laura georgescu sotie condrea

Citește și:

Viața de familie a fostului patron Hexi Pharma a fost una foarte tumultoasă, iar la scurt timp după moartea lui suspectă au început să iasă la iveală multe detalii absolut interesante. Cum ar fi acela că fosta soție a acestuia, Laura Georgescu, de care a divorțat în 2011, a început să vorbească nu doar despre câteva episoade violente consumate în perioada în care mai formau încă un cuplu, ci și despre dedesubturile pe care le știa cu privire la afacerile lui.

În mod curios, deși era într-un război total cu el de mai bine de cinci ani, așa cum a declarat pe toate posturile TV, ea s-a decis să vorbească abia acum. Și a început prin a susține că Dan Condrea ar fi ținut inclusiv un registru al șpăgilor, într-un laptop, care ajungeau la mai mulți oficiali ai statului. Și a continuat prin a spune că Dan Condrea ar fi fost inclusiv agent secret al Serviciului de Informații Externe, fapt infirmat de către instituție.

A obţinut un permis de port armă foarte repede. Ştiu că pe atunci SIE făcea angăjări. Atunci când am găsit actele de la offshore prin casă, am devenit suspicioasă şi l-am întrebat daca e ofiţer SIE. Mi-a răspuns că el nu primeşte ordine de la mine. Comportamentul lui s-a schimbat. Până în anul 2007-2008 am fost o echipă, apoi a apărut arma, firma offshore. I-am spus că vreau şi eu să fiu implicată în condrea afare şi mi-a dat o carte de vizită. Firma era formată din cetăţeni maghiari, ruşi etc. A devenit mult mai violent şi arogant. Şi înainte era dar nu mă dădea cu capul de podea De unde nu voia să facem vacanţele decât în România, apoi a vrut să plece înafara ţării. De unde vânzările erau de la 60 de mii de euro până la 300 de mii, a fost o explozie, o creştere folosindu-se de contactele politice pe care le avea. Când el a fost plecat din ţara am făcut percheziţii la Unilab. Am predat sacoșa cu acte constitutive și planul de afaceri pe acest laborator care urma să se joace cu tulpini de bacterii înalt patogene.I-am oprit activitatea de acolo. M-a ameninţat că mă împuşcă. Am fost internată într-un centru de tortură neo-nazistă, nu într-un centru de psihiatrie. Eram filată şi eram urmărită, Dan Condrea m-a ameninţat de multe ori cu moartea, din această cauză nu am apelat la autorităţi, pentru că ar fi aflat şi m-am temut pentru viaţa mea. Avea armă şi intra de multe ori peste mine în casă„, a spus Laura Georgescu la Antena 3.

După toate aceste dezvăluiri, fosta nevastă a lui Dan Condrea a decis să-și angajeze o firmă de pază privată care să-i asigure protecția casei din Chitila, probabil de teamă unor represalii.

Citește și: 

Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan divorțează după 13 ani. Primele declarații
PARTENERI - GSP.RO
Laurențiu Reghecampf și Anamaria Prodan divorțează după 13 ani. Primele declarații
BOMBĂ! De ce nu l-a grațiat Băsescu pe Gică Popescu! S-a aflat ADEVĂRUL
Playtech.ro
BOMBĂ! De ce nu l-a grațiat Băsescu pe Gică Popescu! S-a aflat ADEVĂRUL
Detaliul care a dus la prinderea criminalilor lui Mihai, șoferul român de TIR ucis cu sabia într-o parcare din Franța
Observatornews.ro
Detaliul care a dus la prinderea criminalilor lui Mihai, șoferul român de TIR ucis cu sabia într-o parcare din Franța
Horoscop 17 iunie 2021. Capricornii ar putea trăi o dezamăgire mai mare sau mai multe pe același subiect
HOROSCOP
Horoscop 17 iunie 2021. Capricornii ar putea trăi o dezamăgire mai mare sau mai multe pe același subiect
Acuzații fără precedent. Maradona a fost omorât. Cine sunt persoanele acuzate
Știrileprotv.ro
Acuzații fără precedent. Maradona a fost omorât. Cine sunt persoanele acuzate
Incredibil! Vedetă ziua, prostituată seara! Colegii de la Insula Iubirii, şocaţi de cele aflate
Telekomsport
Incredibil! Vedetă ziua, prostituată seara! Colegii de la Insula Iubirii, şocaţi de cele aflate
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Sărbătorește încrederea în tine și respectul pentru mediu cu noua colecție sustenabilă de costume de baie H&M (PUBLICITATE)