„Este o bună întrebare. Cred că trebuie să o puneți Guvernului care era atunci și nu a respectat pașii legali. Era un alt premier care astăzi am văzut că dă lecții la televizor”, a afirmat Florin Cîțu, la Parlament.

„Așteptăm de la Guvern soluțiile. Sunt sigur că decizia CCR va fi pusă în vigoare în 45 de zile”, a adăugat președintele Senatului și al PNL.

Ordonanța de Urgență a Guvernului 192/2020, care modifică legea prin care au fost impuse măsurile anti-COVID, printre care și obligativitatea purtării măștii în spațiile publice deschise, este neconstituțională, a decis ieri, 15 februarie, Curtea Constituţională a României.

CCR a argumentat decizia invocând nerespectarea procedurilor de către Guvernul condus pe atunci de Ludovic Orban. Mai precis, avizul Consiliului Legislativ, deşi consultativ şi nu obligatoriu, lipsea din OUG.

Decizia CCR nu anulează amenzile

Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a declarat pentru Libertatea ieri, 15 februarie, că dacă amenzile au fost contestate de oameni în termenul stabilit de lege, atunci judecătorii vor decide dacă le vor anula sau nu.

„Decizia Curții nu anulează amenzile, pentru că are putere numai pentru viitor. Dacă au fost contestate în termen, judecătorul va decide ce va face. Dacă nu au fost contestate în termen, se vor executa”, a afirmat Augustin Zegrean pentru Libertatea.

Fostul președinte al CCR a precizat că decizia Curții intră în vigoare abia după motivarea ei și după publicarea în Monitorul Oficial.

„Este termen de motivare o lună, adică 30 de zile. Apoi, legea va fi suspendată timp de 45 de zile. După cele 45 de zile, dacă nu se produce alt text care să ne oblige, suntem liber la mască”, a explicat Zegrean.

Urmărește-ne pe Google News
Discursul prin care David Popovici i-a cucerit pe maghiari. Ce a spus despre Ungaria într-un interviu
GSP.RO
Discursul prin care David Popovici i-a cucerit pe maghiari. Ce a spus despre Ungaria într-un interviu
ȘOC! Ea e iubita lui David Popovici! Cum arată tânăra, primele imagini cu ea
Playtech.ro
ȘOC! Ea e iubita lui David Popovici! Cum arată tânăra, primele imagini cu ea
Trei fraţi din Timiş, bătuţi, violaţi şi obligaţi de asistenţii maternali să poarte urzici în lenjerie. Agresorii au fost condamnaţi la 23 de ani de închisoare
Observatornews.ro
Trei fraţi din Timiş, bătuţi, violaţi şi obligaţi de asistenţii maternali să poarte urzici în lenjerie. Agresorii au fost condamnaţi la 23 de ani de închisoare
Horoscop 26 iunie 2022. Peștii au parte de o zi frumoasă, pe care ar fi bine să o petreacă în familie, dar într-un mediu diferit
HOROSCOP
Horoscop 26 iunie 2022. Peștii au parte de o zi frumoasă, pe care ar fi bine să o petreacă în familie, dar într-un mediu diferit
Laurențiu Reghecampf a dat lovitura cu „Reghe Ranch”! Profit uriaș în afaceri pentru antrenor
Știrileprotv.ro
Laurențiu Reghecampf a dat lovitura cu „Reghe Ranch”! Profit uriaș în afaceri pentru antrenor
"Nu mai are mult". Spioni infiltraţi în Kremlin au aflat cât mai are de trăit Vladimir Putin! Data înaintată de informatori
Orangesport.ro
"Nu mai are mult". Spioni infiltraţi în Kremlin au aflat cât mai are de trăit Vladimir Putin! Data înaintată de informatori
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
PUBLICITATE
Anunț MedLife, care implică dezvoltarea calității serviciilor medicale la nivelul județului Timiș
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro
PUBLICITATE
Got Wood Design, atelierul de mobilier handmade pornit în joacă și ajuns business de zeci de mii de euro