EXCLUSIV. Tânără protestatară contra războiului, reținută în Rusia, explică românilor: „Țara noastră comite o crimă. Suntem ostaticii unui președinte nebun”

Comentează

„Lui Putin nu-i pasă că mulți ruși îl urăsc și nu vor acest război. Dar chiar și așa, cred că nu ar trebui să tăcem”, a declarat pentru Libertatea Daria Kucherenko, care s-a numărat printre cele peste 1.700 de persoane arestate joi în Rusia pentru că au ieșit în stradă să condamne atacul comandat de Vladimir Putin în Ucraina.

Daria Kucherenko, 27 de ani, s-a născut, a crescut și și-a clădit o viață în Rusia. Are însă rădăcini ucrainene - bunicul era din Kiev. Dar spune că nu asta a făcut-o să iasă în stradă joi, 24 februarie, pentru a condamna gestul liderului de la Kremlin de a ataca Ucraina.

„Nu am prieteni în Ucraina și nici prieteni ucraineni în Rusia. Dar eu și mulți dintre cunoscuții și prietenii mei avem rădăcini ucrainene. Pentru că am un nume de familie ucrainean, mă confrunt cu mesaje de genul: «Protestezi pentru că ești ucraineancă». Nu, nici măcar nu știu ucraineană!

Sunt o rusoaică cu nume de familie ucrainean și am ieșit în stradă pentru că sunt împotriva războiului. Locuiesc într-un oraș la mii de kilometri de granița cu Ucraina, dar îmi pasă. Eu nu l-am votat pe Vladimir Putin și nu susțin decizia guvernului rus de a trimite trupe în Ucraina. Astea sunt motivele reale pentru care am ieșit în stradă”, a explicat Daria pentru Libertatea.

Din păcate, poporul Rusiei nu poate influența deciziile lui Vladimir Putin. Lui nu-i pasă că mulți ruși îl urăsc și nu vor război. Dar chiar și așa, cred că nu ar trebui să tăcem. Personal, sunt împăcată cu gândul că fac măcar atât: îmi exprim părerea cu voce tare.Daria Kucherenko:

„Am fost reținută după numai cinci minute”

Joi, tânăra, care locuiește în Ufa, oraș din vestul Rusiei, a scris pe o bucată de carton: „Sunt împotriva războiului. Nu eu am ales această putere” și a ieșit din casă de una singură. Pe rețelele sociale multe persoane anunțaseră că vor protesta individual. Conform legislației ruse, astfel de manifestații, în care oamenii protestează fără a se aduna în grupuri, nu au nevoie de autorizație din partea autorităților.

Daria protestând față de războiul lui Putin

„Cu toate acestea, poliției nu i-a păsat”, spune Daria. „Am fost reținută după numai cinci minute. Alte 11 persoane au fost reținute în același timp cu mine, dintre care cinci erau femei. Am fost duși la secția de poliție locală și eliberate după aproximativ trei ore. Un tip a rămas peste noapte și mai apoi instanța a dispus arestarea lui pentru patru zile.”

Tânăra a redat însă și o altă față a autorităților ruse. „Inițial, tânărul polițist care trebuia să-mi întocmească procesul-verbal mi-a spus că nu o va face. Apoi, a primit un telefon și a fost instruit să o facă. A zis indignat: «Nu am vrut, dar n-am încotro. Oamenii mor acolo în război și noi scriem procese-verbale».”

Oamenii care au fost reținuți, povestește Daria, aveau pancarte cu mesaje precum: „Nu războiului cu Ucraina”, „Putin este un criminal de război”, „Nu am nevoie de război”, „Nu lui Putin, nu războiului”.

Daria s-a ales cu un raport pentru „abatere administrativă” și riscă o amendă sau muncă în folosul comunității. Așteaptă să fie chemată în instanță pentru a-și afla pedeapsa. Spune că nu îi este teamă, iar de apărarea ei se ocupă, pro bono, un avocat al organizației pentru drepturile omului Agora.

Daria a stat trei ore la secția de poliție

„Sunt și ruși care susțin cu sinceritate războiul”

A continuat să iasă la proteste în fiecare zi și, alături de alte persoane, să împartă pliante cu mesaje anti-război.

„Eu cred că țara noastră comite o crimă. Rușii sunt ostaticii unui regim autoritar și ai unui președinte nebun. Toți cunoscuții, prietenii și membrii familiei mele sunt îngroziți. Noi toți, rușii, vom fi responsabili pentru acțiunile lui Putin mulți ani de acum înainte. Majoritatea cetățenilor din Rusia înțeleg asta. Dar, desigur, nu toți rușii cred asta. Există și o parte care susține cu sinceritate războiul”, spune Daria.

Înfuriată de dezinformările care vin dinspre Kremlin

Tânăra rusoaică mărturisește că este cuprinsă de furie când aude informările venite dinspre Kremlin: „Guvernul nostru spune că operațiunea militară este de dragul păcii. Că există un regim fascist la Kiev și trebuie distrus de dragul securității Rusiei. Că autoritățile ucrainene ucid femei și copii, iar noi îi protejăm. În general, un discurs complet suprarealist”.

Mulți ruși nu știu ce să mai creadă, pentru că informațiile sunt complet diferite. Mass-media de stat neagă că în Ucraina sunt atacați civilii. Presei ruse i s-a interzis să folosească cuvintele «război», «atac», «invazie». Trebuie să scrie «operațiune militară», altfel se va confrunta cu amenzi uriașe și blocaje.Daria Kucherenko:

„Războiul cu Ucraina e rușinea Rusiei”

O altă tânără din Rusia care a protestat împotriva lui Putin a acceptat să vorbească cu reporterii Libertatea, cu promisiunea că-i vom proteja identitatea. Femeia a fost joi în centrul Moscovei, în Piața Roșie, care separă Kremlinul de zona comercială Kitay-gorod. A ținut în mâini, la fel ca mulți alții, un mesaj: „Războiul cu Ucraina, rușinea Rusiei”.

Erau mulți oameni, asta în ciuda faptului că protestul a fost spontan. Asta nu înseamnă decât că oamenii au ieșit în stradă mânați de propriile convingeri.Tânără protestatară din Moscova:

„Eu am ieșit pentru că sunt împotriva violenței și împotriva războiului și nu cred că oamenii ar trebui să devină victime ale politicii și regimului”, spune tânăra pentru Libertatea.

„Voința politică a oamenilor din Rusia a fost înăbușită de teamă și neputință”

Cei care au strigat și care țineau bannere au fost primii reținuți, povestește ea, precizând că unele rețineri au fost destul de violente.

„Autoritățile au încercat să oprească demonstrația în momentul în care au văzut că vin din ce în ce mai mulți oameni în piață. Polițiștii îi rugau pe oameni: «Mergeți, nu vă opriți, nu spuneți nimic». Nu știu cum își imaginează că oamenii pot face asta, pentru că este imposibil să nu te gândești la ce se întâmplă, este imposibil să nu discuți despre război.”

La fel ca Daria, și această tânără spune că a asistat la un gest emoționant din partea autorităților: un polițist a încercat să rețină o fată, însă când aceasta i-a spus, cu lacrimi în ochi, că are rude în Ucraina, a lăsat-o să plece. 

Autoritățile au trimis avertismente în ce privește ilegalitatea mitingurilor împotriva războiului, iar jurnaliștii au fost sfătuiți să nu-și exprime public poziţia cu privire la situaţia din Ucraina, relatează fata.

„În ultimii ani, voința politică a oamenilor care trăiesc în Rusia a fost înăbușită de teamă și neputință. Dar mă doare sufletul pentru tot ce se întâmplă în Ucraina, încât frica mi-a dispărut deja, există doar dorința de a opri ceea ce se întâmplă. Tăcerea într-o astfel de situație este mai rea decât posibilitatea de a fi reținut sau de a intra în atenția autorităților”, încheie tânăra.

Oameni din toate colțurile lumii, solidari cu Ucraina

Oamenii au protestat față de invazia Rusiei în Ucraina în toată lumea: Berlin, Paris, Londra, Madrid, Bruxelles, Bari, Cracovia. În Tbilisi, capitala Georgiei, aproximativ 30.000 de oameni au ieșit în stradă vineri seară, 25 februarie.

Și în București, în jur de o mie de oameni au participat la o manifestaţie în semn de solidaritate cu poporul ucrainean în faţa Ambasadei Ucrainei. Demonstranții au mers apoi în fața Ambasadei Rusiei și au scandat „Putin asasin”.

  • Daria a spus încă de la începutul discuției cu Libertatea că este de acord să-și facă publică identitatea și a pus la dispoziția ziarului mai multe fotografii cu ea din timpul protestului și din arest. Am discutat încă o dată cu ea. I-am vorbit despre eventualele riscuri. Ne-a spus din nou că este de acord și că este conștientă de decizia ei. „Nu sunt un erou. Nu m-am împotrivit poliției. Eu sunt liberă, dar mulți oameni au fost arestați pentru că au protestat", a spus ea. Daria a adăugat că opinia sa critică e cunoscută autorităților, pentru că postează activ pe Facebook mesaje în care condamnă deciziile guvernului rus și imagini de la protestele la care participă.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
MONDEN
Sarah și Anca Serea
ExclusivInterviu
8 oct.
Anca Serea, detalii neștiute despre instalarea fiicei sale la Milano: „A fost temerea mea numărul 1. Jumătate de an ne-am chinuit”
Carla's Dreams la Munchen | sursa foto: Instagram
8 oct.
Carla's Dreams a reapărut după un an. Anunțul făcut la începutul lunii octombrie: „Mai e”
POLITIC
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Ultimele știri
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
08:56
Hidroelectrica, afectată major de secetă. Compania cumpără energie scumpă din piață, iar profitul este tăiat cu 16%
08:25
Execuția autorului atacului de la Fort Hood va fi transmisă în direct online, anunță Pentagonul
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu este optimist după discuțiile cu PSD, PNL și USR. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
8 oct.
Mesajul lui Luca Niculescu după discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Premierul desemnat a tras concluzia primei zile de negocieri
La percheziții au fost descoperiți peste 400 de litri de combustibil
8 oct.
Angajați CFR din Argeș, acuzați că furau motorină și încasau bani pentru ore fictive în weekend
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește