Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) a anunțat luni că a luat act de decizia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) prin care s-a declanșat procedura de faliment împotriva asigurătorului City Insurance, companie la care au polițe RCA 3 milioane de români.
Cuprins:
FGA arată că poate primi cereri de deschidere a dosarelor de daună din partea potențialilor creditori ai City Insurance.
„Astfel, începând de astăzi, FGA poate proceda, la cererea posibililor creditori de asigurări ai Societăţii de Asigurare Reasigurare City Insurance, la deschiderea dosarelor de daună”, conform FGA.
Cererile de deschidere a dosarelor de daună se pot completa în situaţia în care s-a produs un eveniment acoperit de poliţele în vigoare. Acestea se pot depune între perioada retragerii autorizației de funcționare a companiei și data denunțării contractelor, dar nu mai târziu de 90 de zile de la decizia instanței de deschidere a falimentului.
Potrivit legii, doar de la data publicării deciziei ASF în Monitorul Oficial al României creditorii de asigurări ai Societăţii de Asigurare Reasigurare City Insurance pot depune cereri de plată la FGA (Anexa nr. 10) sau cereri de restituire primă (Anexa nr. 9).Fondul de Garantare a Asiguraților:
ASF a decis că Fondul de Garantare a Asiguraților va prelua dosarele de daună, precum și evidenţele tehnico-operative şi contabile aferente acestora în termen de 30 de zile de la data retragerii autorizaţiei de funcţionare a societăţii.
După preluarea acestora, FGA va publica listele potenţialilor creditori de asigurare.
Plata despăgubirilor se va face în limita a 450.000 lei pentru fiecare creditor.
FGA face apel la potențialii creditori ai City Insurance să depună cererile online sau să le trimită prin poștă.
Fondul de Garantare a Asiguraţilor este o schemă de garantare în domeniul asigurărilor şi are drept scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător.
Acesta a plătit din fondurile proprii despăgubirile din falimentele Astra Asigurări și Carpatica Asig, intrate în faliment în 2015 și 2016.
Conform legislației, FGA se finanțează prin impunerea unei taxe pe care o plătesc toți asigurații din România. Acesta percepe 1% din valoarea asigurărilor generale și 0,4% din asigurările de viață, conform site-ului propriu.
City Insurance este controlată de către Dan Odobescu, cumnatul fostului premier Adrian Năstase. Conform Termene.ro, acesta deține 85% din acțiunile Vivendi International, care controlează City Insurance.
Un vehicul de investiții olandez, I3CP Holdings BV, care are legături cu Biserica Ortodoxă Greacă, urma să injecteze 150 de milioane de euro în City Insurance, însă acesta nu a transferat banii.