragedia înfiorătoare, cetățenii au înțeles, într-o proporție din ce în ce mai mare, că este important să apeleze la 112 doar în cazurile de urgență reală.

Statisticile publicate de STS arată și o creștere substanțială a descărcărilor aplicației "APEL 112" după cazul Caracal.

Deși s-a redus numărul apelurilor non-urgente, STS a mai precizat într-un comunicat că face demersuri legislative privind înăsprirea sancțiunilor pentru apeluri false și a discutat cu celelalte instituții cu atribuții în gestionarea urgențelor.

VIDEO - Subiectul a fost dezbătut în emisiunea „Adriana Nedelea LA FIX”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
ANAF au confiscat peste 4000000 de țigarete netimbrate, depistate în apropierea frontierei de la Nădlac. Sursă foto: Facebook /ANAF.
16:16
Un șofer de TIR a vrut să intre cu 4.000.000 de țigări netimbrate în România: unde era așteptat transportul
O ambulanță și alte vehicule de intervenție staționate în curtea unei cabane, înconjurată de munți
15:21
Trei bărbați au murit electrocutați în Alba, munceau toți pe o schelă la o cabană din Munții Apuseni
MONDEN
Andreea Balan si noul dansator din Cuba
17:53
Imagini cu Andreea Bălan și noul partener de dans. Cu cine l-a înlocuit pe Petrișor Rouge. „Este din Cuba”
Marina Almășan
17:27
Marina Almășan, strigăt de disperare la final de carieră: „Voi v-ați sinucide sau ați continua lupta?”Ce s-a întâmplat cu proiectul său de la TVR
POLITIC
manfred-weber-cristian-otopeanu-interviu-parlamentul-european-strasbourg
ExclusivInterviu
16:42
Manfred Weber, președintele PPE, exclusiv pentru Libertatea: „PSD a făcut o mare greșeală că a părăsit Guvernul Bolojan”
Declarații Siegfried Mureșan, Ilie Bolojan, Dominic Fritz, Tanczos Barna de la Palatul Parlamentului 18 septembrie 2026
15:37
Nicușor Dan recunoaște că șansele lui Siegfried Mureșan să obțină votul de învestitură în Parlament sunt mici: „E dificil, dar îmi doresc să reușească”
Ultimele știri
18:40
Clasa cu predare în limba română dintr-o școală din Ucraina, închisă după 4 zile de la inaugurare, se redeschide: „Cei 7 copii vor relua cursurile”
18:33
De ce l-a ales Nicușor Dan pe Siegfried Mureșan și nu pe Sorin Grindeanu. Explicația președintelui
18:30
Cât pește pe săptămână e sănătos să mănânci, în funcție de vârstă
Analiză
18:15
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
TRENDING
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
08:05
Val de aer polar peste România: răcire, ploi, vânt, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru perioada 21 septembrie - 18 octombrie 2026
08:00
Cum obții adeverințe de vechime la pensie pentru perioadele de dinainte de 2001 și ce faci dacă firma s-a desființat
Frate geaman un donator celule stem hematopoietice
17:15
Fratele genetic pe care nu-l cunoști.Tânăra din corporație care a salvat un străin și mama care a primit o nouă șansă la viață
elvetia
16:59
Ambasadorul Elveției, despre potențialul turistic al României: „Sunt necesare o poveste coerentă și o strategie națională coordonată”. Ce modele putem prelua de la elvețieni
În 1994, o inundație a eliberat 36 de cerbi Milu dintr-o rezervație din China. Sursă foto: Profimedia.
16:48
În 1994, o inundație a eliberat 36 de cerbi Milu dintr-o rezervație din China. Câțiva ani mai târziu, populația ajunsese la peste 500 de exemplare
Cum faci murături perfecte: igiena borcanelor și alegerea legumelor- Borcane din sticlă cu murături asortate pe o masă
16:38
Secretele murăturilor perfecte: de la igiena borcanelor la alegerea legumelor potrivite
Ce este moringa - beneficii și contraindicații
16:33
Ce este moringa, ”copacul lui Dumnezeu": beneficii, contraindicații și cum se consumă
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Vedere aeriană asupra ochiului unei furtuni tropicale, uragan
17 sept.
Care este diferența dintre un uragan, un taifun și un ciclon
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
La 60 de ani, Cristian Motoroiu trăiește de patru decenii printre albine
Reportaj
15:00
„Boala” de care nu mai vrea să scape! De 40 de ani trăiește printre albine: „Abia aștept să treacă iarna și să am primele înțepături”
Mario Berinde
Exclusiv
14:58
Prima sentință în dosarul crimei între copii de la Cenei: 15 ani de detenție și daune morale de peste un milion de euro
Alin Neacsu - Raiffeisen Bank
14:26
28 de companii românești cu o cifră de afaceri de 7,4 miliarde de euro încep ediția a doua a programului executiv COMPETITIV
Permafrost Apuseni
Exclusiv
12:00
Ghețarul ascuns din inima Munților Apuseni. Fenomenul rar descoperit sub coloanele de bazalt de la Detunata Goală, județul Alba
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
16:17
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
09:16
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
09:00
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”
Siegfried Mureșan ocupă funcția de vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European și este vicepreședinte al Partidului Popular European la nivel pan-european. Foto: Hepta
17 sept.
Siegfried, vrei? Da, accept. Cota ridicolului a atins nivel apocaliptic