Experții ONU au trimis o scrisoare Moscovei în care spun că forțele ruse au practicat tortura „sistematic și deliberat" în Ucraina

 3 comentarii
Arhiva foto

Un grup de experți din cadrul Organizației Națiunilor Unite (ONU) a anunțat joi, 15 iunie, că a trimis Moscovei o scrisoare în care își exprimă îngrijorarea cu privire la utilizarea torturii de către forțele militare ruse asupra civililor și prizonierilor de război ucraineni, informează Reuters.

Experții ONU au precizat, într-un comunicat, că tortura a inclus electroșocuri, bătăi, cagule, simulări de execuții şi alte ameninţări cu moartea și a fost aplicată pentru a obține informații, pentru a forța mărturisiri sau ca răspuns la presupusul sprijin acordat forțelor ucrainene.

Recurgea la astfel de măsuri de tortură a avut ca rezultat leziuni ale organelor interne, oase fisurate și fracturi, accidente vasculare cerebrale și traume psihologice, au spus experții ONU.

Un purtător de cuvânt al misiunii diplomatice a Rusiei la Geneva nu a răspuns imediat unei solicitări solicitare de a face precizări cu privire la acest subiect. Moscova a negat anterior că a torturat sau maltratat prizonieri de război și afirmă că nu vizează în mod deliberat civili în timpul „operațiunii sale speciale" din Ucraina.

Deși acuzațiile de tortură au fost formulate anterior împotriva ambelor părți implicate în conflictul care durează deja de mai bine de 15 luni, echipa de experți independenți ai ONU a afirmat că metodele forțelor ruse ar putea fi „aprobate de stat".

Consecvența și metodele de presupusă tortură sugerează „un nivel de coordonare, planificare și organizare, precum și autorizarea directă, politica deliberată sau toleranța oficială din partea autorităților superioare", a subliniat raportoarea specială a ONU asupra torturii, Alice Jill Edwards, care a trimis autorităților ruse scrisoarea pe data de 12 iunie, semnată și de alți câțiva experți independenți.

„Respectarea unui ordin superior sau a unei direcții politice nu poate fi invocată ca justificare pentru tortură, iar orice persoană implicată ar trebui să fie investigată și urmărită în mod prompt de autorități independente", a arătat raportoarea.

„Tortura este o crimă de război şi practicarea sistematică sau generalizată a torturii constituie o crimă împotriva umanităţii", a punctat Edwards, precizând intenţionează să se deplaseze anul acesta în Ucraina, pentru a desfăşura o anchetă proprie.

Conform sistemului ONU, guvernele au dispoziție 60 de zile pentru a da un răspuns oficial unor astfel de scrisori.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    anonimus 16.06.2023, 16:43

    pana una alta pe retele am vazut filmulete doar cum tortureaza si impusca ucrainienii prizonierii rusi capturati neinarmati ...

  • Avatar comentarii

    Jumbo 17.06.2023, 01:54

    Expertii onu din sua, mb, nato sau coloniile lor???. Ati uitat sa precizati. Nu uitati TPI ul vostru de la haga, AIEA ul...

  • Avatar comentarii

    Jumbo 17.06.2023, 01:57

    Banderistii cozii de topor CIA zelenski trebuie...iubiți. De un 7, 62. Toti in feunte cu seful de trib

ALTE ȘTIRI
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
MONDEN
Adelina Pestrițu
16:00
„Burlacii: Foc în Paradis”: Cine sunt concurenții, care sunt regulile și premiul pus în joc la show-ul de dating de la PRO TV
Larisa Iordache si fiica ei
15:51
Mărturisirea făcută de Larisa Iordache după ce și-a dus fiica la creșă: „N-aș fi crezut vreodată”
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Ultimele știri
16:29
Cum a apărut Smiley la ziua lui Jo. Ioana Anuța a împlinit 32 de ani: Andrei Bănuță a fost și el prezent
08:25
Procesul lui Călin Georgescu și Horațiu Potra a început cu o amânare în dosarul în care sunt acuzați de lovitură de stat
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală