Un bărbat de 34 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, acuzat că a agresat sexual o femeie în dreptul unui parc din sectorul 5 al Capitalei, anunță vineri, 17 noiembrie, Poliția Capitalei.
Agresiunea a avut loc marți, 14 noiembrie, în jurul orei 18.00.
Polițiștii Secției 17 au fost sesizați de către o femeie „cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 18.00, ar fi fost urmărită de către un bărbat, din zona unei treceri de pietoni până în proximitatea unui parc din sectorul 5”, potrivit Poliției Capitalei.
Ulterior, bărbatul a agresat-o sexual, atingând-o în zona intimă, în repetate rânduri, după care a plecat.
„La scurt timp, bărbatul ar fi revenit la persoana vătămată și ar fi atins-o, din nou, în aceeași zonă intimă. Deplasându-se cu operativitate la fața locului, polițiștii au depistat, în imediata apropiere, un bărbat, în vârstă de 34 de ani, bănuit de comiterea faptei”, menționează Poliția.
Suspectul a fost imobilizat și dus la audieri, fiind apoi reținut pentru 24 de ore. Ulterior, față de bărbat a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către Secția 17 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală în formă continuată.
mica 17.11.2023, 13:05
Mulți bolnavi mai sunt în România.
ssLazio 17.11.2023, 13:53
Si care e parcul cu pricina?
piciusz 17.11.2023, 16:22
bine ca l-au prins inainte sa faca ceva mai rau
Simona.T 17.11.2023, 16:50
multi obsedati liberi, o sa se distreze cu colegii la mititica
nicoleta1 17.11.2023, 18:07
Sa fie arestat, acesti obsedati n-au ce cauta in libertate