Filmul ”Dunkirk”, nominalizat la Premiile Oscar 2018. Filmul ”Dunkirk”, nominalizat la Premiile Oscar 2018 la categoria Cel mai bun film, regizat și scris de Christopher Nolan, prezintă povestea evacuării soldaților britanici de pe coasta vestică a Franței, care erau înprejmuiți de armata germană în regiunea Dunkirk, Franța. Evacuarea avut loc între 26 mai - 4 iunie 1940, în timpul bătăliei pentru Franța, în Cel de-al Doilea Război Mondial. Nominalizarile la Premiile Oscar 2018 au fost anunțate pe 23 ianuarie, iar gala de decernare a premiilor va avea loc pe 4 martie, la Teatrul Dolby din Hollywood. Pe Libertatea.ro puteți citi un LIVE TEXT de la Gala Premiilor Oscar 2018.
Cuprins:
Filmul lui Nolan are o lungime de 106 minute și a fost filmat pe film. Producția a avut un buget uriaș: 100.000.000 de dolari, la premieră a strâns aproximativ 11.000.000 de doari numai în Marea Britanie. În SUA, în primul weekend de la lansare, filmul a strâns 50.513.488 de dolari. La nivel mondial, pelicula a adunat fabuloasa sumă de 525.573.161 dolari.
În timp ce scria scenariul, Nolan a stat de vorbă cu oamenii care s-au aflat la Dunkirk în timpul evacuării, lucru despre care spune că l-a inspirat. ”Pentru britanici, Dunkirk este un pământ sacru, așadar am fost nevoit să tratez subiectul foarte atent”, a decalarat Nolan.
”Dunkirk” a oferit șansa unor actori foarte tineri să se afirme. Printre ei se numără Fionn Whitehead și Aneurin Barnard.
În 2015, Fionn era un actor care își dorea să apară pe marile ecrane în timp ce muncea într-o cafenea în Londra. În 2016 a jucat într-un serial tv difuzat de televiziunea britanică ITV și făcea parte din grupul Youth Theatre. În vârstă de 19 ani, el a jucat, în 2017, în filmul lui Christopher Nolan ”Dunkirk”, ceea ce i-a deschis calea pentru a avea o carieră de succes în actorie.
Aneurin Barnard, alt actor tânăr, a devenit cunoscut pentru rolul său din filmul Citadel (2012) și a câștigat premierul pentru ”Cel mai bun actor într-un Musical” la gala Laurence Oliver Award în 2010 pentru rolul său din Spring Awakening.
Criticul Manohla Dargis afirmă că filmul lui Chistopher Nolan este ”briliant” și explică că ”Dunkirk” atinge foarte bine subiectul, emoțiile și imaginea. ”Empatizarea lui Nolan cu realitatea viscerală de la Dunkirk lasă multe nespuse (...). Dunkirk este un turneu de forță a unei combinații dintre cinematografie și tehnică”, a scris criticul.
Totuși, nu toți sunt mulțumiți. Userul Humphreywashere a scris pe IMDB că ”dacă nu știi nimic despre Cel De-al Doilea Război Mondial, nu trebuie să vezi acest film”.
”Dacă ai o familie în forțele armate și îți place filmul ”Saving Private Ryan”, evită acest film, pentru că te va enerva, înfuria și plictisi. Nu te informează sau formează înțelegerea despre ce s-a întâmplat la Dunkirk. Povestea este despre ceva diferit, ceva ce nici măcar nu poate fi luat în considerare, ceva ”artistic”. Am văzut filmul despre evacuarea uimitoare de la Dunkirk. Dar în schimbul bilentului am primit ceva ieftin, jegos și insultător”, a mai scris utilizatorul de internet.
Filmul ”Dukirk” a fost lansat în România pe 21 septembrie 2017 și poate fi văzut la Grand Cinema & More (Băneasa Shopping City), Cine Globe Titan (Auchan Titan) și Happy Cinema Liberty Mall, în București.
1. ”Dunkirk” este scris, produs și regizat doar de Christopher Nolan.
2. Este bazat pe o poveste reală.
3. Este povestit din trei perspecitve: Pământ, Aer și Mare.
4. Actorii sunt foarte tineri.
5. A fost conceput special pentru ecranele de cinema IMAX.
6. Acesta este primul film al lui Nolan fără Michael Caine din 2002 până în prezent
Site-ul goldenderby.com a scris că ”Dunkirk” poate fi primul film care câștigă un premiu oscar, fără a avea nominalizări la categoria ”cel mai bun actor” sau ”cel mai bun scenariu”. Ultimul film care a avut această reușită a fost ”Grand Hotel” din 1932.
Alături de ”Dunkirk”, la categoria cel mai bun film intră: ”Darkest Hour”, ”Get Out”, ”Lady Bird”, ”Phantom Thread”, ”Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”, ”Call me By Your Name”, ”The Post” și ”The Shape of Water”.
FOTO: EPA