Femeie din Arad, luată pe capotă de o șoferiță cu care se certase pe un loc de parcare. VIDEO

 3 comentarii
Arhiva foto

Incidentul a avut loc marți, 4 aprilie, în Arad, informează publicația locală Special Arad, care a publicat astăzi, 19 aprilie, imaginile cu evenimentul.

Cearta dintre cele două femei a izbucnit pe 4 aprilie, în jurul orei 16:00, după ce una dintre ele și-a parcat mașina pe un loc de parcare care nu-i aparținea.

Femeia care și-a văzut locul de parcare ocupat și-a scos telefonul pentru a suna la numărul de urgență 112 și a solicita autorităților să intervină pentru rezolvarea situației.

Ulterior, aceasta se poziționează în fața mașinii pentru a-i bloca plecarea celeilalte până la sosirea Poliției.

Șoferița o ia pe capotă pe femeia care stătea în fața mașinii și merge câțiva metri, iar la un moment dat frânează, moment în care femeia de pe capotă se prăbușește pe șosea. Șoferița încearcă să o ocolească pe femeia aflată pe șosea, însă pare că o lovește.

Vă avertizăm că urmează imagini care vă pot afecta emoțional.

Potrivit Special Arad, femeia lovită a fost la Medicina Legală pentru a obține un certificat medico-legal, iar medicii de acolo au ajuns la concluzia că aceasta are nevoie de 12 -14 zile de îngrijiri medicale pentru rănile suferite.

Precizările Poliției

„În ziua de 4 aprilie, în jurul orei 15,50, a fost sesizat, prin 112, un scandal între două femei, pe Bd. Gheorghe Magheru, din municipiu. Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că, pe fondul unul conflict spontan, o femeie de 65 de ani, din Arad, ar fi accidentat o femeie de 35 de ani, din Arad”, transmite IPJ Arad.

Potrivit sursei citate, victima a fost transportată la spital în vederea evaluării stării sale și acordarea de îngrijri medicale.

„Cercetările sunt continuate de polițiștii Secției 2 Micalaca, pentru clarificarea împrejurărilor în care a avut loc fapta și luarea măsurilor legale care se impun, într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe”, mai transmite IPJ Arad, conform Special Arad.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (3)
  • Avatar comentarii

    User Șters 19.04.2023, 19:47

    femeie care ii bloca accesul masinii poate fi acuzata de sechestrare

  • Avatar comentarii

    Ovicroco 19.04.2023, 21:16

    Prezentarea la IML si eventual la spital va contribui in oarecare masura la refacerea imaginii si integritatii fizice a d-nei de pe capota. O prezentare ulterioara la sectia de psihistrie, nu ar fi insa de neglijat, pentru punerea in ordine a neuronilor deranjati inca anterior evenimentului cu pricina.

  • Avatar comentarii

    MihaiT 20.04.2023, 03:16

    Da și cel mai bine in cazul asta iei atitudine și o calci cu mașina ha ha ha. Tipic românesc???

ALTE ȘTIRI
Rezultatele loto din 10 septembrie 2026
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
masa protocol mancare foto envato
Analiză
07:00
Cât cheltuie Guvernul pe trataţii, cocktailuri şi mese oficiale, dar şi pe maşinile de serviciu
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
9 sept.
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
9 sept.
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
9 sept.
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
07:45
Benzina și motorina s-au scumpit iar, joi, 10 septembrie. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
07:42
O menajeră înfometată a mușcat dintr-un măr și a rezolvat misterul unui jaf de bijuterii de 3.000.000 de dolari
07:36
Un român și-a făcut duș într-o fântână din Italia: „Nu este nici un polițist local prin zonă?”
07:19
Frații Andrew și Tristan Tate rămân în închisoare în SUA, cererea de eliberare a fost respinsă
TRENDING
9 sept.
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
9 sept.
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
9 sept.
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept.
Horoscop 10 septembrie 2026. Gemenii începe o perioadă dificilă la muncă și în viața de zi cu zi, iar complicațiile apar din cauza exagerărilor
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au transformat spectaculos ecosistemul local în doar un an. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Doi castori eliberați într-o pădure din Marea Britanie au ridicat un baraj lung de 35 de metri peste un pârâu prevenind inundarea unui drum: „Este uluitor”
Ce se întâmplă dacă găsești o bancnotă de 50 de euro pe parbriz. în Italia. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Trucul cu o bancnotă de 50 de euro pe care hoții îl folosesc ca să-i jefuiască pe șoferi, în Italia
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
9 sept.
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
9 sept.
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
9 sept.
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Sigla Ministerului Afacerilor Externe
06:10
Atenționare de călătorie MAE: Proteste de amploare ale transportatorilor din Serbia
Victor Ponta, în delegația românească la deschiderea Jocurilor Olimpice ale Nomazilor, organizate la Bișkek Sursa foto: captură YouTube/ AKIpress news
9 sept.
Victor Ponta a defilat alături de delegația României la Jocurile Mondiale ale Nomazilor. În arenă s-au aflat Xi Jinping și Vladimir Putin
Philips România a fost amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu. Sursă foto: Profimedia
9 sept.
Philips România, amendată cu un milion de euro după ce un angajat a dezinstalat WhatsApp de pe telefonul de serviciu
Militari români, femei și bărbați, îmbrăcați în uniforme militare
9 sept.
„O manipulare alarmistă”, demontată de Administrația Prezidențială: România nu trimite trupe pe frontul din Ucraina
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală