În urma plângerilor făcute de cei doi, Parchetul Judecătoriei Sectorului 5 a deschis un dosar penal în care se cercetează fapte de ameninţare şi tulburarea ordinii publice, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, Andreea Ceauşu.

Incidentul a fost povestit, pe blog, de către Raluca Feher, care susține că „fiul unui mare actor român”, i-a recunoscut pe Valentin Dragnea și pe soția acestuia și a început să strige la ei.

„Nora lui Liviu Dragnea a strigat așa: băăi, săracule, tu știi cine suntem noi, măi? Tu știi cine e bărbată-miu? Tu știi ce o să vă facem, băi?”. Dar fiul marelui actor nu a băgat-o în seamă. A parcat mașina, și-a luat nevasta și au intrat în casă. În cinci minute, însă, ce să vezi, nu unul, ci două echipaje de poliție în fața viluței modeste”, a scris Raluca Feher, pe blogul său.

Cei doi au chemat poliția, însă pentru că bărbatul nu îi amenințase și nici nu a devenit violent fizic, ofițerii de poliție nu au luat nicio măsură, potrivit Digi 24.

„În urmă cu aproximativ două săptămâni, o persoană a formulat plângere cu privire la săvârșirea infracțiunilor de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice. Anterior, aceeași persoană, prin apel 112 a sesizat că a fost agresată verbal de două persoane necunoscute (și „fiul unui mare actor român” se afla cu soția – n.r.). Cercetările sunt continuate de subunitatea de poliție, sub supravegherea unității de parchet, în vederea stabilirii întregii situații de fapt și de drept” au declarat reprezentații Poliției Capitalei, pentru Libertatea.

Nunta fiului lui Liviu Dragnea, Valentin Dragnea, cu Gina Alexandra Tătulescu, care a avut loc la sfârșitul lunii august, a fost considerată evenimentul politico-monden al anului!  Mai mult, fiul lui Dragnea a strâns o avere din darul de nuntă.

Potrivit informațiilor Libertateacununia religioasă a avut loc „în stil american”, pe pajiștea Palatului Snagov, după ce familia Dragnea a luat decizia de a o muta de la biserica Elefterie, de teama unor eventuale proteste, locul unde fusese stabilită inițial și unde slujește tatăl miresei.


Citește și: O româncă adoptată în Suedia în urmă cu peste 20 de ani și-a căutat cu disperare mama și frații. Primarul i-a dat vestea cea mare pe Facebook


 

Dan Puric: "Am vrut să ajut o fată care era oarbă. Am strâns 6.000 de euro, biserica vreo 4.000. Și l-am sunat. «Băi Gigi, te rog din suflet»” Reacția lui Becali
PARTENERI - GSP.RO
Dan Puric: "Am vrut să ajut o fată care era oarbă. Am strâns 6.000 de euro, biserica vreo 4.000. Și l-am sunat. «Băi Gigi, te rog din suflet»” Reacția lui Becali
Decizie ȘOCANTĂ luată de Carmen Bejan, studenta criminală de la Medicină, în pușcărie. Ce se va întâmpla cu tatăl...
PARTENERI - PLAYTECH
Decizie ȘOCANTĂ luată de Carmen Bejan, studenta criminală de la Medicină, în pușcărie. Ce se va întâmpla cu tatăl...
Horoscop 25 noiembrie 2020. Balanțele se simt bine în propria piele și învață din propriile experiențe
HOROSCOP
Horoscop 25 noiembrie 2020. Balanțele se simt bine în propria piele și învață din propriile experiențe
Un bărbat a mers la spital crezând că are Covid-19, însă ce medicii ce au descoperit este complet neașteptat
Știrileprotv.ro
Un bărbat a mers la spital crezând că are Covid-19, însă ce medicii ce au descoperit este complet neașteptat
Vedeta apreciată în ţară, descoperită pe site-urile pentru adulţi! Şi-a pierdut locul de muncă deja şi nu va mai apărea la TV
Telekomsport
Vedeta apreciată în ţară, descoperită pe site-urile pentru adulţi! Şi-a pierdut locul de muncă deja şi nu va mai apărea la TV