Chiar dacă nu deţine acţiuni la nicio societate comercială, conform declaraţiei de avere care se regăseşte în dosarul de candidat depus la Biroul Electoral Judeţean Prahova, Sebastian Ghiţă deţine obiecte de artă, bijuterii şi ceasuri în valoare de 17 milioane de euro.

Astfel, în declaraţia sa de avere Sebastian Ghiţă arată că deţine ceasuri în valoare de 900.000 de euro, bijuterii în valoare de 3.100.000 euro şi obiecte de artă în valoare de 13.000.000 de euro, toate dobândite între anii 1997 şi 2012.

Ghiţă declară, de asemenea, că deţine două conturi curente, unul de 30.000.000 de euro, deschis la sucursala unei bănci din Ploieşti anul acesta şi unul de 100.000 de euro deschis la o altă bancă, tot în Ploieşti, în anul 2008.

De asemenea, la capitolul „fonduri de investiţii sau echivalente”, omul de afaceri ploieştean declară că are 18.000.000 euro la UBS Elveţia, instituţie financiară elveţiană prezentă în peste 50 de ţări, care oferă, potrivit site-ului oficial al UBS, de la servicii bancare la servicii de gestiunea plasamentelor şi consiliere în domeniul financiar, fiind cea mai importantă şi mai performantă bancă din Elveţia.
IATĂ CE AVERE ARE VERESTOY ATTILA, unul dintre cei mai bogaţi policieni!

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

În aceeaşi declaraţie de avere, la capitolul „plasamente, investiţii directe şi împrumuturi”, Sebastian Ghiţă declară că a acordat unei persoane fizice 68.000.000 euro împrumut în nume personal.

Ghiţă mai deţine trei terenuri intravilane de 901 metri pătraţi, 265 de metri pătraţi respectiv 140 metri pătraţi în Ploieşti, precum şi o casă cu o suprafaţă de 1.211 metri pătraţi, pe care o deţine împreună cu soţia sa din anul 2009.

Sebastian Ghiţă nu are, conform declaraţiei de avere, nici maşini, nici iahturi şi nici alte bunuri mobile.

Veniturile lui Sebastian Ghiţă în anul fiscal trecut au fost de 32.463 lei, ca salariat la Asesoft International SA, iar soţia sa a câştigat, ca angajat la aceeaşi firmă, 18.655 lei, potrivit Mediafax.
Citeşte şi: IATĂ CE AVERE ARE PETRE ROMAN!

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI