DNA a anunțat astăzi că 12 persoane au fost reținute „în legătură cu presupusa atribuire frauduloasă a unor contracte de achiziție publică la spitale din județele Brașov și Harghita”.

„Cauza are ca obiect presupusa atribuire frauduloasă, de către persoane din conducerea unor spitale din judeţele Braşov şi Harghita, a unor contracte prin care unităţile respective ar fi achiziţionat echipamente şi produse medicale supraevaluate, dintre care unele nu îndeplineau condiţiile de conformitate, iar altele nici nu erau necesare. Pentru atribuirea contractelor preferenţiale plătite din bani publici, spitalele în cauză ar fi organizat proceduri formale prin care să fie desemnată câştigătoare o anumită firmă”, au transmis procurorii într-un comunicat.

Firma menționată de procurorii DNA este SC Chantel Sante SRL, o firmă a familiei fostei șefe a DSP Brașov despre care Libertatea a scris ieri.

Comunicatul DNA:

Au fost reţinuţi:

– IONESCU RAMONA DELIA, la data faptei manager al Spitalului de Boli Infecţioase Braşov, pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit

– OLARU OANA GABRIELA, la data faptei director financiar – contabil în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Braşov, pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit

– NEDELEA GHEORGHE, la data faptei referent de specialitate al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Braşov, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit

– KADAS ILUNA MARIUS ANDREI, la data faptelor consilier judeţean şi preşedinte al comisiei pentru sănătate, protecţia copilului şi a persoanelor adulte în cadrul Consiliului Judeţean Braşov; preşedinte al Consiliului de Administraţie al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Braşov, pentru comiterea infracţiunilor de: trafic de influenţă, instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit

– POPA MARIUS CRISTIAN, consilier local în municipiul Săcele, pentru comiterea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă

– MIRICĂ EMANOIL ofiţer de poliţie în cadrul Brigăzii de Operaţiuni Speciale Braşov din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia Operaţiuni Speciale, pentru comiterea infracţiunilor de: folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii; compromiterea intereselor justiţiei; luare de mită prevăzută (4 acte materiale); trafic de influenţă (5 acte materiale)

– LUKACS ANTAL, manager al Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, pentru săvârşirea infracţiunilor de: trei infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite; trei infracţiuni de luare de mită; cumpărare de influenţă

– BALINT ENIKO, referent la Serviciul Achiziţii Publice în cadrul Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, pentru comiterea infracţiunilor de: trei infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite; patru infracţiuni de luare de mită; folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii

– BARCZAN LASZLO, la data faptelor magazioner în cadrul Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, pentru comiterea infracţiunilor de: abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (două infracţiuni); luare de mită (două infracţiuni)

De asemenea, au fost reţinute trei persoane fizice – administratorul unei firme, şoferul şi contabilul acestuia pentru mai multe infracţiuni, printre care dare de mită şi trafic de influenţă.

Potrivit procurorilor, în acelaşi dosar se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de SC CHANTEL SANTE SRL, pentru patru infracţiuni de dare de mită, cumpărare de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite, două infracţiuni de instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite.

Procurorii au precizat că din cercetări au stabilit următoarea stare de fapt:

1. În perioada octombrie 2019 – septembrie 2020, suspectul Kadas Iluna Marius Andrei, în calitatea menţionată mai sus, ar fi primit de la un om de afaceri care controla SC Chantel Sante SRL, în mod direct, suma de 5.000 de euro şi indirect, prin intermediul suspectului Popa Marius Cristian, suma de 20.000 de euro (din care acesta din urmă şi-ar fi oprit o parte) pentru a-şi exercita influenţa pe care a pretins că o are asupra funcţionarilor publici cu putere de decizie din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Braşov.

„Influenţa s-ar fi dovedit una reală deoarece, la data de 18 februarie 2020, unitatea spitalicească a încheiat cu societatea omului de afaceri, ce avea ca obiect principal de activitate comerţul cu ridicata al produselor farmaceutice, un contract privind achiziţia unui robot pentru dezinfecţia cu ultraviolete a mediului, în valoare de 949.620 de lei cu TVA ( în condiţiile în care valoarea de piaţă a produsului era cuprinsă între 285.000 lei şi 380.000 de lei)”, au transmis procurorii.

Ulterior, la data de 10 aprilie 2020, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Braşov ar fi efectuat către SC Chantel Sante SRL plata în întregime a contravalorii robotului menţionat mai sus.

„Din probele administrate până în prezent a rezultat că atribuirea către societatea respectivă a contractului de achiziţie s-a realizat în mod fraudulos, cu implicarea directă a suspecţilor Ionescu Ramona Delia, Olaru Oana Gabriela şi Nedelea Gheorghe, având în vedere că investiţia nu era necesară, a fost mult supraevaluată, iar punerea în funcţiune a robotului nu s-a realizat nici până în prezent. În contextul menţionat mai sus, procurorii anticorupţie au dispus, în prezenta cauză, efectuarea unor activităţi procedurale de către ofiţerii de poliţie din cadrul I.G.P.R. – Brigada de Operaţiuni Speciale Braşov”, au mai explicat procurorii.

Potrivit acestora, după ce suspectul Mirică Emanoil a aflat cu exactitate, în modalitatea descrisă anterior, aspectele cercetate şi persoanele vizate de anchetă, ar fi comunicat aceste informaţii omului de afaceri, îngreunând urmărirea penală care se desfăşura în cauză.

„Pentru aceste «servicii», dar şi în schimbul promisiunii de a îşi folosi influenţa pe care a pretins că o are pe lângă ofiţeri de poliţie şi procurori din cadrul D.N.A. – Serviciul Teritorial Braşov pentru a afla mai multe detalii despre mersul anchetei, suspectul Mirică Emanoil ar fi primit de la omul de afaceri mai multe foloase necuvenite (bani, produse alimentare şi intervenţii stomatologice)”, au mai precizat procurorii.

2. Într-un context asemănător, în perioada 10 aprilie – 2 decembrie 2020, suspectul Lukacs Antal, manager al Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, cu încălcarea prevederilor legale privind achiziţiile publice, ar fi aprobat încheierea, cu societatea aceluiaşi om de afaceri, a mai multor contracte ce aveau ca obiect achiziţionarea, de către spitalul respectiv, a unor produse medicale (achitate în totalitate până în prezent).

„O contribuţie importantă în aceste demersuri ar fi avut-o şi suspecţii Balint Eniko şi Barczan Laszlo, referent în cadrul Serviciului Achiziţii Publice, respectiv magazioner în cadrul Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, care ar fi întocmit o parte dintre documente şi ar fi permis omului de afaceri, prin intermediul celor doi angajaţi ai săi (şoferul şi contabilul) accesul la informaţii confidenţiale cuprinse în ofertele depuse de alţi operatori economici”, au precizat procurorii.

Potrivit acestora, „o parte dintre produse ar fi fost achiziţionate fără ca acest lucru să se impună în raport de nevoile unităţii spitaliceşti (de exemplu, branulele care deja existau în stoc într-o cantitate suficientă pentru şase luni şi alte produse consumabile destinate unei părţi a spitalului care încă nici nu fusese finalizată)”, se mai arată în ordonanţa procurorilor.

De fiecare dată, toate preţurile produselor comandate ar fi fost supraevaluate.

În aceeaşi perioadă, suspectul Lukacs Antal, în schimbul efectuării cu prioritate a unor plăţi către SC Chantel Sante SRL, i-ar fi cerut omului de afaceri să-şi folosească influenţa pe care acesta ar fi pretins că o are asupra persoanelor de conducerea Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate, în scopul obţinerii nivelului de acreditare corespunzător clasei a doua, deşi spitalul îndeplinea doar condiţiile cerute de lege pentru acordarea clasei a treia.

Pentru demersurile descrise mai sus, omul de afaceri ar fi promis şi remis celor doi suspecţi sume de bani şi alte foloase după cum urmează:

– suspectul Lukacs Antal ar fi primit suma totală de 10.000 de euro şi ar fi acceptat promisiunea remiterii unui procentaj de 20% din valoarea unor anumite contracte evaluate de 2.136.706 lei, respectiv echivalent a 89.000 de euro

– suspecţii Balint Eniko şi Barczan Laszlo ar fi primit şi acceptat promisiunea remiterii de bani şi foloase necuvenite, necuantificate până în prezent.

„Prin aceste demersuri, suspecţii ar fi adus un prejudiciu în dauna spitalelor amintite mai sus în valoare totală de 1.669.234 de lei, concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit în acelaşi cuantum pentru societatea SC Chantel Sante SRL”, au mai explicat procurorii.

Citește și: Culmea atribuirilor directe: o firmă a familiei fostei șefe a DSP Brașov are toate contractele fără licitație încheiate cu un singur spital

Câți bani primește Cătălin Moroșanu la „Survivor România”. Nu se apropie de Jador, cel mai bine plătit concurent
PARTENERI - GSP.RO
Câți bani primește Cătălin Moroșanu la „Survivor România”. Nu se apropie de Jador, cel mai bine plătit concurent
Horoscop 20 ianuarie 2021. Balanțele sunt pe punctul de a lua decizii grave, cu consecințe neprevăzute
HOROSCOP
Horoscop 20 ianuarie 2021. Balanțele sunt pe punctul de a lua decizii grave, cu consecințe neprevăzute
Țeapa luată de un bărbat care a lăsat garanție mașina de 30.000 € pentru un împrumut de 5.000 €
Știrileprotv.ro
Țeapa luată de un bărbat care a lăsat garanție mașina de 30.000 € pentru un împrumut de 5.000 €
ŞOC în cazul care a cutremurat ţara! Nu a murit! Văzută în altă ţară:“Erau ochii ei, sunt sigur de ce am văzut”
Telekomsport
ŞOC în cazul care a cutremurat ţara! Nu a murit! Văzută în altă ţară:“Erau ochii ei, sunt sigur de ce am văzut”
Legătura dintre bani și emoții. Ce trebuie să știi ca să pui mai mult deoparte (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
Legătura dintre bani și emoții. Ce trebuie să știi ca să pui mai mult deoparte (PUBLICITATE)