Familia francezului decedat, care a fost incinerat din greșeală în locul unui american, nu a primit niciun semn de la autoritățile române. „A fost un șoc”

Comentează
Arhiva foto

Cazul încurcării corpurilor a două persoane decedate, care s-a produs în ianuarie la Institutul Național de Medicină Legală (INML) din Capitală, este unul cu consecințe iremediabile. În timp ce aștepta repatrierea și organiza funeraliile, familia din Franța a aflat că ruda decedată fusese deja incinerată la București. Stéphane Lafranceschina, nepotul persoanei decedate, a povestit pentru Libertatea calvarul prin care trece familia de la aflarea veștii.

„Noi, familia, nu am avut nicio informație din partea autorităților române. Nicio comunicare oficială până astăzi. Suntem pe 17 februarie (data la care s-a realizat interviul - n.r.), autoritățile române nu ne-au comunicat absolut nimic”.

Stéphane Lafranceschina vorbește calm, nu ridică tonul. Nu vorbește direct despre durerea provocată de pierderea unei persoane apropiate, își cântărește cuvintele și nu acuză. Spune doar că nu înțelege. „Je ne comprends pas...”.

Imagine ilustrativă | Foto Shutterstock

Nu înțelege cum corpul unchiului său, Jacques Cavalli, decedat la București, a putut să fie predat de Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici” din Capitală unei alte familii, care l-a incinerat. Și nu înțelege de ce până la acest moment autoritățile române nu au informat oficial familia despre ce s-a întâmplat.

„Am aflat că unchiul meu, care avea 74 de ani, a decedat pe 4 ianuarie, povestește Stéphane. Noi am demarat demersurile oficiale pentru repatrierea lui în Franța. Unchiul meu trăia la București, împreună cu prietena sa, care este din România. Dar nu erau căsătoriți, așa că prietena unchiului meu nu avea niciun drept pentru reglementarea problemei în fața administrației. Noi am organizat totul din Franța, cu asistența unei asigurări internaționale”.

Vestea erorii ajunge cu întârziere la familie

Jacques Cavalli trăia de 18 ani în România, dar revenea în fiecare an în Franța, într-o suburbie a orașului Grenoble. Aici stătea o lună sau două alături de familie - două surori mai mari, de 79 și de 81 de ani, și mulți nepoți și nepoate. Între aceștia și Stéphane Lafranceschina, care a fost în contact cu autoritățile franceze de la București din momentul în care a fost demarată procedura repatrierii.

Vestea încurcării corpurilor a șocat familia și a ajuns în Franța cu o zi întârziere.

„Corespondentul local al companiei de asigurări care se ocupa de repatriere a avertizat pe 20 ianuarie că INML refuză să predea corpul, fără motiv. Abia pe 21 ianuarie, seara, am aflat ce se întâmplase. O primă versiune prin intermediul societății de asigurări, la telefon, iar apoi, pentru că luasem deja legătura cu consulul Franței pentru a vedea cum trebuie să procedez pentru repatrierea corpului, el mi-a confirmat că a fost informat, ca toată lumea, prin intermediul unui comunicat de presă al INML”, spune Stéphane Lafranceschina.

INML informează printr-un comunicat

Pe 20 ianuarie, INML a emis un comunicat în care recunoștea eroarea și cerea „scuze public familiilor celor decedați pentru problema creată”.

Redăm integral comunicatul:

„Se aduce la cunoștința opiniei publice că în activitatea INML Mina Minovici București s-a produs în data de 7.01.2021 o eroare de identificare a unei persoane decedate în timpul procedurii de predare către familie a corpului defunctului. Eroarea s-a evidențiat în data de 20.01.2021 și a fost înaintată de îndată o plângere penală pentru demararea unor cercetări pe baza art. 298 Cod Penal.

I.N.M.L. Mina Minovici București, în a cărui activitate o astfel de disfuncție nu s-a mai produs, cere scuze public familiilor celor decedați pentru problema creată și va întreprinde toate demersuri administrative și procedurale pentru prevenirea pe viitor a unei astfel de situații”.

INML Mina Minovici București | Foto Eli Driu

Potrivit informațiilor suplimentare apărute în presă, trupul lui Jacques Cavalli a fost predat unei societăți funerare care venise să recupereze o altă persoană decedată, în numele unei familii din Statele Unite.

Eroarea este constatată pe 20 ianuarie, când reprezentanții familiei din Franța s-au prezentat la INML. Familia află o zi mai târziu că trupul lui Jacques Cavalli a fost deja incinerat.

„A fost un șoc”

„A fost un șoc. Pentru că noi nu am făcut o cerere de incinerare. Chiar dacă nu ne opunem ideii, ea ni s-a impus. Noi nu am făcut această alegere”, spune Stéphane Lafranceschina, care răsuflă ușurat la ideea că urna nu a apucat totuși să fie trimisă din România.

„Dacă era trimisă în Statele Unite, chiar că nu mai aveam nicio șansă să recuperăm urna funerară”. Acolo, multe familii obișnuiesc să împrăștie cenușa în natură.

Familia așteaptă o informare oficială din partea autorităților de la București

Problema este însă departe de a fi rezolvată. Familia nu a intrat, deocamdată, în posesia urnei funerare și nici nu a primit vreo comunicare oficială din partea autorităților de la București.

„Nu avem nici astăzi informații și în plus față de doliu, nici nu știm ce s-a întâmplat. E drept că nu schimbă nimic, nu-l va aduce înapoi pe unchiul meu, dar ca alte mii de familii suntem atinse de doliu din cauza COVID, avem această durere că am pierdut un apropiat pe care nu l-am mai văzut o perioadă îndelungată din cauza restricțiilor. Așteptăm o manifestare din partea autorităților române”, afirmă Stéphane Lafranceschina.

Reprezentantul familiei spune că toate informațiile le-a obținut prin intermediul consulului Franței la București, Mehmet Meydan, care a fost alături de familie în toată această perioadă.

Ambasada Franței nu a dorit să comenteze acest incident. „Nu dorim să ne exprimăm asupra acestui subiect sensibil”, ne-a comunicat serviciul de presă al ambasadei.

Familia așteaptă și astăzi o informare oficială din partea INML.

Cristian Curcă, director INML

„Noi, familia, nu suntem în măsură să judecăm cine e vinovat sau responsabil. Dorim să aflăm oficial ce s-a întâmplat. Pentru că nimeni nu ne-a spus oficial. I-am scris directorului general al INML, domnul Curcă, un e-mail, fără să-l învinovățesc sau să-l acuz, ci doar pentru a-i cere să ne informeze”, a precizat nepotul persoane decedate.

INML a comunicat direct cu consulul Franței la București

Într-un răspuns adresat Libertatea, INML precizează că toată comunicarea s-a făcut prin intermediul consulului Franței la București.

„Consulatul Franţei a exprimat prin vocea dlui consul că vor iniţia o comunicare în numele consulatului cu familia. În vizita efectuată la INML a consulului francez și cu ocazia întâlnirii directe, oficialii francezi nu au exprimat solicitarea ca Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti să efectueze demersuri în nume propriu. În data de 20.01.2021 INML a efectuat un anunț public preluat în mass-media prin care a cerut scuze public familiilor celor doi cetățeni pentru confuzia care a stat la baza acestei erori”, se arată în comunicatul semnat de purtătoarea de cuvânt a INML, dr. Adriana Francisc.

Urna funerară, în drum spre Franța

INML precizează, totodată, că a înștiințat autoritățile franceze încă din 20 ianuarie. „Consulatul Franţei a fost înștiințat în data de 20.01.2021, adică în aceeaşi zi în care au fost înștiințate Parchetul teritorial al sectorului 4 și Ministerul Afacerilor Externe și în care s-a făcut cu transparență comunicarea către presă a instituției care și-a asumat eroarea produsă în activitatea sa”.

Reprezentanții Institutului Național de Medicină Legală mai spun că urna funerară ar urma să ajungă curând la familie. „Urna a fost predată în data de 17.02.2021 unui reprezentant al unei firme funerare ce a fost împuternicită de către aparținătorii sus-numitului din Franţa să ridice urna și să efectueze demersurile ce le-au fost solicitate. S-a întocmit un proces-verbal de predare-primire”, se precizează în răspunsul instituției.

O anchetă disciplinară este în curs, iar INML a luat deja măsuri privind modul în care se realizează procesul de predare-primire al persoanelor decedate. „De asemenea, este în curs totodată și o cercetare a Parchetului teritorial al Sectorului 4 sub incidenţa neglijenței în serviciu, față de care nu putem face alte aprecieri în respectarea Codului de Procedură Penală”, precizează reprezentanții instituției.

Aceștia dau asigurări „că investigarea medico-legală a decesului cetățeanului francez a fost corectă” și cer încă o dată scuze publice familiei îndoliate.

„Nu așteptăm scuze, vrem doar să fim informați”

Familia din Franța ne-a confirmat că are informații din partea societății de pompe funebre că situația urnei s-a deblocat, dar așteaptă în continuare o informare oficială.

Nu sunt judecător. Dorința mea nu este să judec, ci să am informații oficiale și nu prin intermediul presei. Nu este vorba despre decepție, dar pur și simplu nu înțelegem. Cum am spus, nu așteptăm scuze, vrem doar să fim informați. Nu înțelegem.Stéphane Lafranceschina:

„Așteptăm o manifestare din partea autorităților române. Nu așteptăm scuze, pentru că nu este scuzabil, dar să ne spună, uitați ce s-a întâmplat, uitați unde suntem cu investigațiile, riscă să dureze mai mult timp, dar vom face totul pentru a avansa lucrurile. Nu am vorbit de a ataca în Justiție sau orice altceva, nu vorbim despre asta acum, tot ce vrem este să știm ce s-a întâmplat, ne-ar fi dorit să fim informați”, a concluzionat Stéphane Lafranceschina.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată pe Șoseaua Chitilei - Strada Prahova, în Sectorul 1
9 sept.
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
9 sept.
Un radar a trimis amenzi greșite la întâmplare șoferilor din Elveția timp de o săptămână: „Nu am condus niciodată așa rapid”
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
9 sept.
Financial Times: directorul CIA va deveni principalul negociator american cu Rusia și Ucraina. Reacția Casei Albe
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
9 sept.
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
9 sept.
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
9 sept.
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
9 sept.
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală