Cel puțin treizeci de furturi s-au înregistrat anul trecut numai în provincia Cuneo. De la cele mai mici vehicule, dar care pot costa până la 40.000 de euro, la cele sofisticate pentru munca la câmp, a căror valoare oscilează în jurul a 200.000 de euro, multe dintre ele au dispărut de sub nasul fermierilor.

Un fenomen răspândit și îngrijorător și care provoacă pagube foarte grave. Este o urgență în mediul rural, spun fermierii, care atrag atenția că hoții sunt organizați în bande și dau lovituri după lovituri.

Aceștia nu ies la atac doar noaptea, ci zi ziua, de exemplu, în timpul pompării apei pentru irigații sau al pauzelor, când, din păcate, încă se obișnuiește să se lase cheile în contact.

Vehiculelor furate li se scot plăcuțele de înmatriculare și sunt încărcate în transportoare auto sau camioane și ajung în țări din Europa de Est, în special în România.

Recuperarea bunurilor, un proces lung și costisitor

Cel care a lansat semnalul de alarmă este Coldiretti Cuneo, care a adunat zeci de sesizări de furt din zonele Albese și Braidese (La Morra, Sommariva Perno, Bra, Ceresole d’Alba, cu puncte de sortare a prăzii între Monteu Roero și Canale), la zona Cuneo (Cuneo și Peveraene), Vagienna și Trinità (B) Cebano-Monregalese (Mondovì și Castellino Tanaro) și Saviglianese.

Ce s-a discutat la Vila Dante între delegația Congresului SUA și politicienii români: „Tachinări despre democrația și alegerile din România și situația vizelor de America” | EXCLUSIV
Recomandări
Ce s-a discutat la Vila Dante între delegația Congresului SUA și politicienii români: „Tachinări despre democrația și alegerile din România și situația vizelor de America” | EXCLUSIV

În majoritatea cazurilor, datorită semnalului Gps de pe vehicule și investigațiilor poliției, bunurile furate sunt recuperate și returnate.

Însă, în cazul tractoarelor găsite în străinătate, practicile birocratice de repatriere îi obligă pe agricultori la un proces lung și obositor, precum și la cheltuieli mari.

Subiectul se află în centrul dezbaterilor din prefectură, în cadrul Comisiei pentru securitate și ordine publică, dar prezintă interes și pentru zona Torino și a fost dezbătut în cadrul unei conferințe organizată la Carmagnola de asociația carabinierilor.

„Colaborare maximă cu forțele de ordine pentru a stopa fenomenul”, a spus președintele Consiliului Regional, Davide Nicco.

Ar fi vorba despre o singură bandă

„Vom încerca să creăm o legătură directă între asociațiile profesionale, Consulatul sau Ambasada Italiei în România, deoarece acolo se găsesc multe tractoare furate. Obiectivul va fi acela de a facilita finalizarea procedurilor birocratice de repatriere la autoritățile române și de a evalua posibile soluții de reducere a costurilor suportate de fermieri”.  

Carabinierii lucrează pentru a-i depista pe autorii furturilor, cel mai probabil este vorba despre o singură bandă care operează în întreaga provincie. 

China poate câștiga războiul comercial cu Trump, avertizează specialiștii: „Xi Jinping are o mână câștigătoare”
Recomandări
China poate câștiga războiul comercial cu Trump, avertizează specialiștii: „Xi Jinping are o mână câștigătoare”

Escaladarea furturilor în mediul rural este îngrijorătoare ”, a declarat președintele Coldiretti Cuneo, Enrico Nada.

„O problemă care pune în pericol continuitatea activităților agricole, cu atât mai mult acum, odată cu sosirea primăverii, când companiile se pregătesc să înceapă lucrul la câmp cu viteză maximă, a atras acesta atenția.

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

FreeWokeNoReligion   •   17.03.2025, 12:22

“Poporul lui Georgescu “ , alesul lui Dumniezău a pornit războiul sfânt împotriva Occidentului depravat “woke” ! Nu căutați prea mult hoții, sunt votanți Kremlin Georgescu.

Adysp   •   17.03.2025, 10:11

Sant curios care e birocratia in italia de nu returneaza nu vor de fapt.infractorii din romania care sant dati in urmarire.gen iorgulescu e.t.c.majoritatea sant in italia.si nu vor sa ai extradeze

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbare!! A dispărut din atenția publicului după multe scandaluri, dar acum s-a întors și e de nerecunoscut! Cântăreața noastră s-a apucat de afaceri, are un look nou și vrea să ia viața de la zero
Unica.ro

Cu ce se ocupă acum Elena Băsescu! S-a retras din lumina reflectoarele însă ce s-a aflat i-a surprins pe mulți
Viva.ro
Cu ce se ocupă acum Elena Băsescu! S-a retras din lumina reflectoarele însă ce s-a aflat i-a surprins pe mulți
Scandal de proporții cu fata Catincăi Roman! “La început gingașă, apoi o fiară. Am chemat şi poliţia. Țipete, urlete, pagube de mii de euro”. Inclusiv Catinca Roman a fost nevoită să intervină
Libertateapentrufemei.ro
Scandal de proporții cu fata Catincăi Roman! “La început gingașă, apoi o fiară. Am chemat şi poliţia. Țipete, urlete, pagube de mii de euro”. Inclusiv Catinca Roman a fost nevoită să intervină
„Vreți fustă? Pe câmp”. Becali se dezlănțuie la adresa lui Jennifer Lopez: „Să plece la Ghimpaţi. Vreţi cocaină? Pe câmp”
Adevarul.ro
„Vreți fustă? Pe câmp”. Becali se dezlănțuie la adresa lui Jennifer Lopez: „Să plece la Ghimpaţi. Vreţi cocaină? Pe câmp”
Ce s-a aflat acum despre demisia Andreei Bălan de la Antena 1. De ce a părăsit artista postul de televiziune și a semnat ulterior cu TVR: „Acesta este și motivul pentru care a plecat”
Elle.ro
Ce s-a aflat acum despre demisia Andreei Bălan de la Antena 1. De ce a părăsit artista postul de televiziune și a semnat ulterior cu TVR: „Acesta este și motivul pentru care a plecat”
„România are multe bube, dar una dintre ele țipă cel mai tare”. Pe cine a atacat dur Maurice Munteanu în mediul online
Unica.ro
„România are multe bube, dar una dintre ele țipă cel mai tare”. Pe cine a atacat dur Maurice Munteanu în mediul online
Brânza de oaie "din Sibiu", dusă la analize. Rezultatele şocante, arătate apoi producătorilor
Observatornews.ro
Brânza de oaie "din Sibiu", dusă la analize. Rezultatele şocante, arătate apoi producătorilor
Horoscop 16 aprilie 2025. Leii au la dispoziție o zi specială în care va fi nevoie de generozitate autentică, în special în relațiile cu cei dragi
HOROSCOP
Horoscop 16 aprilie 2025. Leii au la dispoziție o zi specială în care va fi nevoie de generozitate autentică, în special în relațiile cu cei dragi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI