MENIU CAUTĂ
, de Daniel Ionașcu

Fondurile de pensii reacționează la acuzele lui Vâlcov și Teodorovici: Randamentele de la Pilonul II au depășit constant inflația, anul trecut nu s-a întâmplat asta din cauza OUG 114

Distribuie

Fondurile de pensii de la Pilonul II au depășit constant inflația de la introducerea acestora în anul 2008, randamentul mediu fiind de 8,03% pe an, față de un plus de 2,95% pentru inflație în același interval.

Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) a reacționat după ce Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor, a anunțat că banii de pensii ai românilor care optează să treacă de la Pilonul II la Pilonul I, gestionat de stat, vor putea fi investiți în spitale și a spus că dacă un business nu are randamente peste inflație atunci nu are de ce să existe.

De asemenea, Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă, a afirmat că randamentul fondurilor a fost sub rata inflaţiei în ultimii doi ani, iar randamentul lor este la jumătate faţă de titlurile de stat.

„Randamentul total realizat de toate fondurile de Pilon II de la start (20 mai 2008) şi până la finele anului 2018 a fost de 127,1%, adică un randament mediu anualizat de 8,03% pentru toată perioada de funcţionare a Pilonului II. Acest indicator este cu mult peste rata totală inflaţiei din perioada analizată (36,3%), respectiv rata medie anualizată a inflaţiei pentru exact aceeaşi perioadă (2,95%)”, se arată în comunicat.

Peste 7 milioane de români au conturi la Pilonul II, unde se găsesc mai bine de 48 de miliarde de lei, echivalentul a 10,2 miliarde de euro.

Din această sumă, 1,5 miliarde de euro reprezintă câştigul obţinut din investiţii.

Guvernul a provocat căderea bursei

„Performanţele fondurilor de pensii, în România şi în lume, vor avea întotdeauna o anumită volatilitate, ele urmărind îndeaproape evoluţia pieţelor financiare şi a economiei în ansamblu. Mai mult, aceste evoluţii sunt puternic influenţate nu doar de mediu economic, ci şi de deciziile politice. Un astfel de moment a fost adoptarea la finele lunii decembrie 2018 a OUG 114/2018, care a produs scăderi bruşte şi severe ale pieţelor financiare din România, inclusiv a Bursei de la Bucureşti, unde fondurile de pensii au investiţii semnificative”, se mai arată în comunicat.

APAPR consideră că acesta a fost unul din principalele motive pentru care anul 2018 a fost singurul an de la înfiinţarea Pilonului II când randamentul la nivelul unui an a fost sub rata inflaţiei.

Fondurile de la Pilonul II investesc circa 20% din banii de care dispun pe bursa de la București.

Ordonanța 114, arătată cu degetul

Ordonanța 114 este cea prin care au fost introduse ”taxa pe lăcomie” asupra băncilor, dar și taxe suplimentare pe jocurile de noroc, energie și telecomunicații.

În urma adoptării acesteia, bursa de la București a consemnat mari scăderi, ca urmare a afectării băncilor și companiilor energetice listate.

Alte modificări impuse prin OUG 114 vizează sistemul de pensii private. Mai exact, sunt scăzute comisioanele de administrare, iar fondurile sunt obligate să aducă în România 800 de milioane de euro.

Valentin Lazea, economistul-șef al BNR, a afirmat ieri că cei 7 administratori de pensii private se gândesc să se retragă din România din cauza acestei ordonanțe.

Citește mai multe despre darius valcov, Eugen Teodorovici, pensii și pilonul II pe Libertatea.

Comentarii