Misiunea de asasinare a lui Skripal și a fiicei sale la Salisbury a fost efectuată de agenți ai serviciilor secrete ruse, GRU. Într-un interval de 30 de ore, aceștia au ajuns în Marea Britanie, au plasat otrava și au părăsit țara.
O echipă de până la patru spioni, inclusiv o femeie, au fost trimiși să îl ucidă pe fostul agent dublu care i-a trădat, scrie Daily mail. Dintre aceștia, doi trebuiau să transporte și să administreze Novichok, iar alți doi trebuiau să le păzească spatele în cazurile în care tovarășii lor s-ar fi îmbolnăvit sau ar fi eșuat.
Numeroase surse de securitate spun că echipa era formată, cel mai probabil, din agenți deja existenți ai GRU pe care MI6 nu îi avea în baza de date și care au urmat-o pe Iulia de la Moscova la Londra pe 3 martie.
Tatăl și fiica au rămas inconștienți în Salisbury pe 4 martie, iar după ce și-au văzut treaba făcută asasinii au aruncat otrava ascunsă într-o sticlă de parfum în parcul Queen Elizabeth Gardens din orașul Wiltshire, unde a găsit-o patru luni mai târziu pe Dawn Sturgess și Charlie Rowley.
Echipa a fugit la Heathrow, de unde se crede că a zburat la Moscova cu un avion Aeroflot, la 30 de ore după ce au aterizat pe teritoriul britanic. Cel mai probabil aceștia au evitat să zboare direct la Moscova, luând prima dată un avion spre un aeroport din sudul Europei, Scandinavia, Elveția sau Turcia.
În aceeași zi, un post britanic de ascultare din Cipru a interceptat un mesaj codificat trimis spre Moscova, care a inclus fraza: „Pachetul a fost livrat” si a spus ca echipa „și-a încheiat misiunea cu succes”.
Ieri, CNN a transmis că serviciile secrete au reușit să identifice spionii urmăriți după ce au trecut prin programele de identificare facială peste 4.000 de ore de înregistrare de pe camerele de supraveghere din aeroporturile din Marea Britanie și din Salisbury. Se cunosc, de asemenea, „identitățile noi” folosite de aceștia pentru a se întoarce în Rusia.
Investigația realizată de britanici privind otrăvirea familiei Skripal s-a urgentat după ce Dawn Sturgess, în vârstă de 44 de ani, a murit luna aceasta, intrând în contact cu același tip de Novichok folosit în urmă cu patru luni și abandonat de ruși.
Agentul nervos era ascuns într-o sticlă de parfum, sugerând că unul dintre asasini poate să fi fost o femeie și că Dawn Sturgess și-a pulverizat substanța mortală pe încheieturi după ce a găsit-o într-un parc.
Partenerul ei Charlie Rowley, în vârstă de 45 de ani, a supraviețuit , dar starea sa a fost destul de gravă, după ce a fost contaminat și el cu substanța chimică.
Se pare că britanica a fost expusă la o substanță de cel puțin 10 ori mai mare decât cea cu care au intrat în contact Skripal și fiica lui.
Citește și: ANALIZĂ / Amnistia fiscală pe înțelesul tuturor: ”Unii sunt mai deștepți și alții mai proști”