Deși micuța Iris are nouă luni, principele Nicolae nu a văzut-o niciodată și nici nu a reunoscut-o oficial. În aceste condiții, mama fetiței i-a cerut în mod expres principelui să facă un test ADN pentru a se demonstra paternitatea, test pe care, până în momentul de față nepotul regelui l-a refuzat. Imediat ce au devenit publice certurile asupra paternității, oamenii s-au împărțit în două tabere, cei mai mulți reproșându-i tinerei că nu dorește altceva decât să intre cu forța în familia regală. Nicoleta Cîrjan are însă o altă versiune și declară că pretențiile ei sunt cu totul altele.
„Mi-am asumat de la început că voi fi mamă singură și mă mândresc cu acest statut. Îmi doresc de la tatăl fetiței mele să fie prezent emoțional în viața ei. Să facă eforturi să se conecteze cu ea, să o sune, să o viziteze, să știe cum îi cheamă pe prietenii ei, să știe ce cadouri să-i cumpere de Crăciun, să o ducă în excursii, să îi povestească cum sunt băieții. Eu nu am nevoie, nici ea, de numele lui, de statut, moșteniri, influențe și bani. Eu îi voi oferi suficient din aceste puncte de vedere”, a spus mama moștenitoarei nelegitime a prințului.
Speră ca principele Nicolae să revină la sentimente mai bune
Cu toate că prințul Nicolae nu dă semne că și-ar dori acest copil, Nicoleta speră ca acesta să revină la sentimente mai bune și susține că îi va permite oricând să o vadă pe micuță. „Dacă nu vrea să fie cu inima alături de noi, atunci poate să rămână la stadiul de liniuță în certificatul de naștere, iar pe mine să mă lase în pace, așa cum îl las și eu pe el. Dacă își va reconsidera poziția și atitudinea, indiferent cât de mult rău mi-a făcut până atunci, ușa casei în care locuiește fiica mea va fi întotdeauna deschisă pentru el”, a mai spus Nicoleta.
CITEȘTE ȘI:
Principele Nicolae cere test ADN
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro