Fosta iubită a lui Hunter Biden a declarat în instanță că acesta se droga „la fiecare 20 de minute sau cam așa ceva”

 1 comentariu
Arhiva foto

Mărturia depusă de Zoe Kestan, fosta iubită a fiului președintelui american Joe Biden, a avut loc în cadrul procesului din Wilmington, Delaware, în care Hunter Biden este judecat pentru acuzații legate de deținerea unei arme de foc în timp ce era consumator de droguri, relatează BBC. Este primul proces în care este implicat fiul unui președinte american în exercițiu.

În acest caz, Hunter Biden este acuzat că a mințit cu bună știință în documentele federale, când a afirmat că nu era consumator de droguri pentru a cumpăra un revolver și muniție de la un magazin de arme din Wilmington, în octombrie 2018. De asemenea, el este acuzat că a deținut ilegal arma timp de 11 zile. Fiul lui Joe Biden a pledat nevinovat, iar avocații săi susțin că acesta era în perioada de recuperare atunci când a cumpărat arma.

Dacă va fi găsit vinovat pentru toate capetele de acuzare, Hunter Biden riscă să fie condamnat la 25 de ani de închisoare.

Ce a declarat fosta iubită a lui Hunter Biden

În declarația sa din fața instanței, Zoe Kestan, care l-a întâlnit pe Biden în decembrie 2017, în timpul unui „dans privat” la un club select din New York, a spus că acesta retrăgea deseori bani pentru tranzacții cu droguri și că, atunci când s-au cunoscut, el se droga cu cocaină „la fiecare 20 de minute sau cam așa ceva”.

Când s-au întâlnit la clubul din New York, acesta a început să se drogheze „după 10 minute”, a mai afirmat fosta iubită a lui Hunter Biden.

Acest tipar s-a repetat în timpul relației lor în camere de hotel de lux din New York, New Jersey și California, a mai declarat Zoe Kestan, adăugând că Biden „ar fi vrut să fumeze imediat ce se trezea”. Ea a susținut că l-a văzut pe Hunter Biden drogându-se și în Malibu, California, în septembrie 2018, cu o lună înainte de cupărarea armei.

Procurorii au arătat juriului imagini despre care au spus că au fost surprinse de Zoe Kestan și care arătau pipe de crack în camerele în care a stat cu Hunter Biden.

Mărturia vânzătorului de arme

Printre cei care au dat declarații s-a numărat și Gordon Cleveland, fost angajat al magazinului de arme, de unde Biden a cumpărat pistolul.

Cleveland a declarat că le-a spus tuturor clienților, inclusiv fiului președintelui, să completeze „sincer” formularul.

Acuzarea încearcă să dovedească faptul că Hunter Biden abuza de cocaină crack atunci când a achiziționat arma. Pe de altă parte, avocatul lui Biden, Abbe Lowell, a declarat în fața juriului că pistolul a fost cumpărat „la impuls”, în urma insistenței vânzătorului.

De altfel, Gordon Cleveland a admis că era cunoscut ca fiind capabil să vândă orice, mai ales arme scumpe și de înaltă calitate, dar a negat că a încercat vreodată să-i „vândă mai mult” lui Biden.

Declarațiile fostei soții despre consumul de droguri al lui Hunter Biden

Și fosta soție a lui Hunter Biden, Kathleen Buhle, au depus mărturie, afirmând că a aflat prima dată în 2015 că acesta consumă droguri, după ce a găsit o pipă de crack într-o scrumieră. Cei doi au fost căsătoriți în perioada 1993 - 2017 și au împreună trei fiice. Buhle a susținut, se asemenea, că Biden „nu era el însuși” când se droga și că, la finalul mariajului lor, „el nu a vrut să meargă la dezintoxicare”.

Întrebată de avocatul fostului său soț, dacă l-a văzut pe acesta drogându-se în 2018 ea a spus că „nu”.

La audierile de miercuri au fost prezente și prima doamnă a SUA, Jill Biden, mama vitregă a lui Hunter Biden, și soția acestuia, Melissa Cohen Biden. Președintele Joe Biden este în aceste zile în Franța, unde participă la evenimentele de comemorare a 80 de ani de la Debarcarea în Normandia, din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Acuzarea este așteptată să își încheie pledoaria joi, după ce va chema alți șase martori, inclusiv pe Hallie Biden, fosta parteneră a lui Hunter Biden și văduva fratelui său, precum și ofițeri de poliție din statul Delaware, un agent de la Departamentul de Combatere a Drogurilor și un expert criminalistic.

Joi, juriul este așteptat să afle cum Hallie Biden a devenit, de asemenea, dependentă de cocaină crack în timpul scurtei sale relații cu Hunter Biden, după moartea soțului ei, Beau, în 2015. Ea i-a luat pistolul lui Hunter Biden și l-a aruncat într-un coș de gunoi al unui magazin alimentar la 11 zile după ce l-a cumpărat, îngrijorată de ceea ce ar putea face acesta cu arma.

În luna septembrie, Hunter Biden va fi judecat și în California, pentru o acuzație conform căreia nu a plătit impozite de 1,4 milioane de dolari.

Foto: Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Bogdanmadi 06.06.2024, 14:15

    Cam greu pentru partidul democrat sa mai declare ca raspandeste democratie si libertate cu asemenea lideri si candidati la alegeri.Viata lui Hunter Biden exprima o realitate: Cei ce sunt la putere nu vor sa respecte legile pe care ni le impun si nu vor sa respecte valorile pe care le transmit.O tara ca SUA este HALUCINANT SI DE-A DREPTUL MINCINOS sa vorbeasca de democratie si libertate, cand liderii lor, candidatii la alegeri intretin razboaie proxy,fraudeaza sistemul, hartuiesc sexual femei, copiii lor consuma droguri, poseda arme ilegale si promoveaza armele de foc in propria tara, posesia de arme in SUA fiind de-a dreptul egala cu posesia de arme intr-o zona de razboi.SUA, prin candidatii sai, prin politica ei nu are dreptul sa vorbeasca sau se sa declare o tara democratica si libera.Acesta nu este un partener stratetic pt Romania si ar trebui sa se bazeze doar pe UE.

ALTE ȘTIRI
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
MONDEN
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
15:36
5 Știri Imobiliare.ro Finance - Sectorul construcțiilor accelerează în România, în timp ce piața creditării trece prin transformări: Ce trebuie să știi
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!