EXCLUSIV / Ce a făcut Marcel Lepa, criminalul polițistului din Timiș, în cele două zile în care a fost căutat de sute de polițiști. Noaptea se ascundea în casa din Remetea Mare, ziua stătea într-un adăpost improvizat sub un podeț - VIDEO

Comentează
Arhiva foto

Marcel Ionel Lepa, cel care l-a împușcat mortal pe polițistul Cristian Amariei, a avut un plan bine pus la punct în încercarea de a scăpa de sutele de polițiști care l-au căutat timp de două zile. Știa bine zona în care s-a ascuns, a avut un prieten care l-a ajutat și a sperat că poate scăpa ajungând în Serbia.

Polițiștii au aflat chiar de la Lepa cum a reușit să scape 38 de ore neprins, deși era chiar sub ochii lor. Surse din rândul polițiștilor care l-au căutat pe Lepa ne-au spus ce a făcut Lepa de duminică, după ce l-a împușcat la Izvin pe polițistul din Timiș, și până zorii zilei de marți, când a fost capturat, la șapte kilometri de locul crimei.

Duminică, 2 iunie, Marcel Lepa a reușit să scape de polițiștii care au venit să îl captureze în Izvin – Timiș și să îl ducă în penitenciar, pentru a-și ispăși pedeapsa primită pentru tentativă de tâlhărie.

După ce l-a împușcat pe polițistul Cristian Amariei, Lepa a fugit spre Remetea Mare. Polițiștii au tras 36 de gloanțe, pe o distanță de un kilometru, dar nu au reușit să îl oprească. Două gloanțe l-au lovit însă și i-au rămas în corp, unul în brațul stâng și celălalt în partea stângă a toracelui.

Imediat după ce a reușit să scape cu viață de sub ploaia de gloanțe, Marcel Lepa s-a ascuns în vegetația bogată din zonă, brăzdată de multe canale pline cu apă.

În păduricea din zonă, pe care o știa, pentru că în urmă cu ceva vreme a trăit acolo aproximativ an și jumătate, izolat, s-a camuflat atât de bine încât a reușit să stea ascuns până duminică, la lăsarea întunericului, când forțele de ordine au oprit căutările.

Își programa ceasul să sune la ora 05.00, lua provizii din casă și ziua stătea ascuns sub podeț

După ce s-a asigurat că nu poate fi văzut, s-a furișat în casa din Remetea Mare care aparține bunicii unui prieten de-ai săi și a stat acolo până luni, 3 iunie. Și-a pus alarma telefonului să sune la ora 05.00 dimineața și a mers în adăpostul acoperit de vegetație de sub podeț.

”După ce l-a împușcat mortal pe Cristian Amariei, cu două focuri, unul în piept și altul în gât, a sărit pe fereastra casei din Izvin și s-a ascuns în vegetația bogată din zonă. Și-a făcut un fel de adăpost sub un podeț, printre canalele de apă de acolo.

Pe timpul zilei stătea acolo, nu ieșea sub nici o formă, iar noaptea se ducea în casa unde a fost prins. Își lua provizii pentru câteva ore, iar dimineață pleca și se ascundea iar sub podeț”, ne-au dezvăluit surse judiciare.

Luni dimineață, polițiștii au găsit urme de sânge în casă, dar nu și pe Lepa. Căutările au continuat toată ziua de luni, dar polițiștii nu au reușit să dea de urma criminalului.

Luni noapte, Marcel Lepa a ieșit din nou din adăpostul de sub pod și a revenit în casă, unde a și fost capturat, marți dimineață.

A fost prins cu 15 minute înainte să îl trezească alarma telefonului

Investigatorii au aflat chiar de la Lepa cum a reușit să scape de duminică după-amiază până marți dimineață, iar în telefonul său mobil au găsit alarma programată să sune la ora 05.00.

Luptătorii din trupele speciale l-au capturat la 04.45, cu 15 minute înainte ca Lepa să se trezească și să poată să riposteze.

A vrut să scoată arma când a auzit zgomot în casă, dar nu a mai apucat

Marcel Lepa avea asupra sa pistolul cu care, cu 38 de ore înainte, îl împușcase pe polițistul Cristian Amariei. Când a auzit zgomot în casă, s-a trezit și a încercat să pună mâna pe armă, dar nu a mai apucat să o scoată.

”Când s-a intrat în casă, bărbatul dormea, dar a a auzit ceva. Dormea cu pistolul la brâu. A vrut să scoată arma, dar nu a mai apucat. Alarma telefonului său urma să sune peste doar 15 minute ca el să plece iar, cu provizii pentru jumătate de zi, spre ascunzătoarea de sub podeț”, ne-a spus unul dintre investigatorii care a participat la operațiune de capturare a lui Lepa.

A încercat să facă rost de calmante de la ambulanță cu ajutorul prietenului său

Marcel Lepa avea de duminică după-amiază două gloanțe în corp, din cauza cărora sângera și avea dureri puternice. Ca să facă rost de calmante, l-a sunat pe prietenul său, în casa bunicii căruia se ascundea noaptea, și i-a cerut să îl ajute.

Lepa i-a cerut prietenului său să sune la 112 și să cheme ambulanța pentru soția acestuia, spunând că i s-a făcut rău pe stradă și că este însărcinată.

Planul a eșuat pentru că medicii de la ambulanță care au ajuns la locul indicat au consultat-o pe femeie și au realizat că nu are nevoie de niciun tratament.

”Ulterior, același amic a colaborat cu anchetatorii și a oferit informații care au fost folosite la prinderea lui Lepa”, au mai spus sursele citate.

Intenționa să fugă în Serbia

Anchetatorii au informații și că Marcel Lepa ar fi vrut să fugă în Serbia, pentru că mama lui locuiește într-o zonă de la graniță, ne-au mai spus sursele citate.

Nu a reușit să își pună planul în aplicare pentru că avea răni care sângerau și dureri puternice, iar pe urmele lui erau sute de polițiști.

Nu a mers la toaleta spitalului spunând că se teme să nu-l omoare polițiștii

După ce a fost prins, marți dimineață, Marcel Lepa a fost dus la Spitalul Municipal din Timișoara, unde medicii l-au operat, pentru a-i scoate din corp cele două gloanțe, din mâna stângă și din torace.

Astăzi, polițiștii l-au dus în Penitenciarul Timișoara, dar având în vedere că a fost operat, este posibil ca el să fie transferat la unul dintre spitalele penitenciar de la București – Rahova sau Jilava.

În plus, Penitenciarul din Timișoara are regim deschis și semideschis, nu și de maximă siguranță, unde să fie încarcerați deținuții periculoși, precum Lepa, el având în antecedente o evadare.

”Medicii de la închisoare vor stabili dacă va ajunge într-un spital penitenciar. Oricum, va intra în carantină, va fi consultat. Pe perioada cât a stat în spital, unde a fost păzit de patru agenți - doi în cameră și doi la ușă -, Lepa a refuzat hrana pentru a nu fi dus la la toaletă. Zicea că polițiștii vor să-l omoare la baie. A fost hrănit doar intravenos”, ne-au mai spus surse apropiate anchetei.

Lepa l-a împușcat pe polițistul Amariei mai întâi în piept, apoi în gât

Astăzi, polițistul Cristian Amariei este înmormântat. Marcel Lepa l-a împușcat în piept și în gât, cu două proiectile trase cu o armă de proveniență sârbească.

Primul cartuș l-a lovit în piept, s-a chircit de durere și atunci, fiind aplecat, al doilea glonte i-a nimerit gâtul, sub privirile colegului său, alături de care se afla în spatele casei, pentru a se asigura că Lepa nu fuge din încercuire.

Marcel Lepa este un client al pușcăriilor încă din 1990, recidivist cu condamnări pentru furturi, tâlhării şi un omor din culpă, dar și cu evadări pentru care a primit alți ani grei de pușcărie.

În aproape 30 de ani, Lepa a adunat condamnări care însumate reprezintă 30 de ani și 11 luni, a executat o parte din pedepse, a evadat, a recidivat cu aceleași fapte.

Ultima faptă pentru care a fost judecat este o tentativă de tâlhărie din 2014, în timpul căreia a înjunghiat o persoană cu un briceag cu lama de 7 centimetri. A fost cercetat, judecat și condamnat definitiv pe 5 octombrie 2018, la 8 ani și 9 luni de închisoare. Nu a fost încarcerat pentru că a dispărut și de atunci a fost dat în urmărire națională și internațională.

Opt luni mai târziu, polițiștii din Timiș au primit informații că Lepa se ascunde într-o casă din comuna Izvin, aproape de orașul Recaș și la 18 kilometri de Timișoara.

Duminică 2 iunie, patru polițiști au mers să îl captureze, printre care și Cristian Amariei. Ajunși la casa în care aveau informații că se află Lepa, s-au împart în echipe, doi în fața imobilului și doi în spate, ca să nu îl scape dacă încearcă să fugă.

Amariei a mers cu un coleg în spatele casei, pe unde a ieșit Lepa, care, disperat să scape, l-a ucis pe Cristian Amariei, 43 de ani, care de 20 de ani era polițist.

Criminalul a fost prins după 38 de ore.

Citește și:

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
Laura Cosoi
17:24
Cum a apărut Laura Cosoi în prima zi de școală a Verei: „Cât de prețioase sunt toate aceste prime dăți”
POLITIC
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Ultimele știri
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
18:37
Ce modele populare de mașini din România își pierd mai mult de jumătate din preț în primii 5 ani. Unele sunt mai ieftine cu 60%
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!