EXCLUSIV!Adi Mutu alături de copilul secret al unui mare fotbalist român!

Comentează
Arhiva foto

Reporterul “Libertatea” a stat de vorbă în premieră cu Mariana Ionescu, cea care i-a dăruit lui Deleanu un băiat și care i-a stat alături timp de aproape un sfert de secol. Femeia și-a deschis sufletul și a dezvăluit drama pe care a trăit-o în ultimele luni, în condițiile în care nici familia fotbalistului, nici prietenii acestuia, nu îi mai răspund măcar la telefon. “Parcă nu mai sunt aceiași oameni care veneau în casa mea, stăteau alături de «Coco» la masa mea”, s-a confesat Mariana. Spusele mamei au fost întărite și de tânărul Ioan-Augustin, care a depănat la rândul său amintiri despre tatăl său, surorile sale, copilăria sa din care marele fotbalist a făcut parte zi de zi. “Nu treceau mai mult de două-trei zile fără să vină să ne vadă. Luminița și Irina (n.r. – surorile din familia oficială) veneau și ele, îmi aduceau cadouri. Pentru ele, eu eram «Atitin», porecla mea de când eram mic”, a mărturisit Augustin, întristat că acum acestea nu mai vor să audă de el. “Pentru mine, tot surorile mele rămân, orice ar fi”, a mai afirmat adolescentul de 18 ani. “La noi în casă a fost și Vasile Ianul, au fost toți colegii și prietenii lui tata de la Dinamo. Venea și Ionuț Luțu, de câteva ori a venit și Adi Mutu. Mi se părea că suntem o adevărată familie”, și-a mai reamintit copilul fotbalistului. Parcă pentru a înlătura orice posibilă urmă de îndoială, cea care a fost doamna Deleanu fără să îi poarte numele i-a arătat reporterului “Libertatea”, cu mândrie, dar și cu durere în suflet, averea cea mai de preț a familiei sale: fotografii alături de mari fotbaliști, cu fiicele lui Deleanu în vizită la ei acasă, precum și scrisori trimise de acestea în care îi spun: “Pupă-l pe Atitin”.

Avocata lui “Coco cel mic”, Maria-Ștefania Bălașa, face apel la sprijinul colegilor și prietenilor regretatului Augustin Pax Deleanu: Mircea Lucescu, Radu Nunweiller, Cornel Dinu, dar și ceilalți membri ai generației “mexicanilor”, foștii componenți ai naționalei României de la Campionatul Mondial din 1970, care l-ar putea ajuta pe Augustin să poarte, în sfârșit, numele marelui fotbalist. “Dacă «Coco» a însemnat ceva pentru ei, prietenii lui ar trebui să sară acum în ajutorul copilului pe care l-au ținut cândva pe genunchi”, a declarat avocata.

Deleanu a îmbrăcat de 25 de ori tricoul primei reprezentative

Augustin Deleanu s-a născut chiar pe 23 august 1944, motiv pentru care părinţii i-au pus și numele Pax (pace). A început fotbalul la grupele de juniori ale clubului Steaua Bucureşti, pentru ca ulterior să joace la Politehnica Iaşi între 1963 şi 1969. Cea mai importantă perioadă a carierei a petrecut-o la Dinamo București, între 1969 şi 1976, când a şi câştigat trei titluri naţionale. Fundașul stânga a mai jucat un sezon la Jiul Petroșani (1976-77) înainte de a se retrage din activitate. A adunat un total de 325 de meciuri în prima divizie și 25 de selecții în prima reprezentivă, făcând parte din lotul României la Cupa Mondială din Mexic 1970. Ulterior, a fost secretar general (1988-1992) și vicepreședinte al clubului Dinamo (1992-1994), iar în ultimii ani a fost observator FRF pentru jocurile din eșaloanele inferioare.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
Laura Cosoi
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
18:37
Ce modele populare de mașini din România își pierd mai mult de jumătate din preț în primii 5 ani. Unele sunt mai ieftine cu 60%
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
peisaj rural amplasat într-o vale largă, flancată de dealuri, Kosmaj, Serbia
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!