Peste 60 de pacienţi şi angajaţi ai Centrului de Recuperare Neuropsihiatrică din Galda de Jos, judeţul Alba, au fost testaţi pozitiv cu noul coornavirus, scrie Adevărul.
Au fost confirmate 102 cazuri noi de COVID-19 în judeţul Alba, în ultimele 24 de ore, potrivit datelor transmise joi, 8 octombrie, de către Direcţia de Sănătate Publică.
53 dintre cazuri provin de la Centrul de Recuperare din Galda de Jos, unde, miercuri, au fost făcute publice alte 10 teste pozitive.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Alba împreună cu reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Alba au evaluat situaţia şi, având în vedere structura funcţională şi resursele materiale şi umane existente în centrul rezidenţial, au convenit următoarele:
DGASPC Alba a asigurat stocuri de dezinfectanţi, de biocide şi de echipamente de protecţie pentru angajaţi: combinezoane, halate, măşti, mănuşi şi viziere, iar medicul centrului este în legătură permanentă cu un medic infecţionist, în vederea stabilirii schemei de tratament adaptată fiecărui beneficiar.
Personalul angajat care a fost testat pozitiv este în izolare, la domiciliu, sub monitorizarea medicului de familie şi a DSP Alba.
Testarea personalului angajat şi a beneficiarilor serviciilor oferite în cadrul centrului continuă, astfel că în cursul dimineţii de astăzi au fost recoltate probe de la 68 de salariaţi, urmând ca, după amiază să fie recoltate probe de la 105 beneficiari.
În cadrul serviciului rezidenţial, unde sunt ocrotiţi 180 de persoane adulte cu dizabilităţi şi îşi desfăşoară activitatea 177 de angajaţi, s-au luat măsuri de igienizare şi dezinfectare suplimentare.
Libertatea a scris că jumătate din totalul cazurilor de COVID-19 apărute în focare din sistemul de sănătate sunt în unităţi psihiatrice și guvernanții nu vorbesc despre asta.
Peste 422 de cazuri COVID-19 la pacienţi internaţi pentru tulburări psihice, într-o singură lună. Cei mai vulnerabili pacienţi au fost expuşi virusului chiar de instituţia care-i are în grijă. Chiar şi-aşa, domeniul sănătăţii mintale lipseşte cu desăvârşire din discursurile şi planurile autorităţilor.