Fetița s-a sinucis, joi seara, în apartamentul familiei din Cisnădie și a fost găsită moartă de fratele în vârstă de doar 9 ani, care tocmai ce venise de afară, de la joacă.

Micuțul și-a sunat tatăl, care a solicitat sprijinul echipajelor medicale, în speranța că fata este încă în viață. Din nefericire, copila era decedată.

„În această seară, în jurul orei 19.40, prin apel 112, un bărbat a solicitat intervenția echipajelor medicale și a polițiștilor întrucât suspecta faptul că fiica sa, în vârstă de 12 ani, ar fi încercat să se sinucidă, spânzurându-se în apartamentul în care domicilia, în orașul Cisnădie.

Bărbatul fusese anunțat de către celălalt copil, un băiat în vârstă de 9 ani, că, după ce s-a întors acasă, ar fi găsit-o pe sora sa inconștientă”, informează Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Din păcate, la faţa locului, medicii şi poliţiştii au constatat că cele sesizate se confirmă, echipajul medical pronunţând decesul fetiţei.

În cauză, la nivelul Poliţiei Oraşului Cisnădie, s-a declanşat o anchetă în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor în care a survenit decesul fetei.

Citeşte şi:

Diana, o mamă româncă, a fost arestată în Japonia și acuzată că și-a ucis fiica de un an

Două fetiţe de 3 şi 5 ani, aruncate peste zidul de patru metri de la graniţa dintre Mexic şi SUA

„Am DIVORȚAT, dar am hotărât să nu știe nimeni!” » Anamaria Prodan a scăpat declarațiile care înconjoară România!
PARTENERI - GSP.RO
„Am DIVORȚAT, dar am hotărât să nu știe nimeni!” » Anamaria Prodan a scăpat declarațiile care înconjoară România!
BOMBĂ! Anamaria Prodan a dat ”amantele” lui Reghecampf de gol! Cine ar fi, de fapt, toate femeile care apar pe lângă el. Secretul s-a aflat!
Playtech.ro
BOMBĂ! Anamaria Prodan a dat ”amantele” lui Reghecampf de gol! Cine ar fi, de fapt, toate femeile care apar pe lângă el. Secretul s-a aflat!
Un tânăr pe trotinetă, șicanat în trafic de un motociclist, a intrat pe contrasens și a murit călcat de o mașină. A aruncat cu casca în el
Observatornews.ro
Un tânăr pe trotinetă, șicanat în trafic de un motociclist, a intrat pe contrasens și a murit călcat de o mașină. A aruncat cu casca în el
Horoscop 5 august 2021. Berbecii au parte de o zi interesantă, cu multe momente deschise către nou
HOROSCOP
Horoscop 5 august 2021. Berbecii au parte de o zi interesantă, cu multe momente deschise către nou
Tragedie pe o autostradă. Zece oameni au murit, iar 20 au fost răniţi, după ce camioneta în care se aflau s-a răsturnat
Știrileprotv.ro
Tragedie pe o autostradă. Zece oameni au murit, iar 20 au fost răniţi, după ce camioneta în care se aflau s-a răsturnat
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Telekomsport
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!
PUBLICITATE
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!