Considerat în anii '90 moştenitorul regimului, "prinţişorul" a fost obligat recent să părăsească un hotel din Macao, oraş din sudul Chinei celebru pentru cazionurile sale, unde avea o datorie de 15.000 de dolari (11.400 de euro), potrivit unei surse din cadrul administraţiei locale citate de publicaţie. Un angajat al prestigiosului Grand Lapa Hotel din Macao a declarat pentru săptămânal că Kim Jong-nam a fost obligat să plece din camera pe care o ocupa la etajul al 17-lea al clădirii, după ce a vrut să achite plata cu o carte de credit care a fost refuzată.
Problemele recente ale lui Kim Jong-nam au început după ce acesta a declarat în ianuarie pentru cotidianul japonez Tokyo Shimbun că tatăl său, decedat în decembrie, se opunea unei succesiuni ereditare de a treia generaţie în Coreea de Nord, singura dinastie comunistă din lume. Succesiunea ereditară "nu corespunde comunismului şi tatăl meu era împotrivă", a declarat atunci Kim Jong-nam, în vârstă de 40 de ani.
"Se pare că biroul politic a decis să îl pedepsească pe "playboy-ul comunist" şi să înceteze să îi mai trimită bani", susţine directorul din Macao al Post Daily, Harald Bruning.
Kim Jong-nam a ocupat funcţii strategice în cadrul statului nord-coreean în anii '90. Dar tentativa sa din 2001 de a merge în Japonia împreună cu două femei şi fiul său, sub o identitate falsă, a generat un scandal răsunător. Tatăl lui i-ar fi refuzat atunci orice nou post cu responsabilitate. Jong-Nam a sfârşit prin a părăsi ţara.