Florin Oprea, subofițerul care și-a înjunghiat mortal iubita, pe Alexandra Marin, într-un coafor din Titu, în ianuarie, a fost condamnat la 25 de ani de închisoare. Instanța a stabilit de asemenea ca fostul militar să plătească daune în valoare de 3.000.000 de lei părinților și copiilor Alexandrei.
Magistrații Curții de Apel București au admis, marți, apelul formulat de părinții Alexandrei, ca părți civile în proces, și au desființat în parte sentința penală pronunțată dee Tribunalul Militar București pe 27 septembrie 2018.
Astfel, a fost schimbată încadrarea juridică și modificată valoarea despăgubirilor în acest caz, notează observator.tv.
"În baza art.421 alin.(1) lit.a) C.proc.pen. admite apelurile declarate de părţile civile: Marin C.Niculae; Marin G.Cornelia; minorul Radu Andrei Bogdan prin reprezentanţi legali Marin Niculae şi Marin Cornelia; minora Oprea Ştefania Elena prin reprezentanţi legali Marin Niculae şi Marin Cornelia împotriva sentinţei penale nr.76/27.09.2018 a Tribunalului Militar Bucureşti pe care o desfiinţează în parte numai cu privire la încadrarea juridică şi la despăgubirile civile, astfel:
Conform art.275 alin.(2) C.proc.pen. obligă pe inculpat la 500 (cincisute) lei cheltuieli judiciare statului", se arată în sentința definitivă pronunţată marți, 11 decembrie 2018.
Pe 23 ianuarie, Alexandra Marin (foto) , o tânără de 25 de ani, se afla într-un coafor din orașul Titu, județul Dâmbovița. La un moment dat, subofițerul MApN Florin Oprea, de care tânăra se despărțise după o relație de mai mulți ani, a intrat în salon, fiind înarmat cu un cuțit.
La un moment dat, militarul a înjunghiat-o pe Alexandra de cinci ori, cu o cruzime ieșită din comun.
Tânăra a fost transportată de urgență la Spitalul din Titu, unde a murit.
Potrivit sursei citate, Florin Oprea și Alexandra Marin aveau împreună o fetiță de trei ani. Alexandra mai avea un băiat, în vârstă de 6 ani, dintr-o altă relație.