De Andreea Radu,

UPDATE: O imagine cu suspectul atacului de la Lyon a fost publicată de presa franceză. Bărbatul din imagine a mers pe bicicletă și s-a oprit pentru a pune bomba artizanală în apropierea Pieței Bellecour.

Suspectul este un bărbat de 30 de ani care și-a acoperit fața în preajma camelor de supraveghere din zonă ( foto DamienRieu/Twitter)

UPDATE: Mai multe staţii de metrou au fost închise în apropierea exploziei ca măsură de siguranță.

UPDATE: Viceprimarul celui de-al doilea arondisment din Lyon Aurélie Bonnet Saint-Georges a spus că poliția are un suspect, un bărbat care a mers pe bicicletă.

„Este un bărbat în vârstă de 30 de ani, care a depus, cu faţa acoperită, o valiză, către ora locală 17.00, pe rue Victor-Hugo. Imagini de supraveghere video sunt pe cale să fie studiate de poliţia judiciară chiar în acest moment. Poliţia le va recupera, de asemenea, pe cele de la hoteluri de pe stradă, pentru a reface traiectoria bărbatului”, a declarat viceprimarul.

UPDATE: Cel puțin 13 persoane au fost rănite în explozie, potrivit unei surse de poliție citate de Le Figaro. Unsprezece dintre ele  sunt „rănite ușor”, spune aceeași sursă.

O directoare cu diplomă falsă de ASE lucrează de peste 10 ani la spitalele Primăriei Capitalei!
Recomandări

O directoare cu diplomă falsă de ASE lucrează de peste 10 ani la spitalele Primăriei Capitalei!

UPDATE: Un bărbat este în prezent urmărit de poliție în legătură cu explozia. El și-a ascuns fața în momentul în care a plasat coletul capcană, împiedicând pentru moment forțele de ordine să-l identifice,  indică sursele de poliție pentru cotidianul francez Le Figaro.

UPDATE: Marine Le Pen a scris un mesaj pe Twitter în care spune că explozia a fost un atac terorist.

„Cei răniți în explozia de la Lyon au toată susținerea mea. Trebuie să se facă lumină în stabilirea circumstanțelor acestui atac terorist”, a declarat președintele Adunării Naționale.

UPDATE:  Secţia antiteroristă a Parchetului Parisului a anunţat că s-a sesizat în ancheta cu privire la explozia, vineri după-amiaza, a unui colet-capcană. Parchetul a precizat că procurorului Parisului Rémy Heitz se duce la faţa locului.

Cel puţin opt persoane au fost rănite în explozie, conform bilanţului preliminar. Autorităţile au instituit un perimetru de securitate şi încearcă să afle cauzele deflagraţiei.

În loc să ne roage candidatul să-l ascultăm, a ajuns poporul să-l implore să ne vorbească!
Recomandări

În loc să ne roage candidatul să-l ascultăm, a ajuns poporul să-l implore să ne vorbească!

Potrivit Parchetului din Lyon, explozia a fost provocată de un dispozitiv artizanal.

„Ne orientăm într-adevăr către un colet-capcană”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a parchetului, confirmând informaţiile din presa locală.

O sursă din poliţie a menţionat că în colet se aflau cuie sau şuruburi şi că acesta a fost plasat în faţa unei brutării, la intersecţia dintre două străzi.

Autorităţile locale au recomandat pe Twitter evitarea zonei unde s-a produs deflagraţia, care a fost evacuată şi încercuită de poliţie.

Doi dintre răniți sunt în stare gravă, au declarat surse din cadrul poliției pentru Le Parisien. Printre răniți se află și o fetiță de opt ani.

De asemenea, Emmanuel Macron, aflat într-un interviu în momentul incidentului, a susținut că a fost vorba de un atac.

„Nu sunt în măsură să fac bilanţul, dar, deocamdată, astăzi nu sunt victime. Există răniţi, deci doresc fireşte să le transmit gândurile mele celor răniţi, familiilor lor”, a spus Macron în debutul unui interviu în direct pe YouTube, transmis şi la televiziune.

Foto: Twitter


Minciuna din sistemul medical continuă să ucidă! Spitalul Judeţean Drobeta-Turnu Severin, cu 4 morți infectați într-o lună, raportează infecții de 0,3% pe an!


 

Lovitura dura pentru Daniel Dobre, antrenorul alături de care Simona a câștigat turneul de la Wimbledon
GSP.RO

Lovitura dura pentru Daniel Dobre, antrenorul alături de care Simona a câștigat turneul de la Wimbledon

Horoscop 13 noiembrie 2019. Risc de neînțelegeri pentru Tauri
HOROSCOP

Horoscop 13 noiembrie 2019. Risc de neînțelegeri pentru Tauri