O fabrică de componente electronice din comuna argeşeană Băiculeşti a fost distrusă aproape în întregime, azi-noapte, în urma unui incendiu.
Şase autospeciale de pompieri, de la Piteşti şi Curtea de Argeş, au ajuns la faţa locului, iar focul a fost anihilat în mai bine de două ore. Nu au existat victime, însă mai multe hale de producţie au fost distruse total. Cauzele incendiului sunt anchetate de o echipă formată din poliţişti şi pompieri, care vor stabili şi valoarea prejudiciului.
Fabrica are câteva sute de angajaţi şi fusese inaugurată la începutul acestui an.